Şofer de taxi – rol sau meserie?

Copii care îşi văd împlinit visul: intră la UNATC. Sau la o altă universitate, cu facultate de profil. Actorie! Dacă până acum au citit, au mers la teatru şi la film, dacă până acum doar şi-au imaginat cum va fi… Ca studenţi la actorie încep să muncească, dar şi să guste din viaţa de viitor actor. Şi, din nou, visuri care aşteaptă să prindă viaţă. Studenţia la Actorie trece, parcă mai repede decât oricare alta.

Ce fac absolvenţii? Câţiva, cu siguranţă, vor reuşi. Cam 10 la sută din numărul total al unei promoţii. Vor intra în teatru sau/şi vor face film. Dar câte teatre pot primi, în fiecare an, atâţia şi atâţia absolvenţi? În cel mai fericit caz, pentru majoritatea covârşitoare a lor, se întredeschide uşa câte unui proiect: un rolişor (plătit/neplătit) pe care îl va juca de câteva ori, cât să-l vadă familia şi prietenii. Dintre cei care merg constant la castinguri, câţiva chiar vor prinde vreo reclamă, numai bună să le dea o brumă de speranţă. Restul? Marea masă de absolvenţi?

Absolvenţilor facultăţilor de actorie nu le rămâne decât să înveţe să facă orice altceva decât… actorie. Vor face ce şi în străinătate fac cei mai mulţi dintre absolvenţii cursurilor de actorie: îşi vor găsi un job şi vor merge la castinguri. Vor obţine, din când în când, câte un rol. Pe proiecte. Cei buni şi ceva mai norocoşi. Şi… cam atât.

10 la sută vor face carieră. Nu este un pronostic. Şi nici nu incumbă o judecată de valoare. Este o simplă constatare. Şi, din parte-mi, o vorbă pisăloagă: învăţaţi copii, munciţi încă din primele zile de şcoală, ţineţi-vă de profesorii voştri! 10 la sută reprezintă un procent încurajator. Actoria este o facultate care nu-şi pierde mirajul. Multe voci se ridică împotriva acestei inflaţii de facultăţi de arte. Cred că important este însă nu să fie restrâns accesul la acest tip de studii, ci “angajatorii” să aibă criterii valorice ferme. Abia aici încep problemele, când unui tânăr talentat îi este preferat un altul, cu aceeaşi diplomă, dar nepotul lui… sau logodnica lui… etc. Nu-i aşa?! Pe de altă parte, în teatrele României există încă mulţi actori care vin “la serviciu” doar pentru a-şi lua leafa – viaţa lor profesională desfăşurându-se pe platourile de filmare ale sitcomurilor sau ale telenovelelor.

E nevoie de o lege a teatrelor, e nevoie de manageri interesaţi de calitate, pentru că e greu de crezut că teatrul şi filmul pot câştiga actori adevăraţi în afara unui mediu concurenţial corect.

Print

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.