Marcel Iureș în „Creatorul de teatru”

Cioburi Iures1În rubrica „Teatrul în cioburi de memorie” veți descoperi fotografii cu mari actori și mari regizori, împreună cu o scurtă poveste. Astăzi, actorul Marcel Iureș, în spectacolul „Creatorul de teatru”.

Acum cincisprezece ani, în 2001, la încheierea stagiunii, mai exact pe 29 iunie, avea loc la Teatrul Act din București premiera unui spectacol important în cariera actorului Marcel Iureș, dar și în cea a regizorului Alexandru Dabija, care au colaborat intens în ultimii ani. „Creatorul de teatru” de Thomas Bernhard, piesă rar montată pe scenele noastre, devenea o creație scenică dintre cele mai longevive în România postdecembristă, bucurându-se de aprecierea unanimă a criticilor și a spectatorilor rafinați.

Interpretându-l pe Bruscon și un an mai târziu câștigând Premiul UNITER pentru cel mai bun actor pentru acest rol, Marcel Iureș realiza una dintre performanțele sale artistice, într-un spectacol conceput ca o meditație despre teatru, despre iluzie și despre forța și deșertăciunea acestei iluzii, dar și despre timpul în care trăim. În imaginea surprinsă de Maria Ștefănescu, o frântură dintr-o partitură interpretată între portret și autoportret, cunoscutul actor se dezvăluie o clipă, dar numai pentru a se învălui în aura sa inconfundabilă, la care a contribuit considerabil și această compoziție. „Nu cred că există un moment mai propice în arta românească pentru a vorbi despre actor și nu cred că există un actor mai potrivit pentru a vorbi despre NIMIC decât cel mai ajuns actor român al momentului”, mărturisea la momentul acela regizorul Alexandru Dabija.

Teatrul ACT și-a asumat „Creatorul de teatru”, în care mai jucau Valeria Seciu, Constantin Drăgănescu, Afrodita Androne și Vitalie Bantaș, scenografia aparținându-i Irinei Solomon, ca ars dramatica și a păstrat spectacolul în repertoriu mulți ani.

Print

Un Comentariu

  1. George Taifun 31/07/2016

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.