Bună ziua, doamnelor, domnişoarelor şi domnilor. Sau bună dimineaţa sau bună seara, că nu ştiu când intraţi să răsfoiţi gazeta virtuală a bătrânului bufon. Poate aveţi timp să cugetaţi mai adânc, dacă tot trebuie să staţi în casă, că afară e un ger de capră pietrele. Dar lasă că vă încălzesc şi eu puţin cu o „polemică” purtată de doi monştri sacri în viaţă ai criticii de teatru: Cristina Modreanu şi Mircea Morariu.
Despre ce să fie vorba? Modreanu publică în ultimul număr din „Art Act Magazine” un articol intitulat „Poliţia teatrului românesc” (http://www.artactmagazine.ro/politia_teatrului_romanesc.html), în care îi dă o replică, de bun-simţ pentru oricine, aprigului Morariu care, dacă ar putea, ar pedepsi „infracţiunile teatrale” după un cod penal al teatrului, după cum el însuşi afirmă, cu mândrie chiar, într-un material despre ediţia din 2009 a FNT ((http://www.teatrul-azi.ro). Buuuun. Modreanu emite o opinie din categoria celor care se impun de la sine şi nu au nevoie de argumente. Fireşte că taxează direct viziunea scorţoasă a lui Morariu, care se vede în postura de inspector ţeapăn, cu morgă, notând tot, pentru a tăia procesul-verbal şi chitanţa etc. Omul trăieşte, pasămite, într-un spaţiu geografic şi mental al lui, după care judecă spaţiul cultural public. Şi nu prea ţine! Orice om cu minte relativ sănătoasă, dacă citeşte cele două articole, nu prea are de ales.
Înţeleg ce are să-i reproşeze Morariu FNT-ului. Şi are tot dreptul să-i reproşeze. Dar ce şi cum o face? Scrisul este duşmanul lui. Îi trădează gândirea compromiţătoare. De altfel, scrisul trădează pe oricine. E un duşman, nu un prieten. Să luăm câteva teme. Nu pe toate, că am o vârstă şi obosesc.
1. Cum să lucrezi cu noţiuni imperative şi autoritariste, care emit sentinţe şi condamnă, după reguli care nu se constituie într-un cod legislativ, la început de mileniu III? Iată o atitudine flagrant contra naturii, pentru care lumea teatrului este inculpată, iar criticul este judecător. Deci adevărul este cum stabileşte el, consecinţa vederii sale. Şi, în cazul de faţă, ea nu bate prea departe. Aşadar, dacă nu ştiaţi, aflaţi că adevărul este unilateral, fiind apanajul autorităţii. Dixit! Deci aflaţi că nu trăiţi în mileniul III şi faceţi, dom’le, cum vă spune specialistu’!
2. Cum să numeşti „infracţiuni teatrale” spectacole pe care nu le agreezi, care ţi se par proaste, dar nu izbuteşti să explici convingător de ce ţi se par proaste? (Când eram student, acum nu mai ştiu câte veacuri, aveam un profesor care ne spunea „Imprecizia vorbirii denotă imprecizia gândirii”. Mi se părea o generalitate găunoasă şi superficială. Un clişeu îngust. Acum nu mi se mai pare.) Criticul, emiţând descrieri „ce din coadă au să sune”, de o manieră care pare academică, dar nu este, se rezumă în solemna sa analiză (în care spune – nu citez, prezint atitudinea – „aia n-am văzut, aia n-am ajuns să ascult, dar nu cred c-a fost bun, aia n-am citit, dar să vă explic cum e cu FNT-ul”) la fraze „analitice” de genul: „nereuşita Gianinei Cărbunariu, nereuşită ce se cheamă „Poimâine alaltăieri” de la Teatrul Mic. Spectacolul nu e chiar o infracţiune teatrală, dar nici departe de acest statut nu e.” Atât. Cum să fii convingător, dacă nu ai argumente? Veşnica problemă! Aţi priceput cumva de ce este o nereuşită din punctul de vedere al criticului?!
3. În viziunea venerabilei autorităţi, „Sinucigaşul” montat de Felix Alexa este o comedie… Nici nu ştiu cum să comentez. Dacă aşa consideră judecătorul… Încurcate sunt minţile criticilor! Unde e comedia? Sau cât e comedie? Poate vom primi un eseu pe tema asta… Iar singurul lucru demn de menţionat cu privire la „comedia” „Sinucigaşul” de la Naţionalul bucureştean este următorul: „Sigur că Dan Puric e previzibil (…), e cum nu se poate mai vizibil că unii actori din distribuţie sunt nemulţumiţi că au sarcini artistice pe care le socotesc prea mici pentru talentul şi valoarea lor, drept pentru care le îndeplinesc în dorul lelii, e la fel de vizibil că alţii „trag” la public, însă la fel de clar e că Adela Mărculescu, în rolul Serafima Ilinicina, are o evoluţie plină de viaţă şi de prospeţime ce se cuvine menţionată.” Prima parte a comentariului poate fi discutată, desigur. Dar a doua m-a lăsat fără glas. La Adela Mărculescu (în rol secundar, oricum) şi „evoluţia plină de prospeţime” („proastă vorbă!”, ca să-l cităm pe înţeleptul Polonius) eu nu sunt în stare să spun decât „no comment”. Parol.
3. Scrisul trădează atât de mult, deprimant de mult, aş spune, după secole de citit. Este de-a dreptul periculos. Ieşind din sfera „analizei”, Mircea Morariu strecoară o informaţie despre cum, la spectacolul lui Radu Afrim, s-a trezit într-o situaţie neplăcută: „Sigur e că a meritat exerciţiul de alpinism pe care am fost silit să îl fac spre a ajunge la rândul de la „cucurigu” unde mi s-a rezervat loc (alături de alţi critici, dar şi de artişti importanţi, dacă nu ar fi să o menţionez decât pe Rodica Negrea), asta în vreme ce locurile bune au intrat în posesia studenţilor. Dar dincolo de acest inconvenient de care nu se face nicidecum vinovat regizorul (…)” Dacă înţeleg eu bine – deşi se poate să nu, că am şi eu o vârstă care scuză multe – criticul este ofuscat că n-a primit loc din partea organizatorilor acolo unde i s-ar fi cuvenit, în locul pârliţilor de studenţi, care puteau foarte bine să stea în picioare sau pe jos sau să nu intre deloc, iar judecătorul să stea la locul cuvenit, alături de celelalte somităţi. Că doar pentru ei era spectacolul în primul rând, nu? Deci ar fi fost obligaţia organizatorului să-l poftească pe Măria Sa să stea unde-i pofteşte inima. Pentru astfel de cazuri, există un spaţiu care se numeşte „casa de bilete”. Dacă vrei să fii sigur că ai ce loc vrei la un anumit eveniment, treci prin acest spaţiu cu ceva vreme înainte şi cumperi ce pofteşti sau ce se mai găseşte. Dar „casa de bilete” nu este pentru critici. Pentru ei, se înţelege, accesul se face pe bază de invitaţie. Doar n-o să-şi cumpere bilet, să-şi facă meseria? Unde s-a mai pomenit aşa ceva?! Cum să mergem înainte, dacă astfel gândim şi nici măcar nu ne sfiim s-o spunem (adică nu ne dăm seama de ce spunem). Vorba bancului – mergem înainte, că înainte era mai bine! Hi, hi, hi! Cum să stea un student pe un loc mai bun decât al judecătorului?! E posibil aşa ceva?! Dar în ce ţară trăim?! Iar organizatorii trebuie puşi la punct, să nu se mai întâmple!
Citiţi, aşadar, şi cugetaţi, se anunţă zile geroase. Staţi la gura sobei sau măcar închipuiţi-vă că staţi, ca mine, şi nu lăsaţi creierul să se atrofieze. Eu cel puţin mă străduiesc.
Facebook
Twitter
StumbleUpon
Email
Print
January 27th, 2010 at 2:08 am
Nu este cu nimik mai prejos reactia vulgara a “d-nei” Modreanu! curios cum remarcati scriitura dura a lui Morariu, dar nu in contraziceti in fond!
January 27th, 2010 at 10:12 pm
in primul rand te semnezi, altfel tabloitizezi, einstein
in al doilea rand, articolul lui Murariu e de un radicalism civilizat si, inainte de toate, justificat; faptul ca el sta la Oradea si Modreanu la Bucuresti e singura explicatie pentru articolul tau (prost oricum, e evidenta mediocritatea celui care il scrie); parti pris-uri… vesnicele
January 28th, 2010 at 2:03 pm
Il cheama Morariu, cu o… Si nu vad unde e asa civilizat. Da, normal, daca e crescut in epoca in care e, totul pare normal. Dar uitam ca vorbim de teatru? Asemenea limbaj este intolerabil. Nu ca dna Modreanu ar fi vreo luminata, dar de data asta e evident cine are dreptate. Dl Morariu vorbeste de parca teatrul ar fi plantatia lui. Iar aia cu studentii e chiar penibila… N-a avut loc de ei…
January 31st, 2010 at 3:10 am
Comentariul lui Yorick este documentat insuficient si pacatuieste prin omisiune. “Polemica” din “Art Act Magazine” nu este numai intre selectionerul FNT si dl Morariu. Dna Modreanu sanctioneaza intr-o maniera dura si pe dna Alice Georgescu si pe dna Natalia Stancu. Numai cine nu a vazut cum arata o descindere la un teatru a selectionerului FNT – si este sigur ca Yorick nu a participat la asa ceva! – poate sa creada ca dna Modreanu poarta o “polemica”. Cum se explica acroșarea dnei Alice Georgescu? A folosit si domnia sa un ton “compromițător”? Sau poate dna Natalia Stancu, careia i se atribuie o expresie, fara sa se mentioneze sursa, contextul etc.? Tonul care face “muzica” articolului-replica din “Art Act Magazine” este al unui tabloid. Reactia este gogoliana si nu intruneste caracteristicile unei polemici.
Daca Yorick are a reprosa dlui Morariu modul de “a face reprosuri” nu inteleg de ce nu reproseaza si dnei Modreanu abordarile de pestera?
As vrea sa va asigur ca “viziunea scorţoasă” de care il acuzati pe dl Morariu apartine de fapt dnei Modreanu. Articolul domniei sale este cea mai buna dovada. Citarea dlui Andrei Serban este savuroasa fiindca e deja in folclor ca, dupa ce a avut abordari de “procuror” si a primit raspunsul meritat din partea marelui artist, dna Modreanu a facut 180° si a publicat un ecomion la adresa celui pe care il țintuise dur si nedrept. Temenul de “infractiune teatrala” a fost acreditat in campul public tocmai de distinsa evaluatoare care obisnuieste sa ii prezinte pe artistii cu care se afla in conflict doctrinar, ca pe niste infractori.
Aflati ca atitudinile pe care corect le denumiti “contranaturii” (pct 1 in articol) sunt proprii tocmai celei pe care o aparati, adica dnei Modreanu. Domnia sa are pretentia sa orienteze creatia si sa spuna artistilor “unde le e locul” . Domnia sa este cea care da sentinte fara drept de apel si acrediteaza ideea conform careia exista stiluri, solutii si genuri teatrale care trebuie dispretuite, ridiculizate si condamnate. Dna Modreanu opereaza in analizele si evaluarile sale cu termeni ca “invechit” “,mastodont” , “nou”, “proaspat” , “prafuit” etc – ignorand ca acestia nu sunt nici categorii si nici termeni estetici. Criticul “judecator” de care vorbiti este tocmai dna Modreanu iar inculpatii suntem noi, cei care nu suntem impresariati de dl Palade.
Stimata sau Stimate Yorick, va asigur ca referinta la dna Adela Marculescu, prin care sugerati ceea ce sugerati, e chiar “proasta vorba!”, ca sa va citez cand il citati pe înteleptul Polonius. De altfel, aveti mare dreptate ca “scrisul tradeaza”. E foarte interesant ca dupa un inceput neutral, renuntati bucuros sa bucuroasa de vesmantul analitic si derapati in descrieri si sugestii, care se vor umoristice dar nu sunt.
Sincer sa fiu, sunt putin dezamagit. Sunteti o aparitie singulara in concertul teatral din RO. Publicati cronici, studii, anchete jurnalistice in lumea reala a teatrului etc. si am avut senzatia ca citesc o revista de specialitate. Si dintr-o data ma confrunt cu acneele junocratiei si cu bascalia atotbiruitoare care il transforma pe dl Morariu in diavol si pe dna Modreanu in heruvim! Probabil ca imi veti spune ca ma grabesc sa trag o concluzie. Si probabil ca aveti dreptate. Dar eu stiu ca va e mai simplu sa faceti “poante” despre “venerabila autoritate” decat sa provocati o dezbatere serioasa despre FNT. E greu sa faci analize, e drept. Dar cred ca e necesar. Ati putea afla atunci care e motivul exprimarilor dure la adresa meritocratiei FNT, de ce avem artisti care sunt mai buni decat reputatia pe care le-o atribuie dna Modreanu, de ce exista atata suspiciune din partea practicienilor si atata lipsa de transparenta din partea evluatorilor, de ce un artist poate sa fie analizat si criticat fara menajamente (si cred ca e normal sa fie asa) dar un selectioner nu poate fi supus niciunei analize si nu este obligat sa faca nici macar un decont de imagine – daca intelegeti ce vreau sa spun.
Pentru a avea un tablou complet al incrancenarii referintelor despre FNT, trebuie sa aveti in vedere ca banii publici sunt folositi pentru expunerea unei selectii nationale realizate de un singur om, ca nu exista bani si pentru un “salon al refuzatilor” si ca in aceasta situatie este firesc sa existe exprimari critice, sa se solicite atestarea integritatii profesionale si, mai ales, a autoritatii artistice de care dispune “unicul” sau “unica” .
ln final, as vrea sa va citez dintr-un om cu adevarat intelept. Un judecator, culmea! Citez din sentinta nr 352/2004 a judecatorului Petrescu, cel care a achitat-o pe Adriana Grand, “pentru a-și apăra opera, artisul are dreptul sa semnaleze abuzul si sa critice birocratia culturala” ….
Oricat de mult ar ridica tonul, dna Modreanu nu va putea sa evite o intrebare:
QUIS CUSTODIET IPSOS CUSTODES?
January 31st, 2010 at 9:40 am
Comentariul dlui Frunză este perfect îndreptăţit. Ca om care vede teatrul românesc din interior, ştie cu siguranţă ce spune, iar amărăciunea domniei sale e perfect justificată. E nevoie de o dezbatere serioasă despre FNT. Si, în primul rând, ar trebui să se discute de ce şi cine apără cu ardoare ideea selecţionerului unic, când au existat propuneri de înlocuire a lui cu un “juriu” format din mai mulţi oameni, critici sau nu(o asemenea propunere îi aparţine, de exemplu, dnei Alice Georgescu, cea rămasă în anii ’80, conform articolului dnei Modreanu). Interesant, totuşi, că niciuna dintre precedentele selecţionere n-a reuşit să provoace atâtea reacţii dure precum dna Modreanu. Asta nu înseamnă nimic? De fapt, eu, ca om de rând şi din “exterior”,aş vrea să ştiu cum a ajuns dna Modreanu selecţioner. A fost aleasă? A fost numită? Este activitatea sa monitorizată în vreun fel? Se asigură cineva că vede toate spectacolele propuse pentru festival? Eu aş vrea să ştiu, de exemplu, de ce nu a fost în FNT “Ivona, principesa Burgundiei”, spectacol nominalizat la UNITER, pe care doream de mult să-l văd. Da, dl Frunza are dreptate. E nevoie de o dezbatere profundă si poate ar fi bine s-o organizaţi. Sunteţi, în mod clar, o revistă serioasă şi aţi putea face o analiză amănunţită. E păcat să analizaţi articole despre ceva şi să nu dezbateţi problema în sine.
February 18th, 2010 at 10:25 pm
QUIS CUSTODIET IPSOS CUSTODES?
dl maniutiu. plus clondirul cu mastica.
ce conteaza ca nu vede toate spectacolele?
nu conteaza!!!!!!!!!!!!!
e pe mosia ei pe bani publici.