Peca Ştefan faţă cu „Târgoviştea de jucărie”

Postat de in 09 January 2012


Nu numai spectacolul în sine, construit pe o formulă care merge la sigur cu orice spectator, inclusiv cu cel venit la teatru după ani de absenţă sau după o perpetuă absenţă, ci şi textul de la care a pornit un spectacol-unicat în Romania contemporană este cuceritor. Peca Ştefan, tânărul dramaturg care radiografiază, în piesele sale, realităţi diferite, recurgând adesea la un realism benefic, înţeles flexibil, deschis, deloc tezist, a publicat anul trecut un volum demn de tot interesul: „Târgovişte de jucărie”, textul – căci ar fi nepotrivit să-i spunem „piesa” – pe care se bazează spectacolul omonim, montat de Ana Mărgineanu în oraşul al cărui nume este prezent în acest titlu. Acest experiment care ascunde, sub hainele jucăuşe, luminoase, puse pe şotii şi ironii, o cercetare antropologică la firul ierbii, în urbea care a fost odinioară măreaţă, face parte dintr-un proiect mai amplu. 

„Despre România, numai de bine” este un proiect la care dramaturgul a lucrat împreună cu regizoarea Ana Mărgineanu, propunându-şi să cartografieze teritorii, în sensul fizic şi metafizic al cuvântului, dintr-o Românie reală. Acestei investigaţii i-au fost supuse până acum trei oraşe: Piatra Neamţ, Baia Mare şi Târgovişte. După ce au stat printre localnici, cei doi artişti au încercat să surprindă, topind în ficţiune datele culese pe teren, spiritul locului. Aşa s-a născut şi „Târgovişte de jucărie”, textul şi spectacolul.

Dacă despre cel de-al doilea nu pot emite impresii pentru că încă nu l-am văzut, despre primul pot scrie că este, înainte de toate, o lectură cât de poate de captivantă, care-ţi aprinde imediat imaginaţia. Un text dramatic viu, fără pretenţii, care cu plăcere se joacă de la început până la sfârşit, alcătuind un fel de mitologie à la légère a unui spaţiu citadin atât de aproape de Bucureşti, dar atât de departe de spiritul lui, la începutul secolului XXI. Folosind inteligent, fără o teoretizare artificială şi împovărătoare (păcat în care cad destui confraţi de-ai lui), plăcerea postmodernului de a cita limbaje şi lumi, de a le amalgama şi de a le rescrie, autorul textului creează într-adevăr, prin acest text, premisa unui „spectacol-cameleon”. Textul lui este un bâlci ameţitor, în care prind chip, persiflate cu afecţiune, personaje care au însemnat ceva în istoria Târgoviştei reale. Avem, pe de o parte, istoria mare, prin care au trecut, patriarhul Nifon şi Ceauşescu, printre alţii, şi, pe de altă parte, istoria mică, a anonimilor pitoreşti, inventaţi, dar cât se poate de credibili: Băbăreasa, Gigel Maşinuţă, Actriţa etc. Înzestraţi cu valoare reprezentativă de dramaturgul înarmat cu o cheie ironică, atotsalvatoare, aceştia şi mulţi alţii sunt protagoniştii unui creuzet în fierbere, la care sunt invitaţi cititorii sau spectatorii.

Târgoviştea din textul târgovişteanului Peca Ştefan este un spaţiu pestriţ, înduioşător, firesc, croit după calapodul vieţii, un spaţiu în care fiecare găseşte câte ceva, un spaţiu care invită la participare. Autorul are dreptate să spună că textul său este „un parc de distracţii teatral”, în care participantului i se oferă o realitate deghizată în hainele ficţiunii. „Târgovişte de jucărie” este un pretext inteligent şi viu pentru ca spectatorii să-şi facă propriul spectacol, pe de o parte jucând în el, pe de altă parte invitaţi fiind să-l contempleze şi să se gândească. În argumentul care prefaţează textul dramatic, autorul şi-a explicat onest şi coerent intenţia: „Spectatorii îşi fac propriul spectacol, alegând timp de 4 ture de 20 de minute între 6 spaţii diferite, dintre care unul mobil (Gigel Maşinuţă). Ai ocazia să vezi comedii, teatru de păpuşi contemoran, să fii în scene unu la unu cu o actriţă sau un actor, să ţi se ghicească viitorul, să fii erou de filme de acţiune şi chiar să joci tu, pe scenă, să o cunoşti pe cea mai frumoasă femeie din lume, să afli unde e îngropată caleaşca de aur, să afli cine l-a împuşcat cu adevărat pe Ceauşescu, cine e adevăratul Dracula şi de ce trăieşte în Târgovişte şi câte şi mai câte. E o joacă, dar e o joacă care porneşte de la lucruri extrem de adevărate. Ne jucăm, într-o Târgovişte de jucărie, ne imaginăm, ne prefacem, dar poate la final o să înţelegem un pic mai mult despre noi – fie şi numai din felul în care reacţionăm la această joacă. «E bine să te bucuri din când în când», zice Gigel Maşinuţă. Şi eu cred că târgoviştenii au mare nevoie să se bucure.”

Da, fără îndoială, şi numai ei, adăugăm noi. Textul lui Peca Ştefan este într-adevăr o bucurie pentru minte şi pentru inimă. Şi pentru cititorul profesionist, ca Victor Scoradeţ, de exemplu, care observă subtilitatea dramaturgului, şi pentru cititorul amator, care descoperă o lume familiară, care seamănă cu realitatea, dar este, în acelaşi timp, altceva.

Recomanda sau printeaza acest articol



Facebook Twitter StumbleUpon Email Print

Lasa un raspuns

Eveniment la zi

Fotografia ca spectacol

  • electra

    Revista Yorick va propune o rubrică nouă, „Fotografia ca spectacol”, în cadrul căreia, în fiecare săptamână vă vom oferi fie, imagini din spectacole mai vechi sau mai noi, fie imagini din spectacolul străzii. Cu acest prilej, va invităm la un concurs inedit. Scrieți un comentariu în care imaginați o scurtă poveste pornind de la imaginile […]

Abonare newsletter

O pagină de teatru

Yorick studentesc