Pălărierul Purcărete şi arta sa florentină

3stars

Teatrul şi croitoria seamănă destul de bine: livrează cel mai bun produs posibil, cu materialul clientului. Când doamna cea rubicondă aduce un metru de stofă cumpărată la reducere, gata scămoşată, e greu să îi faci o rochie în care să defileze nestingherită pe cat-walk. Obligourile pentru un regizor sunt textul şi trupa.  Obligourile actorilor – textul, indicaţiile regizorului şi scenografia. Obligourile scenografului spaţiul, textul, actorul, viziunea regizorală, posibilităţile tehnice şi bugetul de producţie. Obligoul teatrului e gustul publicului. Ce “croitor” dibaci s-ar încumeta să promită un frac impecabil? Unul viteaz. Dar o pălărie florentină?

01 florentina fotocredit constantin dimitriuSilviu Purcărete, în virtutea spiritului său ludic, s-a jucat de-a pălărierul – deloc nebun. Cu inventivitate şi ceea ce pare naivitatea unui copil care încropeşte un joc cu prietenii, atât de simplu, pune în valoare textul lui Eugen Labiche şi ne arată potenţialul unei comedii bulevardiere. De ce ar alege cineva să monteze azi o comedioară, o bagatelă, un text subţire ca acesta? Nu e nici Shakespeare, nici Moliere. E o glumiţă, domnule. Neserios şi facil. Dar glumiţa asta, îmbrăcată în acel frac impecabil, prinde strălucire şi poate defila nestingherită pe cat-walk.

Aşa cum textul respectă ca literă de lege mecanismele comice, de la structură, până la situaţie şi dialoguri, la fel şi regia foloseşte gagul, convenţia, crescendoul şi repetiţia cu maximul de efect. Povestea este cum nu se poate mai absurdă – un mire colindă tot oraşul cu alaiul după el, în căutarea unei pălării de paie. Odată pornit la vale, bulgărele de încurcături ia amploare şi creşte exponenţial, mai absurd şi mai comic, cu fiecare nouă complicaţie. Surpriză la final, rezolvare care vine cu o palmă peste frunte şi happy-end. Reţetă clasică.

Pentru ca o mică poveste alambicată de-a “du-te-vino” să fie un spectacol de teatru altfel decât prăfuit, mic, previzibil şi cel mult amuzant, e nevoie de un cadru; o convenţie în care să te poţi juca de-a comedia. Silviu Purcărete şi Dragoş Buhagiar au găsit drumul cel mai scurt de la idee, la efect, via sugestie: teatru în teatru. Pe scena unui teatru, maşiniştii plictisiţi plimbă pânzele pictate, schiţele unui decor somptuos ce va să fie, iar personajele îşi trăiesc povestea printre aceste panouri urâte, în fond, dar perfect funţionale, ce legalizează transformrile de spaţiu la vedere, cu efect comic instant. Cei doi clowni – Emil Coşeru şi Cosmin Maxim sunt direct răspunzători de derularea acţiunii, orchestrează totul, asigură intermezzourile, aduc şi ploaia pe scenă, dacă situaţia o cere, sunt profesionişti. În halate albastre şi cizme de cauciuc, sunt maeştrii de ceremonii perfecţi pentru această glumă ad-hoc. Ei sunt primii care se amuză. Aproape că vedem cum îşi construiesc acest spectacol pentru plăecerea lor, exact ca doi buni prieteni preşcolari, care se iau atât de în serios când se joacă în camera lor.

02 florentina fotocredit constantin dimitriuPovestea din ramă decurge după toate canoanele vodevilului, cu câteva îmbunătăţiri marca Purcărete. Personajul colectiv e sarea şi piperul – alaiul de nuntaşi când războinici, când petrecăreţi, când oţărâţi, când obosiţi, când complici, când acuzatori, direct implicaţi în acţiune. Această reprezentare multiplicată a “rudei de la ţară” face deliciul întregului demers scenic. Toţi împreună, dar bine individualizaţi, sunt corul care nu se rezumă la vocea care comentează cântat acţiunea, ci fie mărşăluieşte hotârât, fie o rupe într-o horă de pomină – coregrafia Florin Fieroiu. Personajele principale, creionate dintr-o singură trăsătură de carcter din text, sunt puse în valoare prin intepretare şi cheie regizorală: Ferdinad – Ionuţ Cornilă trepidează într-un crescendo perpetuu, frate cu vria nebună, iar Nonancourt – Călin Chirilă e constant în atitudine şi fioros de comic prin statornicia prin care rămâne de neclintit în logica sa, indiferent de cât de halucinantă ar fi situaţia în care se află. Vezinet – Constantin Puşcaşu, unchiul tare de urechi, ticăit şi abulic, implacabil în voioşia lui, neluat în seamă de nimeni umblă prin scenă nestingherit, fie că mănâncă dintr-o farfurie de orez cu lapte, fie că îşi caută papucii. Bobin – Horia Veriveş are o singură sarcină: o iubeşte pe verişoara lui şi vrea să fie el mire şi nu îşi dă seama de ridicolul în care se află, la fel ca şi Helene – Andreea Boboc, mireasa aflata in continuu disconfort, agasată, plictisită, neînţelegând nimic din ce i se întâmplă.

În toată această glumă bună e loc pentru orbi care văd, pereţi care se mişcă, ploaie din stropitori, cai care mănâncă pălării de paie şi nobili luaţi peste picior. La toate peripeţiile se adaugă muzica lui Vasile Şirli – acorduri de operetă, lieduri şi, în punctul culminant, o sârbă neaoşă – că doar e nuntă! Ce dacă suntem la Paris, printre nobili şi burghezi. Oameni suntem.

Un spectacol reuşit e unul care bucură spectatorii şi îşi atinge maximul de potenţial. Silviu Purcărete a fost acel croitoraş viteaz care cu zâmbetul pe buze a transformat textul unei “bulevardiere” într-o demonstraţie de comedie în toată puterea cuvântului. Ceva din spiritul filmelor mute căptuşeşte cele două ore de spectacol. Ceva din Fraţii Marx, ceva din Chaplin şi ceva din Buster Keaton, totul aplicat pentru scena Teatrului Naţional “Vasile Alecsandri” din Iaşi. O pălărie de paie, dar nu una oarecare; florentină.

Foto Constantin Dimitriu

Trei stele ***

Pălăria florentină, de Eugène Labiche

traducerea şi adaptarea Silviu Purcărete

DISTRIBUŢIA:

Fadinard – Ionuţ Cornilă

Nonancourt – Călin Chirilă

Emil – Daniel Busuioc

Beauperthuis – Doru Aftanasiu

Vezinet – Constantin Puşcaşu

Tardiveau – Dionisie Vitcu

Bobin – Horia Veriveş

Felix – Gelu Zaharia 

Achille – Petru Ciubotaru

Clovn I – Emil Coşeru

Clovn II – Cosmin Maxim

Un vecin – Constantin Avădanei

Virginie – Petronela Grigorescu

Anaïs – Diana Chirilă

Helene – Andreea Boboc

Claire – Haruna Condurache

Baroana – Puşa Darie

Clothilde – Doina Deleanu

Nuntaşi, Soprane, Altiste, Jandarmi, Tenori, Baritoni – Annemarie Chertic, Tatiana Ionesi, Catinca Tudose, Oana Sandu, Irina Răduţu Codreanu, Livia Iorga, Georgeta Burdujan, Brânduşa Aciobăniţei, Diana Roman, Alina Mîndru, Tatiana Grigore, Mădălina Munteanu, Daniela Tocari, Radu Ghilaş, Dumitru Năstruşnicu, Radu Homiceanu, Cosmin Panaite, Andrei Grigore Sava, Alexandru Tatu, Sorin Cimbru, George Cocoş, Alexandru Iuraşcu, Dumitru Georgescu

Regia: Silviu Purcărete

Scenografia: Dragoş Buhagiar

Coregrafia: Florin Fieroiu

Muzica originală: Vasile Şirli

Conducerea muzicală: Dragoş Mihai Cohal, Irina Romilă

Maestru de lumini: Aurel Anton

 

Print

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.