Olimpiada Teatrelor 2016 – „Lumea ar trebui să fie un loc al adevărului”

brazilia-1Care sunt criteriile care transformă un festival într-un succes incontestabil? Și în spatele setei din ce în ce mai aprige pentru festivaluri, care este nevoia noastră reală? Ce încercăm să spunem prin efortul nostru de a aduna laolaltă pentru câteva zile manifestări artistice de toate genurile și un număr cât mai mare de spectatori? Festivalul, cultural în mod special, a devenit un gest social și politic care dă bine în orice context, un prilej pentru statement-uri, care de la „necesar” a trecut la un fel de banalitate previzibilă. Festivalurile apar ca ciupercile după ploaie, dar cum devin câteva dintre ele brand-uri culturale, întâlniri de-a dreptul fascinante, energie pură?

Într-un orășel superb din Polonia, cu puțin peste 600.000 de locuitori, s-a organizat toamna aceasta, de pe 14 octombrie până pe 13 noiembrie, ediția a șaptea a Olimpiadei Teatrelor, un eveniment de renume și de amploare internațională care se desfășoară la inițiativa regizorului de origine greacă Theodoros Terzopoulos, la un interval de câțiva ani și de fiecare dată în alt oraș. În 2016, și-a stabilit sediul în Wrocław, care se întâmplă să fie și capitală culturală europeană.

brazilia-4Te plimbi printre blocuri comuniste, care – surprinzător – arată foarte bine, vopsite în nuanțe de maro pastel sau turcoaz aprins, cu flori la balcon, apoi dai cu ochii de clădiri moderne, construite cu bun gust, ca în final să te izbești de monumente cu arhitectură gotică și barocă. Imediat ți se taie răsuflarea și orice chef de a te mai întoarce acasă. Trenul trece silențios pe un pod înălțat din cărămidă și dedesubt sunt câteva restaurante și boutique-uri. Wrocław este capitală europeană din centru până la periferie, nicăieri nu te izbești de mizerie și de sărăcie lucie.

Olimpiada Teatrelor se desfășoară în continuare în spații moderne, din ale căror tavane atârnă origami sau în clădiri dezafectate din cărămidă veche, cu o cortină neagră în loc de perdele, locuri atât de prielnice teatrului ritualic. Într-un astfel de spațiu, numit Old Bakery, am asistat la ceremonii care imitau ritualuri de înmormântare din Brazilia și Haiti. Nici urmă de suferință în ritmurile muzicii, în glasuri, în mișcări, din contră. Artiștii parcă tocmai coborâseră dintr-un car alegoric de la festivalul din Rio și au umplut sala cu o energie care celebra în primul rând bucuria vieții.

haiti-3O întreagă secțiune din Olimpiada Teatrelor a fost dedicată ideii de mortalitate și ritualurilor care îi urmează. Polonezii au avut ca punct de pornire opera lui Adam Mickiewicz, „Străbunii”, un poem în patru părți care a fost publicat postum în 1860 și care se inspiră din universul specific romantismului. Mai precis, imaginați-vă că în cadrul unui festival internațional în care sunt invitați artiști precum Robert Wilson, Eimuntas Nekrosius, Pippo Delbono sau Romeo Castellucci, noi am dedica o săptămână poeziei „Luceafărul”, dezbătută din perspectivă teatrală. Dar polonezii au simțit că trebuie să reflecteze la opera lor cea mai complexă, montată inclusiv de Jerzy Grotowski. Inspirați de spectacolele regizorilor care au ales să pună în scenă textul lui Mickiewicz, câțiva artiști au remixat creațiile predecesorilor, încercând să descopere valabilitatea și forța mitului în contemporaneitate. Cu toată încrederea și fără teama de a cădea în ridicol, polonezii au ales să se întrebe cine sunt, ce înseamnă teatrul pentru ei și prin ce modalități pot readuce la viață valorile culturale care îi definesc. Este cât se poate de vizibilă forța lui Jerzy Grotowski care în Polonia înseamnă tradiție. Structura și programul Olimpiadei Teatrelor au fost construite în jurul cuvintelor lui Grotowski, maestrul lor: „Lumea ar trebui să fie un loc al adevărului”.

Din cele câteva zile petrecute într-un Wrocław transformat în scena lumii, a reieșit că teatrul se schimbă, că unele mijloace de expresie sunt epuizate și că este imperios necesar să pornim în căutarea altora care să ducă teatrul mai departe într-o societate în care această artă își găsește locul din ce în ce mai greu. La Olimpiada Teatrelor s-au pus în discuție subiecte delicate precum spectatorul care se poate transforma în martor sau teatrul privit ca mijloc de cunoaștere și definire a unui popor și ca echilibru între tradiție și experiment. Ce înseamnă adevăr în teatru și cum putem să-l (re)găsim? Întrebându-ne periodic cine suntem și de ce facem ceea ce facem…

Print

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.