Salariul sau pensia, cap sau pajură

E greu de crezut cum de nu i-a trecut nimănui prin cap de când a început criza în România că salvarea e la actorii pensionari… Noroc că şi-a dat seama în al doisprezecelea ceas guvernul Boc şi a dat ordonanţa de urgenţă prin care se face ordine în ţară, nu ?!, şi li se interzice sus-numiţilor actori să cumuleze veniturile din pensie cu cele provenind din salarii. Gata, acum toată lumea poată să doarmă liniştită, economia e salvată!Acum ceva vreme, într-un interviu pe care ni l-a acordat Ion Lucian spunea că teatrul n-ar trebui tratat după aceleaşi legi ca o fabrică de macaroane… Desigur, faptul că este medaliat cu Ordinul Legiunii de Onoare în Franţa că a jucat pe mari scene din România şi din lume sau că a clădit un teatru, n-are nici o legătură. Statul îl obligă să aleagă. Salariul de director la teatrul Excelsior, pe care el l-a construit, sau pensia. Să dea cu banul… Şi în aceeaşi situaţie sunt mulţi alţi actori pensionari. Nu despre faptul că deja unii dintre ei au contestat măsura luată de guvern, vreau să vorbim, s-a combătut deja pe toate „fronturile”, şi în presa scrisă şi la televiziuni. Rămâne cum am stabilit, vorba ceea! Nici despre declaraţiile lor care rezumă o formă de nedreptate atât de la ea acasă în România… Citez spre exemplificare, cuvintele lui Victor Rebengiuc: „Pensia este rezultatul contractului meu cu statul. Dacă Dumnezeu mă ţine sănătos, trebuie să am dreptul să muncesc.” Nici despre cum devine teatrul „fabrică de macaroane”…

Vreau să vă propun un exerciţiu de imaginaţie. Ce-ar fi, ca-ntr-un scenariu gen „Farenheit 451″, în nici un spectacol de pe vreo scenă din România să nu mai urce vreun actor care a depăşit vârsta pensionării. Cum ar fi să intre în grevă Radu Beligan, Victor Rebengiuc, Mircea Albulescu, Olga Tudorache, Ion Lucian etc. etc.?!

Desigur, acelaşi guvern care are soluţii pentru orice, a propus şi o altă variantă: pensii de merit pentru marii actori… Nu mai rămâne decât să fie alcătuite listele  cu „marii actori”. „Ăsta-i actor mare, ăsta-i mic, ăsta-i şi mai mic, iar ăsta e mijlociu…”

Soluţia e de milioane. Ar trebui „şoptită” şi colegilor de guvern din altă ţări!

Print

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.