Oana Pellea: Pe scenă sunt eu de-adevăratelea

După ce a fost, de-a lungul anilor, Gertrude din “Hamlet”, Catarina din “Îmblânzirea scorpiei”, Maria din “Woyzeck”, Iulius din “Iulius Cezar”, Maşa din “Trei surori” sau Ioana d’Arc, actriţa Oana Pellea este, din primăvara trecută, Tanti Roz din spectacolul “Oscar şi Tanti Roz”, după Eric-Emmanuel Schmitt, de la Teatrul Bulandra. Tot aici mai joacă şi în “Scaunele” după Eugène Ionesco. Întotdeauna o prezenţă puternică pe scenă, Oana Pellea a fost recompensată cu numeroase premii.

La sfârşit de stagiune, chiar înainte de vacanţă, am purtat un scurt dialog cu actriţa, pornind de la cel mai recent rol de amploare. 

Cum vă găseşte vara lui 2010?

Sănătoasă, mulţumesc Domnului.

Privindu-vă, recent, pe scena Teatrului Bulandra, am avut senzaţia că Tanti Roz din spectacolul “Oscar şi Tanti Roz” este mai mult decât un rol, în sensul comun al termenului, că este un act artistic şi ceva în plus, că vine din adâncurile vieţii, nu ale ficţiunii (de altfel, aşa am simţit şi la Maşa, şi la Gertrude). Greşesc?

Cel mai bine e când la teatru numai joci teatru…. Când eşti. Atât.

Ce v-a fost cel mai greu la construirea acestei partituri, atât de solicitante? Dar cel mai uşor? Cu ce gânduri aţi conturat personajul?

Nu pot spune greu sau uşor… E uşor complicat de construit pentru că este un personaj care “joacă într-un fel teatru” în faţa lui Oscar, până la un moment dat. Ceva se întâmplă cu ea când e în faţa lui Oscar şi altceva când e în spatele lui. Există un echilibrul dintre dramatic şi comedie şi el trebuie bine păstrat….

Jocul dintre aparenţa şi esenţă e incitant la Tanti Roz. Dar, este adevărat, Tanti Roz, pentru mine, nu e doar un rol. Nu am vrut să demonstrez nimic ca actriţă. E  mai mult un demers uman. Şi este afirmarea unei credinţe ale mele, aceea că oamenii au nevoie de poveste. Şi mi-a fost usor să joc alături de partenerii mei. Pentru că mi-e drag de ei.

Ce lecţie aţi învăţat de la Tanti Roz?

Nu pot spune că am învăţat ceva… dar vă pot spune că îmi face plăcere să “exist” ca Tanti Roz.

Dar dacă privim în urmă? De la ce roluri aţi învăţat cel mai mult?

Toate rolurile m-au învăţat acelaşi lucru: ce excepţional este să exişti şi  să dăruieşti de pe scena unui teatru.

Când sunteţi mulţumită de ce reuşiţi pe scenă? Cum vă autoevaluaţi? Cum ştiţi că „e bine” sau „nu e bine”? Aţi rătăcit vreodată drumul în teatru, aţi simţit că vă abateţi de la calea dreaptă? Ce înseamnă calea dreaptă în profesie, pentru dvs.?

Ce să fie bine sau rău? Eu nu exist pe  scena ca să fiu “bine”. Dumneavoastră, spectatorii,  hotărâţi strict pentru dumneavoastră dacă e bine sau nu… şi faceţi judecăţi de valoare. Şi daţi verdicte. Şi foarte bine faceţi.

Treaba mea este cu totul alta pe o scenă. Nu are nici o legătură cu drumul bun, cu calea dreaptă în profesie… Nici nu ştiu ce înseamnă drumul bun sau calea dreaptă… Eu pe scenă sunt într-o poveste pe care o parcurg. Treaba mea este să slujesc această poveste cu toată fiinţa mea Să mă bucur de ea. Să o dăruiesc cât pot eu de bine spectatorilor. Să nu o trădez etc. Am cu totul alte preocupări decât să fiu “bine”. Ce caraghios!

De ce vă temeţi cel mai mult, ca actriţă? Dar ca om?

Ma tem doar de neputinţele mele.

Îndrăznesc să vă întreb direct: care este teatrul care vă place?

Teatrul de calitate.

Povestiţi-mi, vă rog, câteva dintre cele mai preţioase clipe trăite pe scenă. Care e cel mai frumos lucru care vi s-a întâmplat, în ultimii ani în viaţa profesională?

Mi se întâmplă frumuseţi în fiecare seară. Ştiţi ce sentiment îţi dăruieşte o sală plină ce aplaudă şi ce se uită cu drag la tine? Nu se poate explica… se poate doar trăi.

Sau ştiţi ce minune este când ai un partener sau o parteneră cu care ţi-e DRAG să exişti pe scenă?

Şi acum, spuneţi-mi, vă rog, pe cât posibil, câteva dintre cele mai grele.

Nu mi-a fost niciodată greu pe scenă. Pe scenă sunt eu de-adevăratelea şi mi-e foarte bine! Mai greu e când nu sunt pe scenă.

Am folosit cuvântul „preţios”. Acum aş folosi altul, „valoros”. Ce înseamnă valoros în teatru azi, în viziunea dvs.?

Orice teatru făcut cu credinţă, cu inteligenţă, cu emoţie, cu pasiune şi cu adevăr este valoros.

Teatrul viitorului cum vi-l imaginaţi?

 

Nu ştiu. Sper din tot sufletul ca specia umană să aibă în continuare nevoie de frumos, de armonie, de emoţie şi de inteligenţă.

Apropo de viitor, ce spectacol aveţi în lucru acum şi când va fi gata?

Da, voi avea o premieră în octombrie… om trăi şi om vedea.

Print

2 Comentarii

  1. Admirator 13/07/2010

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.