O livadă pentru fiecare

Casandra Lungu

La 150 de ani de la naşterea lui Anton Cehov, Felix Alexa alege Livada de vişini pentru prima sa montare cehoviană. Unde altundeva decât la Sala Amfiteatru a TNB, cu actori “de suflet” (Marius Manole, Irina Movilă, Ileana Olteanu), dar şi cu apariţii noi (Ioana Anastasia Anton, Conrad Mericoffer). Alexa pleacă de la propria observaţie, că Cehov “face vivisecţia angoaselor contemporane”, şi încearcă să fie el însuşi acel doctor iscusit care desprinde în mii de straturi existenţa şi trăirile umane.

Lopahin (Marius Manole) şi Ranevskaia (Maia Morgenstern) sunt cele două personaje iconice ale piesei, care trasează limitele lumii în care se desfăşoară livada sau, din contră, lasă porţile deschise oricărei hermeneutici a spaţiului cehovian. În montarea lui Felix Alexa, cei doi par a fi pe punctul de a întreţine mai mult decât o amiciţie, dar totul rămâne la stadiul eternului joc de-a şoarecele şi pisica, incapabil de a rezolva vieţile ratate ale celor doi.

Lopahin îi mărturiseşte Duniaşei (Ileana Olteanu) că a iubit-o pe fosta stăpână “ca pe o rudă de sânge sau poate chiar mai mult”. Apelativul “ţărănuşule”, cu care Liubov Andreevna l-a alinat în copilărie devine stigmatul maturităţii şi conturează imaginea sufletului sfâşiat al lui Ermolai Alexeevici.

Ranevskaia, abia sosită de la Paris, intră în casă jucându-se de-a baba oarba, interacţionând cu fiecare personaj şi, împiedicându-se de un scaun, recunoaşte vechea cameră a copiilor. Când ajunge în dreptul lui Lopahin, trece ca o boare pe lângă el, abia atingându-l, prevestind dubla relaţie dintre ei şi tensiunile acumulate de-a lungul anilor.

Aşadar, un Lopahin sincer emoţionat de revederea protectoarei sale, dar intimidat de imposibilitatea mărturisirii sentimentelor de iubire şi o Ranevskaia dezorientată, construită de Felix Alexa pe dualitatea reverie/conştiinta neasumată prezentului.

Regizorul revalorizează aceste personaje şi relaţia dintre ele, intrând pe filonul unei posibile poveşti de iubire între ei. Sunt de o frumuseţe imorală momentele în care cei doi se privesc, când parcă îi auzi respirând deodată şi când mâna Ranevskaiei mângâie din nou obrazul lui Lopahin, lăsându-ne să întrevedem că în faţa ei nu mai e “ţărănuşul”, ci un tânăr frumos care ar putea să îi stârnească pasiuni. Dar ei sunt două individualităţi prea complexe ca să poată avea vreodată un drum comun sau să poată accepta atracţia faţă de celălalt, asa că drama lor va fi una în plus din multele pe care le adăposteşte livada.

Livada, însă, nu mai e livadă. Felix Alexa “şochează” din nou şi ne înfătişează livada condensată în borcane pline de compot, ascunsă în spatele centenarului dulap al lui Gaev (Serban Ionescu). E proiecţia madeleinei proustiene, multiplicată în drame, destine ratate, iubiri neîmplinite si nemărturisite. Astfel, livada şi dulapul devin una si aceeaşi cu trecutul, s-au “trecut” demult şi odată cu ele vor înghiţi şi personajele.

Relaţia Lopahin-Ranevskaia e, de fapt, axul acestei livezi. Cu o sinceritate oarbă, Lopahin încearcă să o convingă că nu există altă soluţie decât vânzarea livezii şi vrea să o ajute pe Liubov. Impasibilă, ea priveşte în ceaşca de cafea, cautând, parcă, proiecţia livezii, acel illo tempore al copilăriei, când mama ei se plimba prin livadă. În interpretarea Maiei Morgenstern, Liubov capată un aer de frumuseţe glacială, de noli me tangere, dar cu o extraordinară capacitate de seducţie. Şi atât. E ceva care se sparge sau e ceva care nu evoluează, e Maia Morgenstern din atâtea alte piese, care ştie că e talentată şi ne arată acest lucru în permanenţă pe scenă.

Lopahin e Marius Manole, cine ar fi zis? Ce e uluitor mereu la el e autenticitatea nebună cu care îşi construieşte rolurile. Trăieşte intens momentele de tensiune dintre el şi Ranevskaia, tremură din toată fiinţa când sparge nuci în mâini înainte de a îi anunţa pe toţi că el e noul proprietar al livezii, neştiind nici el dacă dintr-un extaz al puterii sau de regretul că va dispărea şi candoarea lui odată cu livada, stângăcia dublată de ambiţie ale lui Lopahin capată o distincţie aparte în interpretarea lui şi sunt redate în atâtea nuanţe revelatoare. Felix Alexa a avut un pariu în piesa asta – Marius Manole în Lopahin. Dar ce îi reuşeşte lui Marius Manole nu e pariul câştigat al regizorului, ci chiar al său. Mergând pe linia dintre un Lopahin arivist şi necruţător şi “tinerelul” fascinat de magnetismul Ranevskăi, dar atât de neştiutor, Marius Manole e je ne sais quoi-ul spectacolului şi aduce o notă personală inoubliabilă personajului.

Punctul culminant al operei, vânzarea livezii, e anunţat de un dans frenetic al personajelor în jurul borcanelor cu vişine împrăştiate pe scenă. E un dans cu destinul eşuat, e un ritual al morţii unei epoci, e momentul de sinceritate al fiecărui personaj cu sine însuşi, când îşi trăieşte, în sfârşit, toate fricile interioare în ritmul agasant al dansului. În mod ironic (sau nu), Lopahin şi Iaşa (Răzvan Ionescu), lacheul Ranevskăi, sunt cei care mănâncă din borcane, călcând în picioare confesiunile şi secretele atâtor suflete. El, Lopahin, pare a fi câşigătorul. Dar cu ce preţ? În loc de cerere în căsătorie, îi oferă Variei (Irina Movilă) o nucă, imagine regizorală expresivă, ilustrând atât pustietatea interioară, cât şi pe cea exterioară ale personajului. Menţionând-o pe Varia, trebuie spus că Irina Movilă creează un personaj cu multe nuanţe, cu ezitări, cu nostalgii după o iubire pe care nu a trăit-o şi nu o va trăi niciodată, dar cu siguranta că destinul ei e de mult scris şi e într-o altă dimensiune.

Dar peste madeleinele proustiene şi atmosfera apăsătoare, rămân Ania (Ioana Anastasia Anton) şi Trofimov (Conrad Mericoffer). Exponent al crezului cehovian despre artă, Trofimov e interpretat cu mult entuziasm de Mericoffer. Din păcate, momentul monologului său e greşit gestionat din regie şi coincide cu “beţia” lui Iaşa, pierzând astfel mult din atenţia spectatorilor şi neacordându-i-se importanţa meritată. Ioana Anton e corectă în interpretarea sa şi excelează în momentele reîntâlnirii cu Varia, când rezonează incredibil cu Irina Movilă, reuşind împreună să transmită atâta delicateţe şi forţă.

La final, în scenă rămâne doar loialul Firs (Mircea Albulescu, într-o formă de zile mari, dând greutate şi nuanţe unui rol minuscul), parcă pus la păstrare în dulap, alături de borcanele cu vişine. Imaginea pare a sugera semnificantul şi semnificatul prin care Ferdinand de Saussure distingea între reprezentarea vizuală şi concept. Brusc, se sparge un borcan şi o lumină se proiectează prin sucul care se scurge. E posibilă oare revoluţia sufletească şi trecerea într-o nouă paradigmă? Această ultimă imagine lasă loc unei asemenea interpretări…

Livada de vişini de la TNB se vede ca un spectacol al actorilor. Felix Alexa pleacă în căutarea madeleinei proustiene şi a consecinţelor sale asupra personajelor cehoviene şi atât. Rămase oarecum în aer, ideile sunt preluate pe rând de actori, al căror spirit e hic et nunc pe tot parcursul spectacolului şi care caută în permanenţă noi înţelesuri şi drumuri pentru personajele lor.

Print

3 Comentarii

  1. mima 02/06/2010

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.