Textul face parte din volumul „Cartea Atelierelor – Academia Itinerantă Andrei Șerban”, publicat în colecția Yorick a Editurii Nemira.
LOCUL
A găsi locul în care ecoul este auzibil, dincolo de poluarea acustică cotidiană,
este un prim pas.
Al doilea ar fi, după citirea inscripţiei deasupra intrării în primul „atelier”[1];
pasul peste prag într-o nouă topografie, necunoscută sau uitată; într-un spaţiu al
reamintirii!
Ghidul care ne va conduce prin deşert şi ochii dilataţi ai participanţilor ne vor
absorbi într-o nouă responsabilitate, şi anume aceea de a te confrunta cu
tine însuţi.
Atelier, Laborator, Workshop…
Auzim şi citim; că, pe la începutul secolului trecut, Atelierele şi Producţia,
spectacolul nu erau separate…
nici la Hellerau/ Dalcroze, nici la Limon/ Le Patron, nici în
„Reduta” lui Osterva şi Limanovsky, sau în atelierele lui Suler… şi nici
mai târziu în
Teatrul Laborator al Doctorului Knock.
Poate că şi această unitate ar trebui regăsită?!
Dar cum să pornim în
căutarea urmelor, a drumului prin deşert fără reperele „salvatoare” şi compasurile
de supravieţuire fără mecanismele şirete care ne dădeau iluzia că „ştim”… de exemplu:
ce şi cum să interpretăm un rol şi care sunt secretele SIMULACRULUI, ale invocării sale
empirice.
Totuşi, dubiile şi ezitările, precum şi speranţa că putem vedea şi acţiona mai departe
de confortabilele aparenţe ne trimit într-un pelerinaj, în căutarea unei noi
îndrumări, într-un loc unde poţi să te opresti, să faci un stop, să-ţi reţii respiraţia şi să ASCULŢI!
Ecoul.
Nimic. Linişte, Vid. Condiţia preliminară pentru a fi capabil de a PERCEPE că nu este
Vorba de:
„MAI MULT”… şi … „MAI DEPARTE”
Ci de:
„MAI ÎN PROFUNZIME”
Nu direcţia, ci centrul este de căutat.
„Teatrul ZERO”.
Uită toate calităţile tale artistice, actoriceşti – uită „uneltele” şi
nu fi avid să acumulezi noi forme sau să acaparezi mijloace mai moderne sau
nemaivăzute trucuri.
Poate că la sfârşitul Atelierului vei fi confuz şi decepţionat de „recolta” săracă;
dar aminteşte-ţi
spusele Maestrului Zeami că ploaia vine atunci când grădinarul se aşteaptă cel mai puţin
şi când nu mai are nicio speranţă.
TRIADA:
„Ghidul”
„Aspirantul” şi
„Maestrul ascuns”
În calitatea mea de aspirant, am avut norocul de a păşi pragul unor ateliere
foarte diferite conduse de diferiţi ghizi sau maeştri, dar cu principii foarte
asemănătoare.
– Corpul şi spiritul sunt una… sau – nu sunt.
Descoperirea de a avea mai multe corpuri a fost una dintre învăţăturile de
bază şi, de fapt, asta este munca principală în atelierele pe care le conduc în ultima vreme şi în care caut să ghidez participanţii după principiile preluate.
– Corpul Mimului este altfel decât cel al Clovnului, iar acesta e diferit de cel
al actorului „biomecanic”, iar masca actorului de „Commedia” mulează corpul şi spiritul cu o energie ce pare cu totul diferită de cea familiară, psihologică, pe care credem că o stăpânim
… şi toate aceste corpuri sunt în acelaşi timp
corpul meu.
„Măştii îi place să te vadă GOL”
La Decroux era un alt corp la lucru decât la Alessandro Marchetti (Commedia) sau la Ghenadij Bogdanov (Biomecanica) altul decât la
Hideo Kanze (No)
– Spasm! Respiraţia de retenţie la Decroux este cea care controlează energia
vitală.
Efortul de a înţelege şi a găsi respiraţia substanţială şi individuală deschide
accesul la spaţiul real al unui atelier.
E important de realizat că nu este vorba în primul rând de o TEHNICĂ, de o METODĂ etc. Ele sunt şi devin, de îndată ce le stăpânim, secundare.
What to do?
Desigur că există o inflaţie de workshopuri şi mult „Placebo” sau medicaţii de Laxative „Psihologice” cu terminologii preţioase, sofisticate, şi de multe ori alegerea atelierului potrivit este foarte dificilă.
Vigilenţa e la fel de necesară ca şi şansa şi norocul de a aştepta la răscruce şi de a nimeri în locul potrivit.
Fiecare doreşte să afle „cine sunt”?!… Să-l cunoască pe acest străin.
Faţă în Faţă… fără oglindă!
Atelierele conduse de atâţia ani cu atâţia actori diferiţi în atâtea locuri
diferite de Andrei Şerban… lucrul început la La MaMa, continuat în America şi în
Europa, inclus în spectacole sau ca entităţi separate sunt exact în tradiţia
de care vorbesc. Prezenţa ACADEMIEI ITINERANTE (iniţiată de Andrei şi Corina Şuteu) din ultimii ani caută să concentreze şi să reanime, să continue într-un efort uriaş o tradiţie
preţioasă, vitală pentru teatru şi nu numai pentru oamenii din teatru.
Succesul şi ecoul ideii şi al evenimentelor a fost şi este imens şi cere
SĂ FIE CONTINUAT.
Actorii care s-au deschis unui adevărat ansamblu şi lucrului cu un maestru ca Grotowski sau Peter Brook şi care se simt atraşi de o prezenţă imaterială
inlăutrul lor şi vor să intre în contact cu ea sunt un exemplu de adevăraţi
descoperitori… sunt cei care au auzit ecoul… şi şi-au recunoscut imaginea.
La sfârşitul uneia din sesiunile parateatrale conduse de Ryszard Cieslak,
(actorul magic al lui Grotowski)
el s-a oprit în faţa copacului de unde începuse calea grupului spre „muntele de foc”… a scos o secure şi, spre uluirea tuturor participanţilor, a rănit cu o
lovitură violentă copacul… ca mai apoi să-i vindece rana cu… pământ.
– Un ultim citat din analecti:
„Ascultă-ţi Ecoul meu… nu pe mine.”
____________________________________________________________
Print