Săptămână de săptămână, Yorick.ro își invită cititorii la o pagină de teatru. Un gând, o poveste, o frântură din gândirea unor mari personalități ale teatrului, de când e lumea și până azi, vă vor însoți săptămânal. Cartea de teatru e un spectacol pe care vă invităm să-l descoperiți! Azi, actorul Mircea Albulescu…
Ca orice artist pe care aceste meleaguri, deopotrivă cu cei pe care roata dințată a destinului i-a tot hărăzit către cele patru zări ale lumii…
Ca un actor ce mi-s împleticit de aproape patru decenii pe cele abia câteva scene ale Teatrului Românesc dospit în pântecul acestui secol…
Trebuie să mărturisesc în fața dumneavoastră, că cel mai adesea, în tot acest amar de vreme, o anumită stare de gând m-a bântuit din vreme-n vreme, căreia sunt dator să-i zic pre numele ei adevărat…
Chiar dacă politichia mă dojenește pentru directețea bâtei mele în balta celor dimprejurul meu.
Ei bine, da!
Această stare de gând se cheamă…
FRICA!
Frica de necunoscutul personajului…
Frica de apropierea prea dogoritoare și, în același timp, prea înrobitoare a colegului nostru de dincolo de rampă…
De chipul necunoscut, mereu necunoscut, al spectacolului din fiecare seară…
De presă, de prieteni, de dușmani – pe frontul artei, bineînțeles…
De jocul întâmplării, al cărei rol se-adeverește, iar și iar, prea mare în strâmta trecătoare prin care se tot strecoară destinul artistic al fiecăruia dintre noi…
Și atâtea multe altele ce ne ursesc din adâncul tainei lor înalte șerpuitoarea cărare a strădaniei noastre.
Dar peste toate aceste spaime de care nu ne putem desprinde…
Tot așa cum nu ne putem nicicând dezbrăca de propria noastră umbră…
Mi-e cel mai frică de artistul care-și trage peste frunte chivăra cinică a gândului de gheață care-mi strepezește așteptările, când îl aud zicând…
„Eu, ori cu cartea, ori cu muzica, ori cu teatrul, filmul, arta plastică, și câte-or mai fi ele, ori fără ele…
Eu tot Eu rămân!”
Îl văd pe dinaintea frunții mele îmbrobonite de uimire.
Îl aud cu urechile mele blege de atâta ascultare și-ncordare de a nu scăpa nici cea mai indiferentă adiere a respirației sale.
Îl simt cu inima mea…
Ca o mână răsfirată cu șapte degete îngrijate ca nu cumva să scape prin sita lor știrbă de uimire…
Șansa mea și a noastră, deopotrivă…
Șansa dea prinde și a duce la suflet harul celui venit din aureola de dincolo de jarul de-mpătimire și năzuință perpetuă ce suntem.
Mi-e frică!
Mi-e frică mereu de oamenii…
Dar mai ales de artiștii care au la-ndemână…
Sau care-mi spun cu gura plumbuită de siguranța lor avară…
Că poartă în buzunarul cel mic și-n cel mai mic și mai oarecare strai al dânșilor…
O alternativă…
Cu mult mai generoasă…
Cu mult mai profitabilă decât biata noastră…
Ofertă Băștinașă…
De a păstori îndeletnicirile noastre.
Mi-e frică pentru cei cărora nu le e frică de…
Dumnezeul Artei Românești!
Amin!
(Textul face parte din vol. „Bilete de favoare” de Mircea Albulescu, Editura RAI, 1996)
Print