E evidentă în ultima perioadă preocuparea teatrelor din Bucureşti pentru a include în repertorii spectacole după texte care să placă publicului. Să-l conducă în acea zonă de emoţie de care teatrul românesc a fost văduvit câţiva ani buni din cauza unor temeri – ce între timp au început să se estompeze – de a nu monta spectacole pentru public… în sensul greşit înţeles de concesii făcute publicului. Treptat, lucrurile încep să se aşeze şi multe dintre premierele stagiunii în desfăşurare o demonstrează.
În această linie aş vedea montarea după textul lui Eric Emmanuel Schmitt de la Teatrul Bulandra, în regia lui Chris Simion. „Oscar şi Tanti Roz” e genul de poveste de care te îndrăgosteşti la prima citire. Emoţie servită în doze potrivite. Un băieţel de 10 ani, bolnav de cancer, îi scrie scrisori lui Dumnezeu. Iar Tanti Roz este asistenta-zâna-îngerul care, deşi nu-l poate vindeca, îi dăruieşte o viaţă întreagă înghesuită în douăsprezece zile. E un joc. Timpul nu există, noi îl inventăm. E o magie. Trebuie să crezi şi munţii se mută din loc…
Spectacolul de la Teatrul Bulandra reface datele textului şi-l transformă dintr-un monolog evocator, în poveste care se întâmplă pe scenă în timp real… Oscar e viu, iar scena toată e camera lui de spital. Câteva minute totul e cufundat în întuneric. Se aud voci, zgomote, râsete… Apoi se face lumină. În fundal, desene naive pe fond gri. O casă, un copac, flori, soare… În mijloc, un pat şi un aparat pentru perfuzii.
Chris Simion „re-dramatizează” textul lui Eric Emmanuel Schmitt şi renunţă la bucăţi întregi pe care le aduce însă în scenă ca imagini şi relaţii între personaje, mizând în permanenţă pe emoţia poveştii şi umplând cu extratext minute bune din spectacol. Toate bine lucrate şi bine gândite, deşi uneori uşor lungite…
Aşadar, regizoarea (montarea de la Bulandra este evident superioară oricărei alte puneri în scenă semnate de ea) alege formula clepsidrei întoarse, perfect justificată scenic şi perfect în ton cu textul: jocul de-a timpul, jocul de-a teatrul, jocul de-a viaţa, jocul de-a moartea. Numai suferinţa e reală. Din primul şi până în ultimul moment al montării. Iar marele merit al spectacolului rămâne cu siguranţă acela că evită în permanenţă patetismele gratuite şi se axează pe o formă de umor amar-duios, care accentuează şi potenţează disperările, niciodată direct exprimate pe scenă în cuvinte sau în gesturi. Schimbările operate în text sunt bine susţinute pe scenă, deşi, uneori, frumuseţea cuvintelor din scrisorile pe care Oscar i le scrie lui Dumnezeu în ultimele zile de viaţă şi la care Chris Simion renunţă parţial nu poate fi cu adevărat înlocuită de imagini…
Iar lucrurile se întâmplă aşa. Tanti Roz, asistentă într-un spital în care sunt internaţi copii cu boli de multe ori incurabile, descoperă într-o zi un băieţel bolnav şi trist, care mănâncă ciocolată cu alune pe furiş şi pe care părinţii, de prea multă suferinţă, l-au lăsat să se lupte de unul singur şi cu boala, şi cu singurătatea. Tanti Roz e Oana Pellea. Care revine cu acest rol pe scena de la Sala Toma Caragiu. Iar Oscar e Marius Manole. Şi, dincolo de construcţia regizorală, bine făcută şi bine gândită, aş spune că spectacolul de la Teatrul Bulandra este spectacolul celor doi actori. Rar se întâmplă să vezi pe o scenă o relaţie interumană atât de fin creată şi dezvoltată. Un amestec de duioşie infinită, de revărsare de afecţiune şi nevoie de afecţiune, de copilărie, de dragoste, de suferinţă disimulată în spatele unei forme de umor care-ţi îngheaţă sângele şi lacrimile, spaime şi credinţă şi o forţă nebună de a reinventa lumea. Aşa ar arăta, în linii generale, portretul Oanei Pellea în rolul lui Tanti Roz. Cea care, atunci când înţelege că Oscar moare, îi oferă totul, toată viaţa furată, într-un acces de nebună generozitate. E o vrajă strecurată sub un cearşaf de spital. Timp de zece zile, Oscar va trăi într-o zi cât alţii în zece ani. Se va îndrăgosti, va trăi emoţiile primului sărut cu o fetiţă şi ea internată în spital (Antoaneta Cojocaru). Spaimele şi tristeţile geloziei (un alt băieţel din spital, îndrăgostit şi el de „iubita” lui şi interpretat de Cristina Cassian). Dramele „bărbatului” matur. Întâlnirea cu Dumnezeu. Nimic neverosimil în interpretarea celor doi. Nici un gest, nici un cuvânt nu-l trădează pe Marius Manole. Păstrează toată candoarea unei copilării furate, adăugând rolului ceva greu şi amar, de neputinţă, de neînţelegere, o poezie chinuitoare născută între şedinţele cu citostatice de la care se întoarce sfârşit, maturizat şi totuşi mereu copil. Poate o uşoară revoltă, copilăroasă şi inocentă, împotriva unui Dumnezeu care, aşa cum stă pe cruce, nu-i prea seamănă lui a Dumnezeu…
Şi mai sunt câteva scene pe care le-aş rezuma aşa, de dragul imaginilor create: un Făt-Frumos bolnav de cancer, în pijamale de spital şi cu cravată la gât sărută o Albă ca Zăpada cu chip albastru din cauza unei boli care nu-i dă voie sângelui să ajungă la inimă… Sau, altfel, un Făt Frumos epuizat de citostatice şi care acceptă eleganta „invitaţie” la dans a lui Tanti Roz – drumul de la căruciorul cu rotile până la patul de spital.
Spectacolul e construit din gesturi şi din inflexiuni ale vocilor şi ale gândurilor. Şi se bazează pe o formă de anti-umor, atât de omenesc şi atât de nebunesc, pe care Oana Pellea îl creează şi îl susţine de la prima intrare în scenă.
Băieţelul moare, desigur, la vreo sută şi douăzeci de ani… Iar decorul camerei de spital se prăbuşeşte. Rămâne în spate un gol imens, iar în faţă, pe scenă, cei trei copii care s-au jucat de-a viaţa şi de-a moartea de-adevăratelea rostesc replici din „filmul” tocmai încheiat. Şi, deşi puţin bruscat, finalul păstrează totuşi poezia aproape tragică a textului. Şi emoţia.
Print
Frumoasa si adevarata cronica! Am fost aseara la spectacol.Oana Pellea si Marius Manole tin tot spectacolul ! D na Pellea este fabuloasa in Tanti Roz.Iar Marius Manole este un Oscar exceptional.Iar relatia dintr ecei doi este de exceptie! O frumusete de spectacol cu doua creatii actroriciesti de exceptie.Actoricesti si UMANE in aceelasi timp!
Eu de asta ma duc la teatru sa simt emotie, umanitate, sa visez ca lumea poate fi frumoasa si ca mai exista o sansa! M am saturat de demonstratii sterile si in sine de talent…ale regizorilor si actorilor care vor sa mi rupa gura…..O felicit si ii multumesc doamnei Pellea ca s a ridicat peste conditia de simplu actor si a devenit un Mare Artist ! Multe felicitari lui Marius Manole!
Si Cristinei Cassian as adauga, o actrita tanara, dar cu atata forta si pricepere! Spectacolul este minunat. iti poate schimba relatia cu oamenii din jur
De acord! Cassian e un Deliciu!
Ce inseamna “conditia de simplu actor”, din comentariul afisat mai sus? E cel putin socanta aceasta ierarhizare…
E vorba de implicarea dnei Pellea in campanii CONTRA CANCER! Altfel a fi Actor pt mine este suprema menire….toate cele bune!
este o reusita pt Chris Simion. Prima dealtfel.
Atlas mergi sa vezi “Si caii se impusca, nu-i asa?”.Am fost saptamana trecuta.Si “Hell”. Cred ca nu o sa mai spui ca este prima reusita a lui Chris Simion. Se joaca intr-un spatiu alternativ, undeva pe acoperisul de la TNB, intr-un club, se numeste Laptaria lu Enache. Sunt doua spectacole colosale. Ca tematica si abordare. Intr-unul joaca doamna Maia Morgenstern (Si caii se impusca, nu-i asa?). Daca nu-ti place Maia, o sa iti placa dupa ce o vezi in aceasta piesa. Si sunt multi tineri foarte buni de vazut. Intr-un spatiu care nu iti ofera decat conditii rudimentare, exista doua bijuterii scenice de care nu stiu cata lume a auzit.Poate mancatorii de teatru stiu.Eu va recomand pt ca mie mi-au mers la suflet.
Ba e unica reusita semnata Chris Simion!
Ati vazut Maitreyi dupa Mircea Eliade montat de Chris Simion la Teatrul de Stat Oradea Stagiunea 2008-2009? Joc in acel spectacol, il iubesc si eu si toti din distributie. Nu am vazut “Oscar si Tanti ROz”. Am auzit ca e un spectacol puternic dar nu mai spuneti ca e prima reusita. Daca nu ati vazut Maitreyi, va astepam.
Reusite sunt spectacolele care pe mine m-au emotionat. Suntem diferiti. Nimic grav. Sa ne pastram umorul 🙂
Si daca ar fi “prima reusita” , ce rau ar fi în asta? Important e daca spectacolul e bun sau nu. Poate ca la Chris Simion, de multe ori, activitatea în sine, organizarea si sustinerea unei mici companii de teatru, pathosul implicat într-o astfel de actiune au fost mai importante decat creatia insasi. Dar asta nu înseamnă că demersurile ei nu sunt valoroase. Poate că nu sunt comparabile cu ale altora, dar de ce am compara tot timpul? De ce nu am considera creatia unui artist pur si simplu prin derularea ei de la o etapa la alta si nu prin comparație cu altii sau prin aplicarea de grile dizolvante: “o reusită, prima dealtfel”, ca si cum artistul s-ar fi nascut acum, cu acest spectacol – cum considera in mod naiv “atlas”. Păi, daca e o reusita, ea nu poate fi decat rezultatul unei acumulari. Sigur, “atlas” foloseste o retorica specifica subsolului de unde idolul său – “camelia orange” – scoate mereu “comori” fecale, testiculare si urinare. Nu putem sa ii pretindem sa vada pur si simplu un spectacol.
si e prea putin reusita ei. e reusita actorilor. ea a produs doar un film american pe scena teatrului. se putea si mai mult ce-i drept. se putea si ceva emotie mai putin siropoasa si mai concentrata. noroc cu oana, marius, cristina si antoaneta care confera reusita spectacolului. chris simion a reusit sa-i adune. e si asta o reusita. cata reusinta :).
si caii se-mpusca nu-i asa, hell, bad bed stories nu sunt teatru.
Atlas e un impostor. Atlas moare de ciuda ca i-a iesit lui Simion. Atlas isi taie venele. Dar cine e Atlas de acorda atata importanta acestui spectacol? Aceeasi remarca, luata cu copy paste, cu faza “cu film american prost” este si pe alte site-uri. N-are imaginatie sa inventeze altceva. Nu e niciun film american prost acest spectacol. Este o reusita si pentru Simion si pentru actorii tineri si pentru Oana Pellea ca a revenit pe scena de la Bulandra dupa atata timp si ca face un rol de exceptie. Stiti cum se aplauda la acest spectacol? Se URLA BRAVOOOOOOO!!! Asta am facut si eu. Oana Georgescu
“De cat timp au taiat astia lumina?” replica lui Tanti Roz are un singur raspuns daca se refera la Teatrul Bulandra si nu la spital. De cam multi ani e intuneric bezna in Teatrul Bulandra iar “Oscar si Tanti Roz” te orbeste, e lumina pura, curata, aer. Nu are cum sa nu te sfasie. Acest spectacol ar trebui sa fie un inceput pentru toti care au lucrat in el. Absolut pentru toti, indiferent cat de mari sau mici sunt, cata experienta sau nonexperienta sunt. Cei care scriu de rau despre oamenii care au muncit la aceasta piesa sau despre spectacoli sunt mancati de oftica. Cei care scriu comentariile probabil ca majoritatea sunt din meserie si nu suporta cand coboara ingerul. Va multumesc pentru lectia de viata, de moarte, de tot pe care mi-ati dat-o. Sunt studenta la actorie, nu are importanta numele si va multumesc ca am putut sa intru pe carnetul de student, sa stau pe primele trepte, sa respir din lumina ce ati impartasit-o.
Draga Luminitza,
Tocmai pentru ca esti studenta la actorie ar trebui sa iti controlezi mai mult sentimentele :))
Spectacolul acesta e plin de emotie si prilejuieste tuturor emotie/emotii… Dar de aici pana la afirmatia facuta pe un ton atat de ritos (cauta in dictionar ce inseamna, iti va prinde bine!) ca Bulandra era in intuneric e-o cale atat de lunga incat multi ani iti vor trebui pentru a o parcurge si cunoaste!
Si nu vorbesc de marile spectacole realizate acolo (pe cand tu nu erai, si nici eu), ci de ceea ce poti vede acum. Sa recapitulam:
1. du-te la “mamouret” – o sa vezi o actrita care la 80 de ani are mai multa lumina si energie decat 80 de reflectoare -Tamara Buciuceanu. Ar fi o lectie pentru tine, pozitiva, la un spectacol la care poti merge si cu bunica ta, si cu nepotii tai.
2. du-te la Sorry – o bijuterie a lui Kordonsky, un regizor care lucreaza atat de fin cu mari artisti ca Mariana Mihut si Ion Caramitru
3. du-te la Unchiul Vania – Cehov, Cehov… – suflete pierdute care e imposibil sa nu te contamineze cu emotia lor…
4. daca se mai joaca, du-te la Elizaveta Bam! Ai sa vezi cu ochii tai ceva ce nu poate lipsi dintt-o capitala ce se vrea cultural-europeana: un experiment reusit!
5. du-te si la “Orfeu si Euridice”. Nu prea i-a iesit lui Darie, insa din incercarea aia poti invata cum se face si cum nu se face teatru sau opera, cand sa te opresti ca sa nu deviezi de la drumul bun! e o lectie de teatru si acolo!
6. Du-te iar si iar la Tanti Roz, daca asta te emotioneaza.. Si invata de acolo lectia: iubire si smerenie, multa smerenie…
Invata sa traiesti frumos si atunci se fa cobori ingerul la fiecare incercare a ta, reusita sau nu
Nu te mai erija tu in judecator, ca inca nu ai ustensilele necesare sa o faci!
Crede-ma!
vezi-ti de treaba ta: invata cat poti de mult, ca sa ai ce darui apoi!
Si sa stii ca nu am tangenta cu teatrul Bulandra, numai ca e trist sa vezi oameni tineri pe drumul asta al lui “cu mine sau impotriva mea”! Fii generoasa!
:))))))))
pa si bafta multa in cariera si poate vei juca, in curand, pe una din scenele teatrului Bulandra!
Nu-l dati pe Ion Caramitru ca exemplu caci n-a fost, nu este si nu va fi actor, oricat a incercat. Noua generatie e net riguroasa si nu o sa inghita niciun fake din vechea garda. Cum sa-l pui pe Caramitru la categoria talent? Pa-i atunci Olga tudorache, Victor Rebenciug, Stefan iordache si altii ce sunt…? Cat despre spectacolele de mai sus…le-am vazut…nu va impartasesc parerea insa va propun sa le vedeti si sa va faceti voi propria parere. Piesa “Oscar si tanti roz” e de revazut cu siguranta.
Am vazut OSCAR SI TANTI ROZ dupa ce ni l-a recomandat profu’. E fain sa stai pe scari la un spectacol despre care nu auzi decat la superlativ. E un spectacol tare. Am adormit la putine scene. Ma mai trezea Manole din cand in cand. Oana Pellea se joaca pe sine, nu pe Tanti Roz. Cititi cartea. Vedeti spectacolul. Pellea nu a adus personajului grija materna, iubirea pe care doar un parinte o are fata de copilul bolnav. Incearca sa se faca haioasa printr-un zambet fals pe care si-l asterne pe fata. Incearca. atat. Fetita albastra e atat de albastra incat iti aduce la picioare Cerul pe care poti sa calci. E dragutza. La Cristina casian a fost cel mai bine: din cele trei replici pe care le zice, doua si jumatate nu le intelegi.Mai avea de luat niste ore de dictie si actorie dar nu a mai avut timp. Cum n-am inteles de ce regizoarea nu a luat un actor baiat pentru Bacon, caci erau multi si mult mai buni.Doi sunt la mine in clasa. E de apreciat ca se chinuie dar e trist ca vezi asta si ca nu ii iese. Manole e regal. E de luat acasa! Nu are egal in acest spectacol. Am vrut sa nu fie atat de bun, ca orice actor invidios, dar e fara cusur. Bravo, Marius.
Oana Pellea nu se joaca pe sine…cine intelege intelege cine NU …NU! Pellea e senzationala ca si Manole! Dar iti mai trebuie ceva inafara de superficialitate sa o judeci! Ca sa spui ca Pellea se joaca pe sine…e culmea! Si oricum Vladimir…tu ai dormit…asa ca de judecat….mai incet! si daca e de iubit cineva in spectacol inafara de Manole si Pellea e Casian! Avem alte gusturi, alte criterii!