Să trăieşti într-o zi cât alţii în zece ani…

E evidentă în ultima perioadă preocuparea teatrelor din Bucureşti pentru a include în repertorii spectacole după texte care să placă publicului. Să-l conducă în acea zonă de emoţie de care teatrul românesc a fost văduvit câţiva ani buni din cauza unor temeri – ce între timp au început să se estompeze – de a nu monta spectacole pentru public… în sensul greşit înţeles de concesii făcute publicului. Treptat, lucrurile încep să se aşeze şi multe dintre premierele stagiunii în desfăşurare o demonstrează.

oscar-4_205x307În această linie aş vedea montarea după textul lui Eric Emmanuel Schmitt de la Teatrul Bulandra, în regia lui Chris Simion. „Oscar şi Tanti Roz” e genul de poveste de care te îndrăgosteşti la prima citire. Emoţie servită în doze potrivite. Un băieţel de 10 ani, bolnav de cancer, îi scrie scrisori lui Dumnezeu. Iar Tanti Roz este asistenta-zâna-îngerul care, deşi nu-l poate vindeca, îi dăruieşte o viaţă întreagă înghesuită în douăsprezece zile. E un joc. Timpul nu există, noi îl inventăm. E o magie. Trebuie să crezi şi munţii se mută din loc…

Spectacolul de la Teatrul Bulandra reface datele textului şi-l transformă dintr-un monolog evocator, în poveste care se întâmplă pe scenă în timp real… Oscar e viu, iar scena toată e camera lui de spital. Câteva minute totul e cufundat în întuneric. Se aud voci, zgomote, râsete… Apoi se face lumină. În fundal, desene naive pe fond gri. O casă, un copac, flori, soare… În mijloc, un pat şi un aparat pentru perfuzii.

Chris Simion „re-dramatizează” textul lui Eric Emmanuel Schmitt şi renunţă la bucăţi întregi pe care le aduce însă în scenă ca imagini şi relaţii între personaje, mizând în permanenţă pe emoţia poveştii şi umplând cu extratext minute bune din spectacol. Toate bine lucrate şi bine gândite, deşi uneori uşor lungite…

Aşadar, regizoarea (montarea de la Bulandra este evident superioară oricărei alte puneri în scenă semnate de ea) alege formula clepsidrei întoarse, perfect justificată scenic şi perfect în ton cu textul: jocul de-a timpul, jocul de-a teatrul, jocul de-a viaţa, jocul de-a moartea. Numai suferinţa e reală. Din primul şi până în ultimul moment al montării. Iar marele merit al spectacolului rămâne cu siguranţă acela că evită în permanenţă patetismele gratuite şi se axează pe o formă de umor amar-duios, care accentuează şi potenţează disperările, niciodată direct exprimate pe scenă în cuvinte sau în gesturi. Schimbările operate în text sunt bine susţinute pe scenă, deşi, uneori, frumuseţea cuvintelor din scrisorile pe care Oscar i le scrie lui Dumnezeu în ultimele zile de viaţă şi la care Chris Simion renunţă parţial nu poate fi cu adevărat înlocuită de imagini…

oscar-2_205x307Iar lucrurile se întâmplă aşa. Tanti Roz, asistentă într-un spital în care sunt internaţi copii cu boli de multe ori incurabile, descoperă într-o zi un băieţel bolnav şi trist, care mănâncă ciocolată cu alune pe furiş şi pe care părinţii, de prea multă suferinţă, l-au lăsat să se lupte de unul singur şi cu boala, şi cu singurătatea. Tanti Roz e Oana Pellea. Care revine cu acest rol pe scena de la Sala Toma Caragiu. Iar Oscar e Marius Manole. Şi, dincolo de construcţia regizorală, bine făcută şi bine gândită, aş spune că spectacolul de la Teatrul Bulandra este spectacolul celor doi actori. Rar se întâmplă să vezi pe o scenă o relaţie interumană atât de fin creată şi dezvoltată. Un amestec de duioşie infinită, de revărsare de afecţiune şi nevoie de afecţiune, de copilărie, de dragoste, de suferinţă disimulată în spatele unei forme de umor care-ţi îngheaţă sângele şi lacrimile, spaime şi credinţă şi o forţă nebună de a reinventa lumea. Aşa ar arăta, în linii generale, portretul Oanei Pellea în rolul lui Tanti Roz. Cea care, atunci când înţelege că Oscar moare, îi oferă totul, toată viaţa furată, într-un acces de nebună generozitate. E o vrajă strecurată sub un cearşaf de spital. Timp de zece zile, Oscar va trăi într-o zi cât alţii în zece ani. Se va îndrăgosti, va trăi emoţiile primului sărut cu o fetiţă şi ea internată în spital (Antoaneta Cojocaru). Spaimele şi tristeţile geloziei (un alt băieţel din spital, îndrăgostit şi el de „iubita” lui şi interpretat de Cristina Cassian). Dramele „bărbatului” matur. Întâlnirea cu Dumnezeu. Nimic neverosimil în interpretarea celor doi. Nici un gest, nici un cuvânt nu-l trădează pe Marius Manole. Păstrează toată candoarea unei copilării furate, adăugând rolului ceva greu şi amar, de neputinţă, de neînţelegere, o poezie chinuitoare născută între şedinţele cu citostatice de la care se întoarce sfârşit, maturizat şi totuşi mereu copil. Poate o uşoară revoltă, copilăroasă şi inocentă, împotriva unui Dumnezeu care, aşa cum stă pe cruce, nu-i prea seamănă lui a Dumnezeu…

Şi mai sunt câteva scene pe care le-aş rezuma aşa, de dragul imaginilor create: un Făt-Frumos bolnav de cancer, în pijamale de spital şi cu cravată la gât sărută o Albă ca Zăpada cu chip albastru din cauza unei boli care nu-i dă voie sângelui să ajungă la inimă… Sau, altfel, un Făt Frumos epuizat de citostatice şi care acceptă eleganta „invitaţie” la dans a lui Tanti Roz  – drumul de la căruciorul cu rotile până la patul de spital.

Spectacolul e construit din gesturi şi din inflexiuni ale vocilor şi ale gândurilor. Şi se bazează  pe o formă de anti-umor, atât de omenesc şi atât de nebunesc, pe care Oana Pellea îl creează şi îl susţine de la prima intrare în scenă.

Băieţelul moare, desigur, la vreo sută şi douăzeci de ani… Iar decorul camerei de spital se prăbuşeşte. Rămâne în spate un gol imens, iar în faţă, pe scenă, cei trei copii care s-au jucat de-a viaţa şi de-a moartea de-adevăratelea rostesc replici din „filmul” tocmai încheiat. Şi, deşi puţin bruscat, finalul păstrează totuşi poezia aproape tragică a textului. Şi emoţia.

Print

29 Comentarii

  1. sergiu 08/03/2010
  2. angela 08/03/2010
  3. Rica Venturiano 09/03/2010
  4. angela 09/03/2010
  5. spectator 09/03/2010
  6. sergiu pt spectator 11/03/2010
  7. atlas 15/03/2010
  8. victor tatu 15/03/2010
  9. huidu 15/03/2010
  10. adela 15/03/2010
  11. victor tatu 15/03/2010
  12. Mariana Brezan 19/03/2010
  13. atlas 22/03/2010
  14. ATLAS IMPOSTOR 25/03/2010
  15. Lumina la Bulandra 26/03/2010
  16. Constantin E 26/03/2010
  17. noua generatie 28/03/2010
  18. vladimir 31/03/2010
  19. fug 31/03/2010

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.