Shakespeare 400: Lumea-ntreagă chiar e o scenă

Globe TeatrulEvident, nu e nevoie de ceremonii festive și evenimente convenționale, pompoase, sforăitoare. Evident, Shakespeare e jucat fără oprire în toată lumea, pe scene clasice, în școli și în parcuri, ba chiar și în câte un copac, ba chiar și în comunități tribale. De pe scenele cele mai renumite și din universitățile și centrele de cercetare cele mai cunoscute până pe scenele improvizate precar și universitățile cele mai anonime sau nonconformiste, piesele lui se mișcă vioaie, deși au peste 400 de ani. El, contemporanul tuturor, nu are nevoie de nicio omagiere.

Și totuși, englezii și diverși alți europeni vor ca cei 400 de ani care au trecut de la moartea Marelui Will să nu treacă nemarcați, într-un fel sau altul, mai convențional sau cât se poate de ingenios. Lumea-ntreagă chiar e o scenă și în aprilie 2016 se pare că va zi și noapte o scenă pentru fantezia shakespeariană.

În Marea Britanie, televiziunea, radioul, filmul și teatru sunt gata să-i dea Bardului ce-i al Bardului și ființei umane ce-i al ființei umane, căci aceasta este enigma pe care scrierile enigmaticului dramaturg au reușit, pe ici, pe colo, s-o elucideze. La Londra, pe malurile Tamisei, în 23-24 aprilie amatorii sunt așteptați la The Complete Walk, un eveniment în aer liber organizat de Teatrul Globe, cu 37 de monitoare amplasate în aer liber, pe care vor rula filme de câte zece minute, pe o temă sau alta legată de lumea lui Shakespeare. The Museum of London va propune, și el, un tur ghidat al Londrei din epoca elisabetană.

La British Library, în afară de expunerea singurului scenariu scris de mână de fiul genial al mănușarului din Stratford-upon-Avon, expoziția Shakespeare in Ten Acts se va concentra pe zece spectacole de referință din istoria teatrului.

London Symphony Orchestra are programate concerte speciale la Barbican, iar la Royal Festival Hall melomanii vor putea asculta Filarmonica din Londra interpretând Furtuna lui Sibelius, Romeo și Julieta lui Prokofiev și Macbeth-ul lui Richard Strauss.

La Stratford-upon-Avon se anunță o lună plină, cu manifestări la care deja nu mai sunt locuri. Ateliere de teatru, teatru de stradă și jazz fac parte din program. La Swan’s Theatre vizitatorii care își fac rezervare (accesul se face numai cu rezervare, iar rezervările au început în ianuarie) vor putea vedea expoziția The Play’s the Thing, care se va deschide însă în iunie și va da seamă despre magia Shakespeare în teatru, invitând, printre altele, la o incursiune în istoria celor mai puternice spectacole shakespeariene montate în orașul Bardului în ultimul secol.

Celebra Royal Shakespeare Company va începe un turneu unic în țară cu Midsummer’s Night Dream: A Play for the Nation, în care actori profesiniști joacă alături de amatori. Și tot luna aceasta începe și Page to Stage, proiect neconvențional care va scoate la lumină nu mai puțin de 30000 de costume din spectacole celebre sau mai puțin celebre. Spectacole de acrobație inspirate de povești shakespeariene, focuri de artificii, workshopuri și momente neconenționale vor întregi imaginea.

BBC 2 va transmite în direct manifestările de la Royal Shakespeare Company pe 23 aprilie, când David Tennat va prezenta Shakespeare Live!, un program special despre influența operei shakespeariene asupra artei moderne, de la opera la jazz. În cadrul Shakespeare Festival de la BBC se vor difuza filme artistice și documentare vechi și noi.

Acesta sunt evenimentele care s-au bucurat până acum de cea mai bună mediatizare. Și alte orașe din Anglia au pregătit programe dedicate, adresate unui public mai larg sau mai restrâns, ca să nu mai punem la socoteală manifestările din Scoția, Irlanda și Irlanda de Nord. Universitățile organizează colocvii și conferințele, librăriile pun și ele ceva la cale.

Și mici scene omagiale se pregătesc să-și primească artiștii și spectatorii. În 2016, ei au ajuns la un număr la care Shakespeare n-ar fi îndrăznit să viseze nici în zilele lui bune, când versurile îi încântau sau îi îngrozeau pe oamenii veniți să-i vadă poveștile. În 2016, în unele locuri, teatrul își aduce brusc aminte că n-a mai făcut de ceva vreme niște fantezii bune pe teme de William Shakespeare. La noi, dincolo de câteva montări recent ieșite la rampă, rămâne Festivalul Internațional Shakespeare de la Craiova-București, la care vin spectacole de ținută din străinătate și lui i se va adăuga la toamnă tema shakespeariană pe care Miklós Bács, directorul ediției de anul acesta, a ales-o pentru Gala Tânărului Actor HOP.

Print

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.