„Micul Prinţ” ajunge la Comedie

Spectacolul „Micul Prinţ” de Antoine de Saint-Exupery, în regia lui Alexandru Dabija, va avea premiera pe 25 ianuarie la Sala „Radu Beligan” a Teatrului de Comedie.

Din distribuţie fac parte: Dorina Chiriac, Bogdan Cotleţ, Valentin Teodosiu, Eugen Racoţi, Alexandru Bogdan, Dan Rădulescu, Lucian Ionescu, Alexandru Turcu, Sara Chifor, Miral Solcanu, Tudor Roşu, Vlad Bazgă.

Scenografia şi video sunt realizate de Mircea Cantor. Muzica îi aparţine Adei Milea. Costumele sunt semnate de Andrada Chiriac.

Micul Prinţ şi-a depăşit condiţia de basm pentru copii şi intră într-o zonă filosofică, metafizică, mult mai profundă”, a spus regizorul Alexandru Dabija.

Mircea Cantor, realizatorul scenografiei şi al materialelor video, a arătat că a încercat să creeze o avancameră: „’Intrăm într-un nou univers unde vedem nişte planete ciudate în loc de candelabre, unde vedem proiecţii video cu peisaje stranii şi unde auzim doi copii îmbrăcaţi în alb (un băiat şi o fată) în timp ce rostesc simplu: Hoţii nu îşi ştiu ziua de naştere, Cuşca e liberă, dar nu şi pasărea, Focul s-a stins demult, dar noi ne încălzim cu cuvintele, Mâna mea e lingura ta, te hrăneşte”, a explicat artistul.

Spectacolul este realizat în parteneriat cu Institutul Francez din Bucureşti.

Print

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.