„Portrete de femei”, desenate de Felix Alexa la Paris

felix alexa si jean francois dusigne

Felix Alexa și Jean François Dusigne

Luna trecută, în perioada 8-26 iunie 2015, a avut loc la sediul ARTA (Association de Recherche des Traditions de l’Acteur) de la Paris un atelier de creație susținut de regizorul român Felix Alexa.

Grupul de actori cu care acesta a lucrat trei săptămâni s-a concentrat pe cercetarea identităților feminine din trei piese fundamentale în istoria teatrului: „Domnișoara Julia” de August Strindberg, „Hedda Gabler” de Henrik Ibsen și „Livada de vișini” de A.P. Cehov.

Desfășurându-se sub titlul „Portrete de femei” într-un spațiu fundamental de cercetare din teatrul de azi, anume Cartușeria din Pădurea Vincennes, al cărei nume este legat de celebrul Théâtre du Soleil, animat de mai bine de jumătate de secol de regizoarea Ariane Mnouchkine, atelierul condus de Felix Alexa și-a propus să cerceteze personajele feminine din cele trei piese canonice, care, subliniază regizorul, au jucat un rol vital și în evoluția artei actorului. „Teatrul lui Cehov, Strindberg și Ibsen”, a explicat coordonatorul atelierului, „a impus dimensiuni și nuanțe noi în stilul de interpretare și a influențat gândirea din teatrul contemporan. În ciuda diferențelor ce țin de scriitură și de tematică, cei trei mari dramaturgi au în comun personaje extrem de bine definite prin forța relațiilor care le unesc, dar și prin modernitatea și complexitatea construcției psihologice”.

Pornind de la analiza de text, Felix Alexa, autorul mai multor montări după piesele alese, a urmărit dezvoltarea personajelor de la replică la replică, pe care a însoțit-o cu exerciții de improvizație și, de asemenea, cu realizarea de acțiuni fizice, menite a exprima scenic starea emoțională a personajelor. Vreme de trei săptămâni participanții la aceste „Portrete de femei” în mișcare s-au concentrat asupra detaliilor și ipotezelor care învăluie aceste identități poetice, alcătuite din componente ce pot oferi suprize la fiecare interpretare, surprize care asigură interesul continuu al creatorilor. „Rezistența la interpretare”, această calitate a textului care atrage dorința de a frecventa clasicii, de a scoate la lumină ceva ce poate a rămas în umbră, ceva ce poate nu a fost luminat, a prilejuit o cercetare experimentală ce a apelat la diverse mijloace de exprimare.

„Arta lui Felix Alexa” de a conduce actorii, scria George Banu, „se distinge prin precizie și prin capacitatea de a dezvălui resurse nebănuite ale partnerilor de scenă.” Felul responsabil, matur și precis în care abordează arta actorului, așa cum s-a văzut în cele peste 40 de spectacole montate în România și în străinătate, se numără printre elementele distinctive ale teatrului lui Felix Alexa. Acum, la Paris, creativitatea și precizia sa, dar și experiența pedagogică au contribuit la un stagiu practic de ținută. De altfel, cu ani în urmă, pe vremea când regizorul român studia la Paris, alături de alți membri ai Centrului de Cercetare Teatrală de la Paris, condus de celebrul Peter Brook, acesta din urmă îi prezicea un viitor reușit, remarcându-i, printre altele, tocmai arta de a lucra cu actorii.

În cele trei săptămâni ale atelierului parizian din vara asta „corpul care reacționează” a fost analizat printr-o varietate de tehnici ce pun la încercare și provoacă știința și arta actorului, „un corp sensibil, vulnerabil, deschis impulsurilor din exterior și generând subtile acțiuni fizice”, a explicat Felix Alexa.

Print

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.