Am să încep discuția de pe o bază extrem de nesănătoasă și asta, numai pentru că acest gen de opinie a fost vânturat prin mass-media și pe rețelele de socializare. Imediat ce s-au dat publicității, în urmă cu o săptămână, nominalizările ediției din 2016 a Galei Premiilor UNITER (juriul a fost format din Doina Papp, Cristina Rusiecki și Claudiu Groza), a început să vuiască internetul de opinii pro și contra. Sigur, până aici nimic nou. Așa se întâmplă în fiecare an și e normal să fie așa, câtă vreme aceste premii vor rămâne singurele din domeniul teatru.
Numai că de data asta s-a vânturat mai mult decât oricând ideea de „tinerețe”, care oricum de câțiva ani e supralicitată și transformată în criteriu estetic. Așadar, ca să mă amuz – și puteți face și dumneavoastră încercarea – am calculat media de vârstă a nominalizaților din 2016, la categoriile principale: 43 de ani. Cum mă rodea gândul și remușcarea că anul trecut, când am fost eu însămi în acest juriu de nominalizări, am favorizat „bătrânetul”, am calculat-o și pe cea de anul trecut. Surpriză! Media de anul trecut e chiar un picuț mai scăzută, adică 40 de ani! Liniștită din acest punct de vedere, că nu am favorizat, carevasăzică, „bătrânetul”, zic că această falsă problemă ia deja o amploare pe cât de stupidă, pe atât de îngrijorătoare.
N-am să comentez alegerile juriului, știind din proprie experiență că nominalizările sunt, până la urmă, o negociere între trei gusturi, care uneori nu se armonizează deloc și de aici, tot felul de situații ciudate pentru ochiul privitorului din afară. Un soi de inconsecvență dublată de ideea „hai să mulțumim pe cât mai mulți”, plus legea nescrisă de a-i lua mai puțin în calcul pe cei care au deja un premiu, chit că au făcut o nouă performanță reală. Listele paralele nu-și au sensul, însă absența totală (a se citi „ignorarea”) a câtorva creații remarcabile – pentru că valoarea este vizibilă cu ochiul liber, o știm cu toții, chiar dacă ne ascundem după deget – nu face decât să sape încrederea… Dacă în aceste cazuri – să luăm numai două: „Carousel” în regia lui Andrei Șerban și „Steaua fără nume” în regia lui Victor Ioan Frunză – e vorba despre criteriul vârstă sau despre criteriul „au mai luat”, e și trist, și revoltător. Tinerețea rămâne departe de a fi un criteriu estetic, iar ideea de „proaspăt”, vehiculată și ea intens, capătă în anumite situații conotații amuzante. Cu atât mai mult cu cât în spectacolele sus-amintite sunt extrem de mulți artiști tineri. (Și, cu riscul să mă repet, am să spun că performanța cu totul aparte pe care o face Victor Ioan Frunză cu trupa lui de tineri, de ani întregi, face mai mult pentru teatrul tânăr și proaspăt din România decât toate discuțiile și falsele revolte. Și e păcat că tineri, ca să folosesc și eu acest cuvânt, care fac roluri importante și diverse sunt ignorați din cine știe ce motive, pentru că acest fenomen e unic. E greu să nu observi performanța unei actrițe care joacă în aceeași stagiune Viola în „A douăsprezecea noapte”, Mona în „Steaua fără nume” și Veta în „O noapte furtunoasă”. Poate doar dacă vrei să n-o vezi…)
De fapt, în ultimii ani, a devenit foarte la modă să cauți performanța cu lumânarea în rândul tinerilor. Și afirm asta crezând că da, noile generații au resurse extraordinare, că unii dintre ei chiar fac performanță. Însă o astfel de abordare e nesănătoasă chiar pentru ei, pentru că – dacă tot vorbim despre competiție –, instituie false grile. Și am s-o spun direct: dacă vrei să fii mai bun decât Andrei Șerban, chiar trebuie să fii mai bun decât Andrei Șerban, așa cum el, în urmă cu mulți ani, zdruncina din temelii teatrul tinereții lui, dar valoarea lui cea mai mare nu consta în faptul că era tânăr. Dacă ești „mai bun” decât Andrei Șerban, pentru că-l scoți din competiție, e mai degrabă perdant.
O altă problemă care lucrează, mai nou, în favoarea sau în defavoarea spectacolelor nominalizate, depinde din ce unghi privești, este numărul de spectatori. Dar tocmai pe dos. Și anume, cu cât intră mai mulți spectatori în sală și spectacolul e mai iubit, cu atât are mai puține șanse la nominalizare, ca să se evite ceea ce, cu o sintagmă care acum câțiva ani făcea furori, s-ar numi: „complicitatea gregară” între spectatori și artiști, nu-i așa?
Revenind la lista din 2016, poate ar trebui stabilit mai clar cât anume din premiile și nominalizările UNITER își propun să măsoare performanța – atât cât poate fi ea măsurată obiectiv – și cât își propun să evidențieze niște direcții care funcționează. Pentru că, în acest caz, lucrurile se schimbă radical. Ceea ce e cel mai trist e că de multe ori regizorii tineri n-au cu adevărat curajul de a spulbera convențiile și de a afirma un „altceva”, ci doar se fofilează, făcând lucruri safe și la modă, copiate de multe ori din afară și, în fapt, extrem și dureros de conformiste. Iar în alte cazuri extrem și dureros de manieriste, cu cât sunt mai abitir ambalate în hârtia mototolită a nonconformismului răsuflat.
Print
Cand vad si aud afirmatii de genul….n-ar trebui ca anumiti regizori……Dabija, Tompa, Darie, Frunza, Serban sa se considere abonati pe viata la premii…..imi vine rau. Pai cine altcineva decat asa zis tanarul radu afrim a avut mai multe nominalizari de ani buni?Si cine a avut grija mai mult ca altii sa fie nominalizat sau abonat? Cine se supara mai tare si dezlantuie campanii de denigrare daca nu e pe liste? Nu cumva “tanarul”? Acum face acelasi lucru pe net, pentru ca revista Yorick a exprimat o alta parere decat cea a celor din gasca.Si in final, cine repeta aceleasi mijloace de expresie de ani buni. Tompa, Darie, Frunza, Serban cumva? Nu “tanarul” nominalizat?…ai facut bine ca….dar nu mai nu stiu ce….sau Nu raspunde, fa aia…Nu mai au nici o jena, rusine, se sfatuiesc reciproc pe facebook-public ce si cum sa faca…Nu este evident cine a consiliat? Si in final dupa raspunsul stupid din trashbacks C.G facut probabil tot in urma unor consilieri cu gasca sa intelegem ca spectacolele alese nu sunt bune, sunt speciale…?Am avut ocazia sa lucrez cu Andrei Serban si Radu Afrim.In primul caz am lucrat cu un artist de la care am avut de invatat, castigat, actorii si publicul, in celalalt am avut de-a face cu o persoana “speciala”cu un discurs “special”, atat. Mic in toate si plin de sine. In final ar trebui ca uniter ul sa aleaga mult mai atent membrii juriilor. Anumiti critici sunt realmente agenti din toate punctele de vedere ai anumitor prietenii, interese. Nici macar nu sunt acoperiti, pe fata.Se si mandresc sfidator cu asta. Si-au atins scopul, pana la urma, sunt in sfarsit bagati in seama de cine isi doreau.
Daca as fi nominalizat de Claudiu Groza, Crstina Rusiescki si Doina Papp as considera ca mi s-a adus o jignire. M-as lasa de actorie. Lista de nominalizari din anul acesta reprezinta perfect viziunea artistica a Uniterului. Au nominalizat numai ciudatienii, iar Caramitru a inchis gura hipstarelii care l-a atacat pana acum ca, vezi Doamne, nu sustine tinerii. Acum ii sustine, iar ei s-au transformat in sustinatori. Jos palaria pentru Caramitru. Chiar ma gandeam cu s-ar simti Andrei Serban, Victor Frunza sau Silviu Purcarete sa fie nominalizati de catre cei trei cool-isti teatrali?! Cred ca Juncu, Afrim si Pricop se incadreaza mai bine in dezastrul care domneste in teatrul din Romania. De ce sa jignesti niste artisti amestecandu-i cu ciudatii? Nominalizarile pe 2016 sunt perfecte!
Da, cam asta a fost directia in acest an.Sa dam nominalizari celor fals considerati lideri de opinie pe fb.in randul celor tineri.Mai mult uniter-ul brusc a organizat in acest an un concurs subliniat PENTRU TINERI ACTORI sa vada si cei de pe la ministerul culturii cum protejeaza dumnealui tinerii si cata grija are.Asta e tot.Un maestru in manipulare, nu in teatru.Sa nu uitam 25 de ani presedinte uniter, 10 ani director TNB.Nu va pleca niciodata!Oamenii de teatru, mai ales cei tineri, sunt disperati, saraci si lesne de manipulat!Nu va lasati pacaliti, continuati lupta!Putem sa schimbam sistemul asta invechit clientelar.Teatru pe proiecte nu pe contracte in perioade nedeterminata!Sa distrugem odata sistemul asta criptocomunist!
@wake up people! si tuturor celor care vreti cu adevarat binele in teatrul romanesc
Din tot ceea ce citesc in aceste comentarii si mai cu seama a celor profesionisti din lumea teatrala din Romania, sa inteleg ca anul acesta nominalizarile Uniter sunt numai o perdea si o dorinta de mentinere in functie din partea Maestrului Caramitru?
De obicei eu imi fac intrebarile si eu imi raspund cu putina mea capacitate de a intelege, dar de data aceasta voi ma faceti sa cred ca lucrurile merg pe o directie impusa de sus!
Ce facem ne intoarcem la sistemul criptocomunist?
da, din pacate asa stau lucrurile.datorita unor miscari deranjante in mediul internet, petitii, etc, venite din partea “somerilor”asa cum ii numeste Ion Caramitru, mai exact, tineri actori, uniter-ul adica “Maestrul” I.C, mai exact, a zis in anul asta tineri!sa-i potolim!si tot din pacate, membrii juriului in aceasta directie propusa, printre foarte putine exceptii si-au nominalizat prietenii sau pe cei pe care-i vor aproape, multi dintre ei trecuti de “a doua tinerete…..”adaugand pe lista si un spectacol TNB cel mult mediocru.asa cum au nominalizat ceva si de la Oradea pt.ca, nu-i asa, acolo se tine gala in acest an.
Se pare ca celebra fraza,spusa de Caramitru in 90, s-a schimbat in: “Groza, fa-te ca lucrezi!” Este suficient sa citim cronica unuia dintre jurati http://www.observatorcultural.ro/articol/ingerii-din-scrinciob/ , sau argumentatia doamnei Papp http://adevarul.ro/cultura/teatru/mahnirile-unui-jurat-alergat-1_56e6bf995ab6550cb8d5ef66/index.html
Aroganta domnului Groza ,dupa ce a postat pe blogul personal un raspuns impertinent (vad ca l-a sters ),a tinut sa precizeze pe fb :”‘ Bre, munca obosește pe om… Iar prostia artagoasa a altora il face mizantrop. Ca pe mine…”
Mare om, mare caracter !
De ce o fi sters celebrul raspuns ? https://kafkutza.wordpress.com/2016/03/12/nu-m-au-interesat-spectacolele-bune-ci-acelea-speciale/
Cu el reusise sa-si indeplineasca ultima dorinta :”Cand o sa am chef, vreau sa ma fac Tony Anti-Poptamas!”
Oamenii de teatru au inceput sa-i raspunda ; selectionerul FNT , criticul Marina Constantinescu :”Îmi permit să fac cîteva observaţii la nominalizările prezentate pentru anul teatral 2015. Pentru că am văzut, în copleşitoarea lor majoritate, spectacolele puse în pagină pe fiecare palier. Altfel, mi se pare complicat să-ţi dai cu părerea. Şi nu ştiu cît de cinstit. O abatere de la regulament, serioasă şi în formă, şi în spirit, apare la categoria Debut. Un actor, Alexandru Voicu, este nominalizat pentru un rol dintr-un spectacol de licenţă! Mai exact, Iluzii, producţie de licenţă UNATC 2015 – Arta actorului. L-am văzut în Gala Absolvenţilor, s-a jucat la Teatrul de Artă şi Godot Café Teatru. Este un fapt fără precedent. După ştiinţa mea. Regula spune că, pentru Gală, intră în joc lucruri făcute după încheierea studiilor. Ca profesionişti. Şi niciodată cele de la licenţă. În condiţiile acestea, extinzînd eroarea la maximum, mă întreb dacă s-au văzut toate spectacolele de licenţă de la toate şcolile din ţară? Cred că un debut important, neinclus, este acela al regizorului Dragoş Muşoiu pentru Spargerea de la Teatrul Naţional din Craiova. Apariţia lui Richard Balint la categoria „cel mai bun actor în rol principal” mi se pare pur contextuală. Dar nu în contextul valorii. Gala se va ţine la Oradea şi, conform unui principiu stupid, nescris, trebuie să aibă şi oraşul gazdă ceva, pe undeva. Spectacolul Uciderea ritualică a lui Gorge Mastromas nu este reprezentativ deloc nici pentru tînărul regizor Bobi Pricop, grăbit, confuz, cu un manifest ideologic zgomotos, dar nestructurat, nici pentru protagonist, Richard Balint în Gorge, exterior într-un joc demonstrativ, neelaborat, lipsit de subtilitate, de eleganţă în rostire. Au fost roluri în care Richard Balint era cuceritor. Dar nu acesta. Cuceritor este Banyai Kelemen Barna în Andor din Tihna lui Afrim de la Tîrgu Mureş. Ce face Marius Manole în Între noi e totul bine, chiar dacă în text poate să apară ca rol secundar, prin arta interpretării, aduce personajul la statutul unuia principal. Apoi, cum desparţi performanţa lui Marian Râlea de cea a lui Victor Rebengiuc în Marmura lui Yuri Kordonsky de la „Bulandra”, un spectacol excepţional, care nu se mai regăseşte deloc, pe nici un alt palier? Sau pe cea a lui Florin Piersic jr. de cea a lui Vlad Zamfirescu în Vestul singuratic de la „Nottara”? Delicat. Cum, pentru mine, la fel de delicată este absenţa lui Teo Corban de la această categorie, pentru rolul Alferd Ill din Vizita bătrînei doamne de la Teatrul Naţional din Iaşi, în regia lui Claudiu Goga. De asemenea, la categoria „cel mai bun actor în rol secundar”, Constantin Puşcaşu nu este luat în seamă pentru Profesorul din Vizita de la Iaşi, un rol de o rigoare remarcabilă, profundă, cu infinite nuanţe în interpretare. Greu de uitat este şi Miklos Bacs cu monologul lui din Iulius Caezar, spectacol al lui Purcărete de la Teatrul Maghiar din Cluj. E aproape imposibil, din punctul meu de vedere, să nu-l observi pe Cătălin Babliuc, de exemplu, pentru rol secundar, în Carusel- ul lui Andrei Şerban de la „Bulandra”. Un spectacol care nu există, deloc, la nici un capitol. Nici spaţiul lui Octavian Neculai, fabulos – cred că pentru asta trebuia nominalizat – nici costumele unice ale Liei Manţoc, gîndite pe fiecare personaj, creaţii ce-şi conduc, o dată în plus, actorii aşa cum ştie să facă fundamental pentru teatrul românesc această artistă imensă. Pentru rol secundar feminin candidate excepţionale erau Luminiţa Erga în Domnişoara Cucu, Steaua fără nume, un spectacolbijuterie al lui Victor Ioan Frunză – şi acest spectacol este absent – şi Natalia Călin pentru Bozena din spectacolul lui Radu Afrim de la Naţional, Între noi e totul bine. Menajeria de sticlă de la Teatrul din Ploieşti este surprinzător de prăfuit pentru o regizoare tînără ca Sînziana Stoican – care a pus în scenă, altminteri, minunat Trădare, de pildă, la Unteatru – iar din această cauză, şi Laura Florentina Năstase este departe de greutatea pe care ar trebui să o aibă ca să intre la nominalizare pentru rol secundar. Două poveşti, însă, sînt cel puţin bizare: spectacolul Clasa noastră al lui Laszlo Bocsardi de la Teatrul Naţional din Cluj, nominalizat la categoria „cel mai bun spectacol”, nu mai are nici o altă coordonată prezentă, care să susţină greutatea lui. Nu e suficient să-l treci aici, şi gata. Trebuie să-l regăsim la cît mai multe alte categorii. The Sunset Limited de la Unteatru – nominalizat pentru cel mai bun spectacol şi atît – este un spectacol serios, asumat de cei doi protagonişti, dar nu este nici pe departe unul dintre cele trei spectacole excepţionale ale anului 2015!
Erorile comise nu se repară în veci. Şi, de multe ori, nasc altele, în cascadă, şi la nominalizări, şi la premii, titluri oferite în compensaţie. Cum facem cu spectacole ca Vertij, Bach Filles, Cabaret noir, spectacole speciale, de teatru-dansmuzică, valoroase în acest peisaj, pentru care nu există nici o categorie? Rămâne ca Senatul UNITER să decidă, sper, cât de curând, introducerea acestei categorii în palmaresul Galei. Cred în tradiţia şi valoarea Galei UNITER. În necesitatea ei. Poate că la toate acestea ar trebui să ne gîndim, să ne moblizăm toţi mai responsabil, iubindu-ne profesiunile, respectîndu-ne unii pe ceilalţi, decît să măcinăm futilităţi în mori de vînt.” http://www.romlit.ro/variaiuni_pe_o_tem_dat
ghinion! domnul Groza a uitat ce memorie buna are google 🙂 si ce vigilenti suntem noi ,spectatorii 🙂
Pentru posteritate, articolul domnului Groza, asa cum arata inainte de a fi sters 🙂
“Nu m-au interesat spectacolele bune, ci acelea speciale!
martie 12, 2016
Nu citisem, până la publicarea textului meu din Tribuna (http://tribuna-magazine.com/premiile-uniter-o-perspectiva-implicata/), editorialul colegei Monica Andronescu, apărut în 8 martie pe Yorick.ro (http://yorick.ro/nominalizarile-uniter-si-tineretea-criteriu-estetic/). Articolul meu, așadar, nu era un răspuns la afirmațiile ei.
Am citit în ultimele zile mai multe puncte de vedere vizavi de nominalizările la Premiile UNITER, parte din ele invocând niște spectacole pe care le menționează și Monica Andronescu. Am preferat să nu fac trimitere la ele în articolul meu, considerând că oricine are dreptul la propriile preferințe.
Acum însă, văzând invocate aceleași titluri într-un articol de presă, un text de opinie profesionist, simt nevoia să fiu foarte tranșant și să emit o judecată de valoare netă despre cele două producții.
În primul rând, repet ce scrie și în titlu și ce am spus de mai multe ori public: nu m-au (nu ne-au) interesat spectacolele bune – aproape toate spectacolele pe care le-am văzut erau de la medie în sus ca valoare artistică. Ne-au interesat spectacolele diferite, excepționale, aparte, care fac într-un fel sau altul o diferență în peisajul teatral.
Or, din acest punct de vedere, dați-mi voie să spun că, în ciuda admirației publice, spectacolul lui Andrei Șerban, Carousel este doar un spectacol oarecare, bine făcut după o bună rețetă. Vă invit – dacă va puteti învinge suficiența de bucureșteni – la Oradea, la Teatrul „Regina Maria”, sau la Timișoara, la oricare din cele trei teatre, ca să vedeți musicaluri remarcabile, fie că sunt după rețeta americană fie că sunt originale, și cu o interpretare actoricească și muzicală care-i întrece cu mult pe protagoniștii din Carousel.
Că despre Steaua fără nume, cu riscul de a-mi distruge definitiv relațiile prietenești cu Victor Ioan Frunză – deja deteriorate, oricum – o sa spun doar că e un spectacol foarte bun, conceput inspirat și jucat admirabil, pe care l-aș recomanda oricui spre vizionare, doar că nu ajunge în acea zonă de excepționalitate a viziunii regizorale ori a interpretării pe care am avut-o în vedere printre criteriile noastre de jurizare.
În fine, citind comentariile la articolul Monicăi Andronescu, am înțeles încă o dată că românul nu citește – lista de nominalizări, în cazul ăsta -, dar musai are opinii… Amuzant.”
Nu va obositi , avem si poza 🙂 http://webcache.googleusercontent.com/search?q=cache:q_5pgbeFOMwJ:https://kafkutza.wordpress.com/&num=1&hl=ro&gl=ro&strip=0&vwsrc=0
Baietii lucreaza si duminica :), sterg urmele . Pentru posteritate, un screencapture cu blogul domnului Groza Sa nu avem vorbe 🙂 lucram cu materialul clientului 🙂
filesystem:chrome-extension://fdpohaocaechififmbbbbbknoalclacl/temporary/screencapture-webcache-googleusercontent-com-search-1458439304839.png
Copii vreti niste premii…?Invitati criticii jurati sau selectioneri in oras, sunati-i, cautati-i, faceti-le cadouri, pupati-i mult mult in fund, sunt nesatui.Fiti cat se poate de inchipuiti si ipocriti! Sunteti deja?Fiti mai mult!Se poate!Fiti foarte activi pe facebook, dati like, pronuntati-va cu haita polliticaly correct, in anumite cazuri daca se cere schimbati-va orientarile de orice fel.Mai ales, nu va puneti rau cu ion caramitru, cu dna.corbeanu.Dati si mai multe like uri pe fb, faceti tot felul de statementuri care sa fie pe placul snobareli.Aveti grija cu cine va asociati!Si in final aveti totusi grija ca spectacolul sa nu fie nici prea prea nici foarte foarte…nici prost, nici bun.SA FIE SPECIAL DA??? Nu uitati!!!!Asta se cere mai nou!Parafrazand un poem celebru al lui Kypling…si daca vei face toate acestea, vei primi o nominalizare…
IF, ce rau imi pare ca nu pot da “LIKE” la ce ai scris
Cu ocazia asta m-am uitat si eu sa vad cine sunt Claudiu Groza si Cristina Rusiecki?Am descoperit pe net cu greu niste articole scrise de acestia.In cazul lui Claudiu Groza, modul de a analiza un spectacol, slab, plictisitor, in multe locuri, de un grobianism provincial in exprimare.Fara stil.Iar in cazul celalalt o scriitura “extatica”, imbibata in superlative, cuvinte mari si siropuri.