Seciuan e București sau Brecht în secolul 21

3stars

JE8A1961-Mihaela MarinAstă-vară, când Andrei Șerban a oferit patru repetiții cu public pentru spectacolul „Omul cel bun din Seciuan” – în fapt, patru spectacole închegate, din care lipseau doar costumele și decorul complete –, sentimentul puternic, acut, pe care-l lăsau cuvintele songului din final, „Aici Seciuan e București”, persista încă multă vreme după ce plecai din teatru. Acum, în această toamnă, revăzând spectacolul, cu decorul complet, cu cerul pe podea și câmpul de maci atârnând cu capul în jos de undeva de deasupra, cu micile goluri din decor completate, cu orașul întreg, un Seciuan din carton în miniatură, în spate, senzația de acut nu s-a pierdut, dar și-a schimbat sensul. În fond, Andrei Șerban aproape că a creat două spectacole. Unul mai bine înfipt în pământ și în adevărul lui „Aici Seciuan e București…”, iar celălalt situat într-o zonă mai înaltă, într-un plan vertical, care propune o discuție despre sensurile pe care le mai are divinitatea într-o lume care trăiește aproape exclusiv pe orizontală.

Scoțându-l pe Brecht din cărțile de teorie teatrală, regizorul propune o reinterpretare a unuia dintre textele lui clasice, situându-l într-un spațiu viu, citindu-l în spirit, și nu în literă, împrietenindu-l cu publicul de azi, dintr-o lume teatrală al cărei gust și ale cărei preocupări sunt mai puțin obișnuite cu celebrul „efect de distanțare” și mai degrabă pervertite de multe show-uri îndoielnice.

JE8A1751-Mihaela MarinAșa cum arată în varianta finală, cu Alexandra Fasolă în rolurile Shen Te/Shui Ta, în versiunea văzută de mine, spectacolul pus în scenă la Sala Toma Caragiu a Teatrului Bulandra este pe jumătate un spectacol social, implicat, nu departe de zona agit-prop, și, pe de altă parte, o poveste cu sensuri metafizice, unele dintre ele puternic accentuate, despre bine și rău, despre adevăr și minciună, despre dreptate și nedreptate, despre moralitate și chiar despre religie. Ce se întâmplă atunci când zeii se coboară pe pământ și intervin o clipă în viața muritorilor? Pământul se întoarce cu susul în jos, pare a fi răspunsul lui Andrei Șerban, oferit la un prim nivel prin scenografia Iulianei Vâlsan. Într-o lume miniaturală, de carton, cu maci de plastic în cer și nori tot de plastic pe podea, lupta dintre bine și rău nu are timp să devină dramatică, își păstrează aproape o doză de umor și respiră adevăruri general valabile. E un echilibru în univers, pare să spună montarea de la Bulandra, care pune pe tapet tocmai aceste întrebări ce bântuie lumea, mai ales într-un secol care a trecut prin experiența marxismului. Binele, în forma indicată de zei, este pus sub semnul întrebării de textul lui Brecht, iar Andrei Șerban duce întrebările mai departe, dându-le alte sensuri în societatea de acum și de aici, în România anului 2014.

JE8A1729-Mihaela MarinPe scenă construiește aproape un teatru-în-teatru, care în repetițiile de astă vară nu era atât de vizibil și care acum se dezvăluie. Așa cum e construit, decorul lasă în mijloc un „spațiu gol”. Un spațiu gol în care, de fapt, se încheagă povestea. Lumea din carton din spate rămâne departe, iar panourile care delimitează spațiul de-o parte și de alta a scenei oferind pe alocuri un mic acces „în culise” – a se citi „în culisele lumii” – nu intră cu adevărat „în joc”. Spațiul de acțiune, debitul de tutun, locul unde ițele se fac și se desfac, amintește, desigur, de Peter Brook. Câteva bețe de bambus creează universuri întregi de la o scenă la alta. Un pătrat, un dreptunghi cu latura întreruptă sunt, pe rând, locul unde Shen Te și Shui Ta își trăiesc cele două jumătatți ale poveștii. Iar interpretarea Alexandrei Fasolă, în ambele ipostaze, este în sine o propunere de discuție: deși cei doi sunt ziua și noaptea, albul și negrul, cerul și pământul, subtilitatea actriței strecoară inteligent nuanțe în ambele ipostaze. Nimic nu-i pe deplin alb și nimic nu-i pe deplin negru, nimic nu-i pe deplin firesc și nimic nu-i pe deplin artificial. Această dualitate cu irizări interesante pare să fie atuul cel mare al spectacolului. Felul cum Andrei Șerban și interpretarea actorilor, împreună cu scenografia, surprind esența textului la toate nivelurile. Și totul se transformă într-o bază de discuție. Magia există, dar este de fiecare dată subminată de ea însăși. Emoția există, dar se autosubminează în permanență. Și niciun răspuns definitiv nu este oferit nicio clipă. Totul e pus sub semnul întrebării și contrazis de la o secvență la alta. Totul se construiește și se de-construiește în fiecare moment, cu umor bine dozat, cu o notă de artificial bine controlat.

JE8A1141-Mihaela MarinVlad Ivanov în rolurile Vang/Shu Fu și Femeia compune trei personaje exemplare, cu o notă în plus pentru frizerul bogat Shu Fu, de altfel și cel mai ofertant dintre roluri. Însă plaja pe care o acoperă interpretarea lui în „Omul cel bun din Seciuan” rămâne un spectacol în sine. Râsul pervers și înfățișarea de patron de butic în costum alb, cu un buchet de flori în brațe, care surprinde atât de bine tipul îmbogățitului grosolan, cu pretenții de finețe intelectuală, creează o imagine puternică. Iar de partea cealaltă este candoarea lui Vang, vânzătorul de apă, care vrea să le găsească un acoperiș zeilor… Însă dualitatea există și în cazul lui, și în cazul tuturor ipostazelor în care apare pe scenă.

Cele trei zeități – Rodica Mandache, Manuela Ciucur și Mirela Gorea – sunt trei pete albe și la propriu, și la figurat, trei „ființe” care nu-și mai găsesc locul, nici la propriu, nici la figurat, care-și cercetează propriul sens. Rodicăi Mandache îi revine partitura cea mai plină de umor, deci cea mai generoasă… sarea și piperul, într-o lume care, în tradiție și teorie, ar trebui să fie sobră.

JE8A1865-Mihaela MarinDeși ușor lipsit de nuanțe, Cătălin Babliuc aduce o notă personală în povestea de dragoste dintre el și Shen Te, iar în partea a doua, când cerul de maci dispare și fabrica de tutun se transformă în corporație, actorul își găsește tonul potrivit mai degrabă decât în scenele de iubire. Spectacolul suprinde bine demența lumii capitaliste, împărțită în săraci și bogați, iar pancartele care se ivesc ici și colo în timpul spectacolului – în stil brechtian, desigur – întăresc tocmai latura comică a unei realități teribile.

În rolul Proprietăresei, Ana Covalciuc are o apariție de o precizie matematică. Fiecare gest și fiecare cuvânt, fiecare nuanță din voce și fiecare pas sunt făcute și rostite cu tonul potrivit, fiind însăși înfățișarea artificialului într-o lume artificială, în care frumusețea perfectă strălucește artificial…

Spectacolul lui Andrei Șerban nu își propune să dea răspunsuri la întrebări esențiale. Songurile, altminteri foarte inspirate, textul inteligent adaptat și interpretarea actorilor creează premise pentru o dezabatere – publică sau personală, chiar intimă – pe tema binelui și a răului și a felului în care ele sunt redimensionate (sau nu) în societatea noastră.

O imagine puternică te urmărește multă vreme: o femeie care strânge în brațe bețele de bambus ce i-au fost spații fizice și psihice prin care a trecut și un song amar și lucid, în final. Pancarta cu „Nu aplaudați în picioare” nu face decât să introducă în discuție și sensurile teatrului în lumea noastră, fiind, bineînțeles, o critică acidă la adresa peisajului teatral românesc, pe care Andrei Șerban nu și-a putut-o reține.

Teatrul Bulandra, Sala Toma Caragiu

„Omul cel bun din Seciuan”, de Bertolt Brecht

Traducerea și adaptarea: Andrei Șerban și Daniela Dima

Regia: Andrei Șerban

Coregrafie și instructaj actoricesc: Andrei Șerban

Distribuţie:

SHEN TE – Alexandra Fasolă / Ana Ularu
VANG / SHU FU / FEMEIA – Vlad Ivanov
SUN – Cătălin Babliuc / Alexandru Potoceanu
ZEU 1 / DOAMNA IANG – Rodica Mandache
ZEU 2 / DOAMNA SHIN – Manuela Ciucur
ZEU 3 / NEPOTUL – Mirela Gorea
PROPRIETĂREASA – Daniela Nane / Ana Covalciuc
TÂMPLARUL / BĂTRÂNICA – Profira Serafim
POLIŢISTUL / ŞOMERUL – Adrian Ciobanu
FAMILIA:
BĂRBATUL – Marcela Motoc
CUMNATA – Mihai Niţă
BĂIATUL – Ana Covalciuc / Silvana Negruţiu
NEPOŢICA – Adela Bengescu
FRATELE – Simona Pop
Scenografia – Iuliana Vâlsan
Muzica – Raul Kusak

Asistenți regie:

Sandra Răsvana Cernat, Ioana Petre, Alexandru Gherman

Coregrafia cântecului al 8lea elefant: Andrea Gavriliu

Regizor Tehnic: Mihaela Oance

Sunet: Vlad Stan

Foto Mihaela Marin

Print

Un Comentariu

  1. Bertoldo 29/10/2014

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.