Occident Express-ul de Vâlcea

Într-o clădire nouă, absolut impresionantă, rezultată dintr-un vechi cinematograf, dar inspirat gândită de arhitectul Cristinel Vlad Arhinet, Teatrul „Anton Pann” din Râmnicu Vâlcea încearcă să-şi formeze sau să-şi recupereze publicul „prin producţii de un anumit nivel”, cum mărturisea Adrian Roman, directorul instituţiei. Un paradox ar fi acela că istoria acestui teatru a fost scrisă de nume importante ale regiei noastre, chiar în perioada când acesta nu avea sediu şi funcţiona în sala Casei de Cultură. În aceste condiţii, fostul manager al trupei, Goange Marinescu, i-a adus aici pe Dan Micu şi Silviu Purcărete cu celebrul său spectacol „Decameronul”. Deci, un astfel de trecut poartă cu el Teatrul „Anton Pann”, fapt care, deşi cam târziu, îi dă dreptul la acest spaţiu modern (cu două săli de teatru, cu o sală de re­pe­tiţii, cu o terasă unde se pot juca spectacole), ca la un fel de recunoaştere a meritelor.

Ultima premieră a teatrului, porneşte de la un text scris de Matei Vişniec pentru un proiect teatral internaţional, numit “Orient Express”, desfăşurat în gări din mai multe ţări de pe linia trenului de altădată (Turcia, România, Croaţia, Slovenia şi Germania). Vişniec, aproape dureros de ironic şi de conectat la realitate, îşi intitulează piesa “Occident Express”. De fapt, textul se compune dintr-un grupaj de nouă tablouri cu subiecte diferite, dar cu aceeaşi problematică: noi, Occidentul şi situaţii hilare care rezultă din această înfrăţire. Regizorul Sabin Popescu alege doar câteva tablouri (pe care le şi adaptează) şi mută acţiunea din tren sau din gară pe scenă, lucru deloc forţat pentru că apelează la o soluţie simplă, dar cu efect puternic. Proiectează imaginea gării locale (scenografia Féhérvari Zsolt) şi foloseşte ca fundal sonor (Ilie Stepan) zgomotul unui tren care tot trece, dar niciodată nu apare în faţa privirii noastre. De fapt, în prima scenă, personajul care aşteaptă acest tren al speranţei, al salvării, împlinirea visului absolut, este orb. Radu Constantinov interpretează personajul cu multă convingere, punând în bucuria şi perseverenţa aşteptării ceva dintr-un rol becketian. În fiecare zi, la aceeaşi oră, fiica lui (Maria Salcă) îl poartă de mână până la calea ferată, unde şuierul şi zgomotul şinelor anunţă venirea mult visatului tren, iar dorinţa lui cea mai mare este să-l vadă măcar o dată venind.

În aceste scenete, Matei Vişniec critică răspicat adaptările forţate, neasimilate, pe care statele mici, recent integrate, le simulează în faţa unui Occident mare, care îţi cere să devii ca el, călcând în picioare şi reducând la tăcere identităţi naţionale. Momentul susţinerii doctoratului este accentuat în spectacolul gândit de Sabin Popescu. Fata face o demonstraţie despre o naţiune care a trăit istoria arzând etapele, iar profesorul schiţează superficialitatea sistemului pe care îl reprezintă. Dacă regizorul ar fi renunţat din discursul pe care Maria Salcă îl adresează publicului aproape declamativ sau ar fi controlat mai bine patosul pe care ea îl pune în fiecare idee, mesajul ar fi fost poate mai percutant şi nu atât de arătat cu degetul. În schimb, Romul Moruţan îşi dozează bine mijloacele de expresie în caricatura profesorului.

“Occident Express” este un spectacol simplu, dar coerent, după un scenariu închegat. Caricaturizând, Matei Vişniec şi Sabin Popescu îndeamnă spre problematizare. Ce se întâmplă cu noi în goana între două lumi atât de diferite, cum arată realitatea care se naşte de aici? Răspunsul nu este optimist, dar ceea ce am văzut la Teatrul Anton Pann este încurajator. Un sediu ultramodern, însufleţit de o trupă în majoritate tânără, care îşi doreşte să facă teatru. Actorii din acest spectacol (Radu Constantinov, Maria Salcă, Alex Calangiu, Romul Moruţan) conving prin energia pe care o aduc poveştilor despre lumea noastră.

Print

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.