am vorbit toată noaptea cu un zid; era neted bine făcut solid și destupat la minte doar că nu vroia să se dea la o parte. cerul își tot plimba norii ca pe niște mari vapoare de hârtie pe lângă o lună gravidă exoftalmică mirată o femeie cam beată și sălcie a tot tras de mine
că hai să facem nu-știu-ce că știe ea un gang
mai du-te fă dracului i-aș fi spus
nu vezi că stau cu omu’ ăsta de vorbă? –
dar nici umbră de literă nu-mi ieșea din gură –
hai sictir (mi-ar fi răspuns)
labagiule
(și ar fi plecat)
lăsându-mă perplex
să îmi percheziționez palmele
să îmi cercetez linia vieții
muntele lui venus
semnele de noroc
și negăsind nimic suspect
nicio întrerupere
nici măcar vreun început firav de moarte
să te rup în puli
aș mai fi mormăit
în barbă
adresându-mă probabil ploii
ce începuse albastră să cadă
sau ecoului stins al tocurilor pantofilor ei de parașută
ce cotiseră
scrâșnind
la primul semafor
în acest oraș jegos
ca un boschetar cu palma întinsă
cerșind ploaie
în acest babilon morbid
ca un marsupiu de cangur libidinos
plin de ganguri fosforescente
am vorbit toată noaptea cu un zid
dar până și dumnezeu era plecat
după țigări
Print