Nicu Alifantis cântă la aniversarea Teatrului Mic

AFIS Teatrul Mic.50Teatrul Mic sărbătorește chiar înainte de Sărbătorile de Iarnă o jumătate de secol de existență. Sâmbătă, pe 20 decembrie, la ora 20.00, va avea loc o Seara de Gală „Teatrul Mic.50” care va celebra cei 50 de ani de existenţă ai acestei instituții.

„Am pregătit pentru invitaţii noştri un program în care trecutul şi prezentul se vor îmbina pentru a stârni nu doar emoţie, ci şi bucuria de a face parte din familia Teatrului Mic. Spectacolul va începe din stradă; clădirile fantomatice vor fi canavaua unor proiecții și a unui concept de light design care le va aduce la viață. Spiritul vechiului Sărindar îi va însoți pe cei care sunt așteptați pe covorul roșu la Teatrul Mic”, se arată într-un comunicat de presă.

Cu acest prilej va fi proiectat în premieră un documentar realizat special pentru acest eveniment de Televiziunea Română, care conține mărturii filmate ale spectacolelor păstrate în Arhiva TVR.

Ultimul act al spectacolului aniversar este unul muzical: un recital susținut de Nicu Alifantis, alături de trupa sa – un cadou din partea unui artist al cărui destin profesional s-a intersectat adesea cu acest teatru și poveștile lui…

Istoria Teatrului Mic a început pe 22 decembrie 1964, când a avut loc premiera spectacolului „Oricât ar părea de ciudat” de Dorel Dorian, în regia lui Radu Penciulescu şi scenografia Adrianei Leonescu. A fost prima producție găzduită de Teatrul Mic. Însă povestea acestuia a început cu mult înainte, în anul 1914, când la Bucureşti se înfiinţa un nou teatru, purtând numele Mariei Filotti, cu sediul în strada Sărindar. De atunci și până acum, în acea clădire s-a scris o întreagă istorie a teatrului românesc pe unde s-au perindat cei mai importanți creatori ai ultimei jumătăți de secol, de la Cătălina Buzoianu, la Radu Penciulescu și de la Andrei Șerban la Olga Tudorache sau Ștefan Iordache.

Print

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.