FOTO ADRIANA GRAND
Revista Yorick vă propune o rubrică realizată de scenografa Adriana Grand, care ne oferă în fiecare săptămână o imagine din spectacolul străzii și nu numai.
Primul ciclu intitulat „Costume pentru teatrul străzii” continuă cu fotografia „Rătăcit în viitor”.
Cu acest prilej, va invităm la un concurs inedit. Scrieți un comentariu în care imaginați o scurtă poveste pornind de la imaginile pe care vi le propunem (și trimiteți-o la adresa monica.andronescu@nemira.ro), iar cea mai frumoasă dintre ele va fi premiată la sfârșitul fiecărei luni cu o carte din colecția Yorick a Editurii Nemira. Patru fotografii pe lună, patru povești… o carte!
Print
Povestea incediara a magului calator in stele
Ce e amorul?E un lung
Prilej pentru durere,
Caci mii de lacrimi nu-i ajung
Si tot mai multe cere.
(M.Eminescu)
Se implinesc astazi 348 de ani,6 luni si 19 zile de cand parizienii se trezira intr-un zgomot asurzitor de clopote care sunau cu toata forta in triunghiul format intre Ile de Cité,Universitate si Oras.
Era in 6 ianuarie 1482,o zi care a marcat istoria ,nu pentru ca avea loc procesiunea vreunei racle cu moaste,nici vreo revolta a studentilor,nici macar un atac al burgunzilor sau vreo intrare a numitului nostru preatemut senior – Maria sa Regele, sau vreo spanzuratoare a unor soiuri de talhari la Tribunalul Parisului.
Nu , nimic cu zorzoane,panglici si pene zburatoare.Erau doar vestitii soli flamanzi care veneau sa incheie casatoria printului mostenitor cu Marguerite de Flandre.Toate acestea spre marele plictis al domnului cardinal de Bourbon, care pentru a satisface Regele a trebuit sa primeasca toata sleahta de flamanzi cu o frumoasa lucrare dramatica,satira sau chiar farsa, in timp ce ploaia batea cu disperare…
Aceasta zi de 6 ianuarie a facut sa tresare inimile la tot norodul Parisului, in asa fel incat aceasta solemnitate aducea aminte de vremuri imemorabile de odinioara, si anume de Ziua Regilor si Sarbatoarea Nebunilor.
Ei bine, cam asa isi incepe scrierea sa Victor Hugo in una dintre cartile sale de referinta:Notre Dame de Paris.
Profetia incendiara a Palatului Justitiei descrisa de V.Hugo, este zguduitoare astazi, si mai mult catrenul care insoteste motivarea incendiului:
“N-a fost placut sinistrul joc,Cand la Paris doamna Dreptate,Luind bacsis pe saturate,Palatul si l-a pus pe foc.”
Victor Hugo inainte de a-si incepe scrierea isi spovedeste sufletul sau sensibil cititorilor sai ,si explica clar de ce a ales sa scrie romanul Notre Dame de Paris. Pe cand cu ani in urma vizita cu mare atentie Catedrala Notre Dame,intr-un ungher ascuns si obscur dintr-o turla, i-a aparut un cuvant scris cu majuscole grecesti si sapat pe un zid de o mana de om .Acest cuvant era:ΑΝΑΓΚΗ
S-a intrebat mult timp cine ar fi putut scrie acest cuvant ratacit pe fruntea batranei Catedrale, si a fost tulburat de motivatiile acelui individ misterios pe care nu il va intalni niciodata.
Hugo stia bine ca asemeni unei batrane doamne care se respecta, Catedrala in timp va avea restructurari masive,zugraveli serioase,poate chiar si incendii , si era obsedat de gandul ca acel cuvant misterios va dispare intr-o zi din turla intunecata a Catedralei.
Omul care a scris cuvantul pe zid s-a dus in ceruri in urma cu multe veacuri din mijlocul celor vii,cuvantul sau la fel,biserica cine poate stii, dar cartea lui Hugo care se invarte pe aceasta intamplare va ramane pentru posteritate o valoare.
O lectie de viata si in acelasi timp un dar istoriei culturii europene, pornita din sensibilitatea unui artist si redata cu har si intelepciune.