One-man show, începutul unei tradiţii

edith piaf
Imagine din spectacolul “Edith Piaf…”

Spectacolul de tip one-man show nu se regăseşte atât de des în programele teatrelor din România pe cât i-ar permite acest moment al societăţii, într-o perioadă în care economia de mijloace de orice tip e la mare modă, formula în principiu restrânsă pe care o propune. Deşi actorii tineri care prea greu găsesc un loc unde să joace încearcă adesa formula one-man show din motive lesne de înţeles (care de obicei ţin de lipsa de mijloace materiale), nu există cu adevărat o şcoală în acest sens şi, mai ales, mulţi dintre ei îşi construiesc singuri spectacolele, fără regizor, ceea ce e perdant nu de puține ori.

Gala Star de la Bacău, care se desfăşoară de nouă ani, este singurul festival din România care aduce laolaltă astfel de producţii, desfăşurându-se pe două secţiuni, una de concurs şi una de recital extraordinar. Iar la ediţia din acest an, sălile au fost arhipline – partea frumoasă, au fost pline cu foarte mulţi tineri…

jurnalul fericirii
Imagine din spectacolul “Jurnalul fericirii”

Un juriu format din actorul Nick Mancuso, dramaturgul Valentin Nicolau şi regizorul Alexander Hausvater îi va alege în această seară câştigătorii. Zece recitaluri intră în concurs, iar după primele trei zile, pare poate cea mai bună ediţie a festivalului, cel puţin la nivelul competiţiei. Spectacolele sunt mai rafinate şi mai bine închegate – semn că one-man show-ul începe să existe…

Katia Pascariu a venit la Sala Studio a Teatrului Bacovia cu textul „Copii răi” de Michaela Michailov, în regia lui Alex Mihăescu. Copilărie în postcomunism, şcoală, sistemul de învăţământ, familia, violenţa în rândul copiilor sunt subiectele pe care le abordează textul, dar cu un amestec de umor şi dramă bine dozat, pe care actriţa l-a exploatat din plin. Treceri inteligente de la un plan la altul, schimb de măşti şi jocuri de personalitate, copilul închis în propriul univers, în propria carapace, apoi profesoara care ţine lecţii despre democraţie, apoi iarăşi copilul agresat de ceilalţi copii pentru că e… altfel. O excelentă comunicare cu publicul a fost atu-ul show-ului Katiei Pascariu.

Irena Boclinca, din Republica Moldova, a propus în cea de-a doua zi de concurs un spectacol curajos „Edith Piaf, femeia care a iubit”, în regia lui Nelly Cozaru. Curajos, pentru că foarte uşor poţi rata atunci când alegi să vorbeşti şi să cânţi despre o personalitate precum Edith Piaf,  rememorându-i viaţa, înainte de sfârşit, când artista nu mai putea cânta şi totul se transformase în amintire. Irena Boclinca alege transformarea la vedere – e actriţa care intră în cabina de machiaj şi îşi asumă un rol. Fără să forţeze, dar mizând pe o voce cu inflexiuni stranii, reuşeşte să suprapună frumos cele două planuri, devenind o Edith Piaf din care n-a mai rămas decât o poveste despre o femeie care a iubit şi care nu mai poate cânta. Care-şi ascultă vocea înregistrată şi nu-i mai poate face faţă. Şi nu mai este ea însăşi. O femeie care se caută printre amintiri şi care, înainte de moarte, se iartă ea însăşi „pentru că a iubit mult”.

colateral oedip
Imagine din spectacolul “Colateral. Oedipe”

Cristian Iorga a intrat în concurs cu un colaj de texte „Colateral, Oedip”, de Mihai Ignat, demonstrându-şi fără dubii calităţile de actor de comedie. Meritul e că, deşi, pe alocuri, textul l-ar fi putut atrage în capcana unui umor de tipul celui vehiculat prin show-urile tv, el şi-a păstrat măsura, apăsând, desigur, acele cuvinte-cheie la care publicul reacţionează fără excepţie, însă în mod inteligent. O întâlnire „pe nevăzute” în parc după ce ai comunicat pe internet cu femeia visurilor… fără să fi schimbat fotografiile. Însă ghinion, după o îndelungă aşteptare cu ochii la toate fetele din jur, cea care vine cu trandafir roşu în mână este… mama. Actorul a mers la sigur şi a cucerit sala.

Mai puţin inspirate au fost Monica Muşat cu „Iubire persană”, după Vincent Paronnaud şi Marjane Satrapi, în regia Dianei Mihailopol, cea care a şi deschis secţiunea competitivă. Complicat şi fără ritm, spectacolul nu a depăşit nivelul unei demonstraţii de actorie, lipsite de consistenţă… La fel, Veronica Păpuşă în „Jurnalul fericirii”, după N. Steinhardt şi alte texte (mai degrabă „alte texte” decât „Jurnalul fericirii”…). O regie care se doreşte complicată semnată de Eugen Făt, dublată de o scenografie la fel – sârmă ghimpată, celulă reprodusă în stil naturalist, rumeguş pe jos etc. –, care face un deserviciu spectacolului şi interpretării, copleşind-o şi anulând-o.

Foto Facebook Teatrul Municipal Bacău

Print

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.