Despre Christopher, băiatul de 15 ani care suferă de sindromul Asperger, se spune că nu visează. „El calculează, analizează, cântăreşte, măsoară, observă şi percepe viaţa prin filtrele nepoetizate ale logicii”. Sigur că nu visează, are țeluri concrete de îndeplinit! Christopher se joacă de-a detectivul particular, scrie un roman despre aventura vieții sale, iar când vorbește parcă citează din „Scurta istorie a timpului” a lui Stephen Hawking. Nu se imaginează plutind printre stele și galaxii, ci trăiește acolo, chiar împreună cu tatăl său. Nu e un vis, ci o realitate pe scenă, pe turnantă, iar acel univers care îți cucerește retina nu e o proiecție video, ci un exercițiu de imaginație. Christopher nu e vreun adolescent care visează cu ochii deschiși, el transformă constant și cu perseverență imposibilul în posibil. Orice copil căruia i-a căzut în mână romanul lui Mark Haddon, „O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopții” înțelege acest lucru.
Uciderea misterioasă a lui Wellington s-a întâmplat chiar în buricul târgului, la Teatrul Național, în regia lui Bobi Pricop. De la minimalismul din „Jocuri în curtea din spate” și „Ashes Afar”, la secvențialitatea din „Profu’ de religie” și mănunchiul de monologuri din „Iluzii”, Bobi Pricop se oprește, în sfârșit, asupra unei întâmplări ciudate, cu un câine, la miezul nopții. S-a încheiat ciclul unei realități tranșante, de cele mai multe ori cu o viziune unilaterală în care personajele sunt entități etanșe, avatarurile unei societăți bolnave. Prin noul spectacol de la Teatrul Național se infiltrează noi nuanțe și mijloace de expresie, îndrăzneală și poveștile cu multiple perspective, neîncrâncenate, iar spectatorului îi este redată libertatea mult dorită de a trăi în imaginar nu de unul singur, ci împreună cu personajul.
Christopher, interpretat de Ciprian Nicula, poartă pe umerii săi oglinda înțesată de stele, textul, misterul, drama izolării în sine, neputința de a împărtăși afecțiunea și de a se integra în așa-presupusa societate normală. Timid și cu naivitate la început, Ciprian Nicula nu pierde, însă, pe parcursul spectacolului nici verva și nici entuziasmul unui adolescent de 15 ani. Rolul său atât de ofertant poate fi stăpânit cu și mai multă încredere și îndrăzneală pentru că are potențial și reușește să țină pe umeri un întreg decor virtual creat din imagini, stări și emoții care, de fapt, îi creionează povestea lăuntrică și poartă spectatorul pe urma traseelor minții sale. Bobi Pricop nu se dezice de jocul de-a identitățile, care a devenit deja semn recognoscibil în spectacolele sale. Ana Ciontea și Emilian Oprea glisează dintr-un pardesiu într-altul, dintr-o stare în alta, din personaj pozitiv în personaj negativ.
Problemele societății imediate își pierd din gravitate în fața copilului plecat în căutarea mamei sale aproape de capătul lumii, în Londra. Cum ajungi la gară? Cum faci rost de bilet? Și trenul… unde sosește? Ce e ăla un peron sau un metrou? Îți trebuie curaj să te urci într-un vehicul care circulă ca un vierme subteran, rapid, eficient, care înghite zilnic mase întregi de oameni. Prin ochii lui Christopher parcurgi călătoria de la lumea mică, familiară, la cea supraaglomerată, copleșitoare, împânzită de…ciudățenii. Și după ce te-ai întors învingător din călătoria ta inițiatică, după ce ți-ai regăsit mama, după ce ai învățat să mergi cu metroul și ai luat examenul de avansat la matematică, nu-i așa că poți face orice? Nu-i așa că nimic nu mai pare imposibil?
La sfârșitul unei crime misterioase s-a născut optimismul, cealaltă fațetă a vieții, a ieșit speranța din cutia Pandorei. Fără jocuri violente ascunse, fără a mai fi „contra” ceva, fără pierderi dureroase și iubiri pe jumătate iluzii. Prin jocul de oglinzi, de perspective și înțelesuri se întrezărește de data aceasta o altă morală, cu atât mai profundă cu cât ia naștere din aparenta anormalitate și din neputință. „O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopții” e o ciudățenie binevenită, cu o schimbare de registru din punct de vedere regizoral și cu atâta candoare în acel: „Nu-i așa că poți face orice?” odată ce ți-ai depășit propriile frici.
Teatrul Național București
O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopții, după un roman de Mark Haddon
Regia: Bobi Pricop
Distribuția:
Ciprian Nicula, Emilian Oprea, Ana Ciontea, Rodica Ionescu, Carmen Ungureanu
Adaptare: Simon Stephens
Traducere: Andrei Marinescu
Scenografie: Adrian Damian
Costume: Liliana Cenean
Muzica: Alexei Turcan
Video: Dan Adrian Ionescu și Răzvan Mizdan
Lighting design: Andrei Florea
Print