Suntem zilnic captivi într-o fugă continuă, într-un cotidian ce pe alocuri ne absoarbe progresiv identitățile, iar alteori, surprinzător, devine, totuși, permisiv în fața încercărilor noastre de a propune noi perspective, de a ne re-modela și de a încerca să generăm schimbări. O serie de schimbări într-adevăr utile și necesare, după care tânjim cu îndârjire, dar care, aparent, într-un sistem încă disfuncțional la nivel global, se pot produce abia în cadrul unor micro-universuri ce încearcă să funcționeze conform propriei politici interne. Din fericire, pe alocuri minunile se întâmplă. Inovația, creativitatea și ideile construite frumos devin motorul unui întreg mecanism. Iar în astfel de micro-universuri palpită dorința de a fi cu adevărat liber, de a putea schimba lumea și de a apăsa permanent butonul de re-activitate.
Centrul Național al Dansului militează pentru schimbări atât la nivelul calității actului artistic, cât și la nivelul receptării acestuia. Acum și în general. Festivalul organizat în perioada 1-26 martie s-a constituit în jurul unui concept aparent simplu, dar care înglobează crezurile artistice ale unor creatori din întreaga lume: Schimbăm idei. Sub acest motto a debutat ediția cu numărul patru Like CNDB. Motivația a fost aceea de a încerca să definească ce mai înseamnă astăzi expresia artistică și cum este ea receptată, cum trebuie integrate semnele artei contemporane în societatea actuală și cum anume poate fi construit raportul artist – spectator, astfel încât activismul să devină condiție de bază. Declanșarea unui dialog verbal și non-verbal, prin intermediul producțiilor prezentate în cadrul evenimentului are rolul de a ținti spre teme și realități palpabile ori senzoriale ce ne ating pe fiecare în parte, indiferent de statutul de creator ori de receptor. Cât de umani suntem, cât de receptivi, critici sau indiferenți? Cât de atenți suntem cu adevărat la cei din jurul nostru, dar și la noi înșine? În ce măsură reușim să înregistrăm fiecare informație primită și să o folosim, astfel încât să ajungem (și) mai departe?
De această dată răspunsurile nu sunt cuprinse între indici și procente, ci în mișcări, în dans, într-o serie de 17 spectacole alese de pe aici și de peste hotare, în discuții cu publicul, lecture-uri, workshop-uri, proiecții de filme și un performance one to one. Așa arată, pe scurt, oferta propusă de CNDB în cadrul festivalului. Idei pentru schimbări de timp, de perspectivă și de gând.
Márta Ladjánszki este unul dintre artiștii care are nevoie de diversitate în tot ceea ce creează. Fuge de limitări, atât artistice, cât și fizice, prin urmare își propune ca în producțiile sale să exploreze pe cât de mult noțiunile de motricitate și anduranță, îmbinând coregrafia și sunetul, optând de cele mai multe ori chiar pentru muzica live. Márta este un om cu un parcurs artistic bogat – a studiat balet, gimnastică la aparate, jazz și dans modern, după care a devenit cofondatoare a Teatrului de Dans Contemporan KOMPmANIA (Ungaria) în cadrul căruia a lucrat atât ca artist coregraf, cât și ca dansatoare. Și-a început ulterior și cariera solo, dar a demarat și seria colaborărilor cu alți artiști independenți. Nu în ultimul rând, și-a luat în serios și rolul de organizator, iar festivalul L1danceFest pe care îl coordonează și curatoriază a fost gândit ca un eveniment-întâlnire, Márta fiind în permanență motivată și interesată de schimburile interumane.
By the way este unul din spectacolele care îți amintește că schimbarea începe în momentul în care îți dai voie să îl privești cu adevărat pe cel de lângă tine, să îi înțelegi și să îi respecți propriul univers. Creația semnată de Márta și prezentată în cadrul Like CNDB mizează, pe de o parte pe importanța tehnicității în mișcarea coregrafică, iar pe de altă parte pe impactul emoției și cum conduce acesta acțiunile individuale. Contactul uman este cel care generează atât noțiunea de apropiere, cât și de distanțare, nevoia de afecțiune sau înstrăinarea. Cu ajutorul performerilor Csizmadia Tamás, Emese Kovács și Noémi Kovács, coregrafa reușește să compună un univers în care spectatorul ajunge să se confrunte cu preconcepțiile și limitările pe care devine conștient acum că și le auto-impune în fiecare zi, că le perpetuează ori le modifică în funcție de context. By the way conține și germenele egoismului, mai mult sau mai puțin latent, pe care atât artistul, cât și spectatorul simt să le manifeste în cotidian: acea nevoie de a fi, totuși, văzut, auzit și dezvăluit. Totul clădit (corporal) la limita dintre nevoie de atenție, dependența de celălalt și refuz.
Performance-ul în sine este gândit în tiparul unei ciclicități ce pornește de la ideea de colectivitate, de împreună, prin mișcările unor corpuri ce ajung să se tot atingă prin rotațiile lor repetitive și să funcționeze omogen pentru o vreme, conduși de noțiunea de proximitate. Corpuri proiectate, în sincron cu ritmul unei muzici parcă atemporale, semnată de Zsolt Varga. Cu timpul însă, apropierea se pierde până ce se ajunge la singularitate. Fiecare are, de fapt, altceva de spus. Fiecare performer își construiește solo-ul fiind condus de un alt gând, ori frică. Iar asta se observă atât în ceea ce privește tehnica coregrafică folosită, care diferă de la o intervenție la alta, cât și prin felul în care toți cei trei își construiesc liantul cu publicul.
În By the way viteza de reacție este direct proporțională cu viteza de acțiune. Spațiile imaginare, arta non-figurativă sunt amalgamate și prezentate sub forma nu a unei revolte, ci mai degrabă sub forma unui spectacol așezat. Cu o ușoară lipsă de fluiditate pe alocuri, dar nu în termenii narativității, ci a unei mici lipse de atenție și de șlefuire a sincronului ca simbol al coexistenței acum, atât de necesar într-o astfel de formă în economia spectacolului, propunerea artistică reușește să transmită, totuși, un mesaj: viața nu poate fi consumată într-o capsulă. Viața se întâmplă cu mult mai departe de atât. Uneori sensul e clar, ritmic, progresiv, alteori devine de-a dreptul transparent, iar în final energiile se acumulează atât de mult, încât corpurile ajung să se miște haotic, frenetic printre fâșii violente de lumină. Corpuri nude, descătușate definitiv, generând schimbări și fluxuri energetice în semi-întuneric, lăsând spectatorul să compună mental imaginea de ansamblu. Fiindcă publicul trebuie să înțeleagă că poveștile au nevoie de el, în calitate de co-autor, chiar dacă nu toate încep și se sfârșesc după formule clasice, ci devin atipice. Cu atât mai mult în cazul dansului contemporan și al poveștilor spuse prin intermediul său.
Schimbările se pot întâmpla atâta vreme cât există credința, motivația și acțiunile necesare. Ideile apar din revelații mai mari sau mai mici, dar niciodată din limitări. Prin urmare, atât spectatorul, cât și artistul trebuie să continue să își depășească zona de confort, să funcționeze și altfel decât și-a asumat să o facă până atunci și să schimbe idei, din ce în ce mai multe. Spații și oameni care mizează pe aceste principii există deja, iar Like CNDB este cu siguranță unul dintre mediile unde inovația și experimentul în domeniul artistic sunt reguli personale și colective. Like CNDB continuă, așa că încă se pot schimba multe…
Print