Eliza Ceprăzaru, Teatrologie, anul I, Universitatea „Lucian Blaga”, Sibiu
Impresia oricărui spectator cu privire la spectacolul Omul cel bun din Sâciuan (fie că este un cunoscător al dramei lui Bertolt Brecht, fie că nu) este dominată de sentimentul că urmărește o parabolă în imagini vivante. Fiecare detaliu al regiei stimulează privitorul să anticipeze morala, să se lase „ghidat” de sacagiul Vang (Călin Roajdă) care îl introduce în lumea poveştii, lăsându-i libertatea să interpreteze semnificaţiile fiecărui simbol și construcţii „peste” textul dramaturgului german. Este un spectacol ce dă prioritate elementelor vizuale, de la costumele personajelor, decorul complex (ce creează un spațiu atât pictural, dar mai ales funcțional) la mișcarea scenică dinamică. Toate acestea expun o lume nouă.
Regia Ancăi Bradu insistă pe efectele stilizat arhitecturale și cromatice (un Sâciuan creat în opt metri pătraţi din lumini şi umbre), pe compoziţii din proporţii de tonuri (albul și negrul costumelor personajelor principale) subliniate de manevrele coloristice menite să creeze un adevărat spectacol de nuanţe. Muzica ilustrează admirabil acţiunea, ritmul impune pulsul evenimentelor de pe scenă, coordonează emoțiile publicului, creează legături între schimbările de situaţii şi complexitatea stărilor sensibile ce nu îşi vor pierde din energie de la început până la sfârşit. Regizoarea creează personaje verosimile, mizând pe propria versiune de „bine” a celor ce urmăresc spectacolul, pe sensibilitatea individului pus în fața unui conflict cu consecințe interioare, personale. Povestea personajelor este trasată cu claritate, iar pasajele de la text la materia scenică respectă structura în tablouri. Fiecare din acestea are o temă proprie deopotrivă dramatică și scenică. Arta actorului, scenografia, mișcarea scenică, light-design-ul și „song-design-ul” (creat în mod ingenios de Claudiu Fălămaș, în același timp actor în spectacol) sunt aduse într-o formă unitară. Anca Bradu concepe un Sâciuan al realității și spațiului contemporan, în vâltoarea eternului conflict între bine și rău.
Actorii interpretează mai multe personaje: Angela Lisa (nepotul, doamna Iang), Alexandru Malaicu (doamna Sun, bunicul), Iulia Popa (proprietăreasa Mi Tsu), Claudiu Fălămaş (polițistul, Șu Fu), Alexandra Şerban (femeia, bătrâna), Ioan-Alexandru Savu (tâmplarul, preotul, bătrânul, băiatul) şi Cristian Timbuş (bărbatul) – iar măiestria lor se materializează în momentele de interpretare muzicală, prin cântecele „vitale” teatrului brechtian. Prin forță, mai mult decât prin număr, folosind vocea și prezența scenică, grupul contaminează sala cu energie și emoție. Masa de personaje este alcătuită din simboluri ale diferitelor medii și stiluri de viață, iar fiecare aduce cu sine o poveste, o perspectivă și o fereastră prin care spectatorul poate privi spectacolul.
Spectacolul este creat de actori tineri: Maria Tomoiagă (Șen De) care vitalizează personajul brechtian prin calități pozitive (iubire și bunătate), susținut de conflict interior. Latura sa opusă (verișorul Șui Ta) este, de asemenea, redată cu claritate, o imagine malefică plină de forță mizând pe neîntrerupte tensiuni și contraste. Actorii care personifică zeii (Anton Balint, Cristina Blaga și Maria Soilică) au prezențe cu efect plastic, sunt apariții impecabil „coregrafiate” ce creează un narativ în imagini. Personajul Vang funcționează ca mecanism declanșator de situații scenice, o punte de legătură între spectacol și spectator. Prin cântecele lui, el sudează cuvântul rostit cu viziunea scenică, susține prin textul său imaginea și șirul de evenimente, în atmosfera unui vis. Sun (Paul Bondane) – aviatorul șomer – manevrează mijloacele scenice disponibile pentru a face ceea ce crede că știe cel mai bine: să zboare. Prezența lui scenică este dominantă, un izvor magnetic de tensiune ce se resimte până la spectatori; energia personajului este puternică și contagioasă.
Decorul – lumea Sâciuanului – ocupă întreg spațiul scenic (două uși masive plasate în ambele extreme ale spațiului de joc facilitează schimbările sau transformările de situații). Muzica, elementul cheie în teatrul lui Brecht și în regia Ancăi Bradu, reușește să activeze spectatorul, să îl încarce cu compasiune, ură, frustrare. Melodicitatea și intervențiile contrapunctice sporesc frumusețea spectacolului, iar diferențele timbrelor vocale creează echilibru.
Omul cel bun din Sâciuan de pe scena CAVAS manevrează abil stările emoţionale şi poziţia spectatorului, care fie se poate simţi tentat să „joace” rolul judecătorului (să le fie complice celor „de sus”), fie este absorbit în subtilităţile conexiunilor dintre evenimentele de pe scenă, personaje şi propria sensibilitate.
Studioul CAVAS din cadrul Facultății de Litere și Arte Sibiu
OMUL CEL BUN DIN SÎCIUAN, după B. Brecht
REGIA: Anca Bradu
ASISTENŢI REGIE: Diana Fufezan şi Adrian Neacşu
TRADUCEREA: Michaela Bogza şi Nicoleta Ciupercescu
SCENOGRAFIA: Mihai Păcurar şi Alin Gavrilă
MUZICA: Claudiu Fălămaş
DISTRIBUŢIA: Maria Tomoiagă, Paul Bondane, Anton Balint, Cristina Blaga, Maria Soilică, Angela Lisa, Călin Roajdă, Alexandru Malaicu, Iulia Popa, Claudiu Fălămaş, Alexandra Şerban, Ioan-Alexandru Savu, Cristian Timbuş
Foto Tiberiu Cioruga
Print