„Rinocerii” – jocul de-a culorile

„Rinocerii” de la Teatrul Național din Craiova a fost, cu siguranță, unul dintre cele mai așteptate spectacole ale anului. Sosirea regizorului Robert Wilson în România a fost, și ea, așteptată ca pâinea caldă. Combinația trebuia să fie infailibilă: Bob Wilson, Eugène Ionesco și actorii Teatrului din Craiova, despre care Wilson însuși a spus că sunt mai buni decât cei din America, Franța sau Anglia… Rezultatul? O săptămână de spectacole la sfârșit de iunie și început de iulie. Scena mare a Teatrului din Craiova pictată în lumini marca Robert Wilson…

Imagini spectaculoase, pe rețeta Bob Wilson; povestea, decupată pe rețeta Bob Wilson, și dată spre lectură lui Ilie Gheorghe, într-un rol al Logicianului, care capătă alte dimensiuni; interpretare tot pe rețeta Bob Wilson – actorii care par marionete (dar n-ar trebui să fie… și uneori uită asta); și, deși s-a dorit, după spusele regizorului, un spectacol cu mult umor – absurd, desigur –, „Rinocerii” e un spectacol aproape absurd de lipsit de umor. De o tristețe care se se insinuează subtil, se instalează și crește în intensitate cu fiecare scenă – poate cel mai important atu al montării.

Robert Wilson alege să pună în scenă „Rinocerii” într-o formulă nu lipsită de surpriză. Un fel de perindare printre imagini proiectate – imagini spectaculoase, terifiante, cu efecte subliminale, o pădure, copaci care se prăbușesc tăiați de mâini nevăzute, peste care se suprapun straniu culori simple, care par că le șterg, mutând timpul și spațiul intantaneu. Și vocea lui Ilie Gheorghe, care citește textul simplu, plat, alb, într-un fel de rol de povestitor… în timp ce toate celelalte personaje nu acționează, cât, mai degrabă, îi ilustrează cuvintele prin gesturi și mișcări.

De ce alege regizorul această formulă e o întrebare la care s-ar găsi, cu siguranță, destule răspunsuri (justificări) atât de ordin artistic, cât și tehnic. Însă ea funcționează doar parțial. Și, din păcate, face textul sau, mai bine zis, subiectul, aproape netransparent. Pierduți printr-o suită de imagini superbe, care rescriu ele însele istoria teatrului – imagini care prin impactul extraordinar, prin poezie, prin forța originalității odată descoperită, pot fi folosite pentru aproape orice text din istoria lumii, având calitatea (sau defectul) că ar putea ilustra orice text, ca un alfabet nou descoperit – actorii nu fac mai mult decât să se supună unui desen exact, pe care-l urmează unii mai bine, alții mai puțin bine. Dar cu o notă de impersonal mai mare chiar decât o cer de obicei montările lui Robert Wilson.

Spectacolul se deschide cu o imagine puternică – din podeaua scenei, în fața cortinei, se ițește un fel de pădure de capete stranii care așteaptă cuminți să se așeze publicul, apoi încep să converseze. Momente de dincolo de text, mici intervenții cu iz brechtian, poate singurele cu umor (mai ales cel în care se povestește despre rinocerul din fața magazinului Auchan…). În spatele cortinei, Wilson a pregătit imagini care fac textul pe alocuri inutil. Și la un moment dat constați că totul e o formă de pictură matematică – pictură cu lumini.

Ideea în sine a montării poate fi, desigur, căutată printre sutele de mișcări care poartă, fiecare, un număr…, însă întregul spectacol sugerează faptul că povestea rinocerilor și a rinocerizării e doar un pretext. Ar putea fi vorba de abrutizare, ar putea fi vorba de uniformizarea capitalistă, ar putea fi vorba de „mase” sau de tristețea/ depresia lumii în care trăim. Sau, ar putea fi vorba, pur și simplu, de îmbolnăvirea de viață. Însă, pe de altă parte, spectacolul pare să nu-și propună deloc să găsească un sens rinocerilor lui Ionesco. Dimpotrivă, seamănă ao frumoasă joacă de-a culorile… Atât.

Teatrul Național „Marin Sorescu” Craiova

Rinocerii, de Eugène Ionesco

Piesă în trei acte şi patru scene

Traducerea în limba română de Vlad Russo şi Vlad Zografi

Direction, set design

and lighting concept Robert Wilson

Costume | Costume design             Jacques Reynaud
Regizor asociat | Associate director         Charles Chemin, Tilman Hecker
Scenograf asociat | Associate set designer    Adrian Damian
Lighting design                     John Torres, A.J. Weissbard
Video                             Tomek Jeziorski
Muzica | Music                     Adam Lenz
Sound design                    Daniel Drăgoescu
Dramaturg                         Konrad Kuhn

Asistent regie | Assistant stage direction     Bobi Pricop
Asistent costume | Assistant costume design     Adriana Dinulescu
Stage manager                     Gina Călinoiu, Laurenţiu Tudor

Martorul, Logicianul | The Whitness, a Logician     Ilie Gheorghe
Bérenger                        Valentin Mihali
Daisy                               Iulia Bleonț
Jean                                 Claudiu Bleonț
Dudard                            Valer Dellakeza
Soția Băcanului | The Grocer’s Wife        Tamara Popescu
Băcanul | The Grocer       Angel Rababoc
Domnul bătrân | The Old gentleman         Nicolae Poghirc
Gospodina | The Housewife                 Raluca Păun
Chelnerița | The Waitress                    Monica Ardeleanu
Patronul Cafenelei | The Cafe proprietor        George Albert Costea
Domnul Papillon | Monsieur Papillon               Cosmin Rădescu
Botard                                Constantin Cicort
Madama Boeuf                Mirela Cioabă
Un pompier | A Fireman                                Dragoș Măceșanu
Vecinii bătrâni | The Old neighbors            Iulia Colan, Ion Colan

 

Kneeplays 1 + 2             Corina Druc, Anca Ghiță, Geni Macsim, Natașa Raab, Costinela Ungureanu, Clara Vulpe; Cătălin Băicuș, Cosmin Dolea,

Claudiu Mihail,  Ștefan Mirea, Marian Politic, Eugen Titu, Cătălin Vieru

Kneeplays 3                    Raluca Păun, Tamara Popescu
Kneeplay 4                     Cosmin Rădescu