Roman teatral – oglinda fricilor noastre, cei ai Teatrului

3stars

01 roman teatralNoi, cei ai Teatrului, ridicăm lumii oglinda în faţă. Şi ne mândrim că îi arătăm pe ei, civilii, aşa cum sunt. Că punem umărul nostru cel artist la mersul istoriei. Că spunem adevărul, iar prin meşteşugul nostru schimbăm lumea cea mică din spectator, pentru ca el, molipsit de harul nostru, să schimbe la rându-i lumea cea mare. O nobilă soartă, un sacrificiu în numele ideii de frumos, un ideal estetic. Dar noi, noi cei ai Teatrului, cât de des ne privim în oglindă? Nouă cine ne serveşte drept undă în care să ne recunoaştem? Mai ştim cine suntem? Ne mai recunoaştem chipurile încărcate de atâtea măşti? Sau noi stăm doar la adăpost şi de la înălţimea scenei sfinte avem dreptul de-a închide ochii în faţa propriei reflexii. În lumea noastră oglinzile nu mai arată chipuri, ci personaje. Prea rar suntem dispuşi să invităm în culise lumea de afară care odată cu ea ar aduce, poate, un ciob de sticlă în care ne-am recunoaşte aşa cum suntem, fără machiaj, costume şi lumini frumoase.

Spectacolul de televiziune „Roman teatral” este oglinda de care ne e atât de frică. E imaginea artistică a acestui micro-univers pe care îl păzim de intruşi. Regizorul Vitalie Lupaşcu a avut nu doar curajul de-a asambla această oglindă, ci şi nebunia de-a o construi din materialul textului scris de Mihail Bulgakov. Iar acest joc riscant s-a dovedit a fi unul frumos, ca al unui copil cu imaginaţie. Metafore, detalii, mişcări de aparat, artificii inspirate, umor şi pe dedesubt, fluidul dens al textului care nu permite nicio eroare; un cec în alb, care în mâini nedibace s-ar dovedi o foaie oarecare şi nu un manuscris ce nu arde.

02roman teatralÎn spectacolul prezentat luni seară la TVR2 pistolul trage încă de la început. Poc! Şi becul s-a ars. Trecerea în lumea atât de specială a lui Bulgakov, maestru al fantasticului ascuns în cele mai mărunte conversaţii şi al firescului celor mai abracadabrante întâmplări, se face brusc. Poc! Şi atmosfera misterioasă a unei lumi ce combină în doze precise himera cu palpabilul e adusă printr-un ritm bine susţinut pe tot parcursul celor două ore. Apoi, în această logică în care e perfect legitim să primeşti în viitor scrisoarea pe care deja o ţii în mână, Maxudov, scriitorul unui roman, face cunoştință cu fascinaţia Teatrului. Corpul său purtat pe şinele travlingului prin decoruri de mucava e imaginea precisă a sarabandei atât de atractive pentru orice novice – bidiviul aurit de pe scenă, tentaţia cea mare, îl copleşeşte pe cel care crede în el. Odată prins în mrejele artei teatrului eşti pierdut. Şi oricât de absurd, de strident, de anapoda ar fi acest evantai pestriţ de oameni care îşi joacă odată cu personajele şi propria viaţă, cale de întoarcere nu mai există. Actorii, regizorii, secretarele, directorii, par a funcţiona nestingheriţi după algoritmi care nu au nimic în comun cu pulsul normal al vieţii.

Un spectator nu ştie ce înseamnă febra repetiţiilor, goana după un rol, bârfele de la cabină, isteria şnururilor, crizele de personalitate, geloziile profesionale, idilele încâlcite între colegi, orgoliul creator, frustrarea de-o viaţă, toanele, importanţa directorilor, munca la personaj, căutarea… Pentru el toată această lume pe care o poartă cu sine spectacolul „Roman teatral” poate părea o aglomerare de situaţii, prea-puţin credibile, poate chiar să îl plictisească. Această fragmentare a unui mecanism haotic în care se intră şi se iese de pretutindeni, în care reflectoarele sunt la vedere şi maşiniştii intră în scenă în hainele de stradă. Ei bine, dar aşa stau lucrurile la noi în teatru. La noi în teatru nu e nimic mai firesc decât o actriţă plină de importanţă care îl trage pe director la răspundere pentru noua distribuţie. La noi în teatru e perfect normal ca dramaturgul să fie plătit prost, în urma unei negocieri umilitoare, purtată cu zâmbetul pe buze. La noi în teatru nu se miră nimeni dacă se urlă. La noi în teatru ne iubim şi ne urâm în acelaşi timp. La noi în teatru o pisică miaună de trei ori, fără nicio legătură cu ce se petrece în acţiune, pentru ca a patra oară să apară de sub un birou.

03 roman teatralAcest echilibru fragil între derizoriul culiselor şi viaţa cărnoasă a celor ai Teatrului e păstrat şi nuanţat cu mult umor în montarea de la Televiziunea Română. Adăugând şi slalomul abil printre bogăţia de sensuri şi metafore aduse de textul lui Bulgakov, avem deja de-a face cu următorul nivel de interpretare. Ce e aparenţă? Ce mai e real? Iar plierea acestor paliere care nu se lasă deloc uşor îndoite ţine de atmosfera pe care o aduc cu sine actorii. Marius Stănescu, fragil, docil şi inocent, îi oferă lui Maxudov cel mai firesc aer al celui avid să cunoască, permeabil la mirare şi, totuşi, lucid şi devotat operei sale. Ochii lui strălucesc continuu; sunt jaloanele care nu îţi dau voie să aluneci şi să iei în uşor faptele venite galopant la rând. Mihai Constantin e călăuza, borna de control. Ca un ghid grijuliu conturează misterul acestui univers aproape imaterial şi abia şuierând cuvintele, creează din ele când un tablou vivant, când sfaturi de preţ, când concluzii tăioase. Mihai Dinvale e directorul a cărui apariţie e pregătită îndelung – aştepţi să cunoşti un despot. Eminenţa cenuşie a Teatrului. Iar el nu e decât un copil mare şi mofturos; sau poate un bătrân plin de hachiţe, mândru până peste poate. Se hrăneşte din puterea sa şi îl vezi cum evoluează de la bărbatul greoi prăbuşit într-un fotoliu la muntele de om care tună indicaţii inepte la repetiţie. George Ivaşcu este regizorul nervos, ambiţios şi servil, acel hopa-mitică al oricărui teatru. Armand Calotă este savuros când negociază nonşalant contractul şi din mici gesturi creionează un caracter plin de dedesubturi. Mariana Dănescu este actriţa mult prea divă pentru a mai putea juca ceva, dar atât de importantă în birourile teatrului. Iar Crina Mureşan este secretara care face şi desface multe şi împrumută la rândul ei aere de artistă.

Roman Teatral_03Un scriitor are manuscrisul unui roman. Pe care a trebuit să-l transforme în piesă de teatru. Păcat că e bună. Prea bună pentru a putea fi montată. Dar a semnat un contract. Totul e foarte simplu. Trebuie doar să o rescrie. Aşa cum trebuie. Poc! „S-a împuşcat”, spune regizorul. „Nu cred. Să refacă scena fără pistol”, spune directorul. Fals final. Un pumnal, fals şi el, o moarte adevărată întru artă. Ninge cu zăpadă neagră şi romanţa rusească odată cu ea. Aceasta e povestea pe care o spune reflexia din oglinda în care ne vedem noi, cei ai Teatrului.

TVR

„Roman teatral” de Mihail Bulgakov

Regia şi adaptarea tv: Vitalie Lupaşcu

Distribuţie: Marius Stănescu, Mihai Constantin, Mihai Dinvale, George Ivaşcu, Daniela Nane, Armand Calotă, Crina Mureşan, Şerban Georgevici, Ioana Visalon, Constantin Bărbulescu, Adrian Vâlcu, George Lungoci, Mihai Răzuş, Cristian Tabără.

Print

Un Comentariu

  1. EMBER STELA 19/09/2016

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.