Ca în fiecare an, în față la Romexpo, în laterale și chiar și în spate, mititeii sfârâie la grătar în zilele însorite ale Gaudeamus-ului. Până la mititei, la porțile de la intrare, treci de fostul ministru al Culturii Vlad Alexandrescu, care împarte în prime time (sâmbătă după-amiază) pliante USR, chemând oamenii la vot, împreună cu câțiva studenți (cu toate că, potrivit pliantelor, „cel mai bine te poți informa despre noi de pe internet. Acolo nu ne poate nimeni băga pumnul în gură. Acolo poți vedea stofa din are sunt făcuți candidații noștri. Și ne poți citi pe îndelete programul politic”). Apoi, de tarabele cu produse eco și bijuterii handmade etc.
În Pavilionul Central, o mulțime de copii veniți cu profesorii, poate chiar mai mulți decât în alți ani. Și, în general, o mare de oameni cu pungi pline. Trebuie s-o spunem, cele două târguri de carte importante de la București – Bookfest și Gaudeamus – sunt importante pentru public și pentru reducerile de preț la carte. Și pentru că cititorul de rând poate vedea în carne și oase intelectuali și artiști care, altfel, rămân nume sonore și figuri familiare de la televizor și de pe internet.
Cât despre parada cărților, ea este cum o știți de câțiva ani încoace. Dar să le vezi laolaltă te poate ajuta să-ți formezi o imagine de ansamblu, așa cum poate să fie ea după un tur de Romexpo. Glamour-ul s-a cam lăsat așteptat și anul acesta, vedetele au făcut doar baie de mulțime, iar numele cu lipici la publicul larg au ieșit negreșit cu creații noi (uneori, asta înseamnă în coperte noi, dar acestea sunt detalii…). Cam atât.
Ce-ar fi de constatat după Gaudeamus 2016? Că viziunile pesimiste despre viitorul cărții, fie ele semnate de iluștri cugetători, fie ele profesate la colț de stradă de cititori oarecare, nu sunt tocmai realiste? Invoc în acest sens două fapte. La Gaudeamus 2015, cea mai vândută carte de la Nemira a fost „Sculptând în timp” de Andrei Tarkovski, tradusă în premieră și publicată în Colecția Yorick. La Gaudeamus 2016, cea mai vândută carte de la Nemira a fost romanul despre Dmitri Șostakovici al lui Julian Barnes, „Zgomotul timpului”, tradus în premieră și publicat în Colecția Babel. Sau, dimpotrivă, ar fi de constatat că vânzările sunt departe de cum ar trebui să fie într-o țară normală, fapt cunoscut și confirmat de recentul barometru de consum cultural: românul cumpără, în medie, o carte pe an?
Și una, și alta sunt relevante. Se citește în România, însă cercul de cititori e destul de imobil și el trebuie lărgit. Da, se citește, văd asta în fiecare zi în metrou și în librăriile din București. Dar știu și că există destule orașe și orășele, ca să nu mai vorbesc de sate, în care nu există de ani buni o librărie, oricât de modest aprovizionată. Există câte o papetărie în vreo dugheană, confundată foarte des cu librăria. Așa cum știu, fără să înțeleg cum se poate, și că facultăți și școli superioare renumite de la noi nu au fonduri alocate pentru literatura de specialitate, chiar dacă e vorba despre câteva titluri publicate în fiecare an, care presupun un buget foarte, dar foarte modest. Sunt fapte care se repetă de câțiva ani, fapte deloc noi, așa cum deloc nou nu este nici dezinteresul instituțiilor de stat pentru sprijinirea reală a cărții și pentru promovarea reală a lecturii prin mecanisme reale și flexibile.
Revenind, destul de cuminte, spectacolul cărților de la Gaudeamus lasă loc de multe îmbunătățiri, pe multe planuri. Pe de altă parte, lasă loc și de surprize plăcute, după cum am văzut, iar ele pot fi argumente că cititorii pot mai mult și că subestimarea lor este, ca aproape orice subestimare a destinatarului, o greșeală. Victoriile lui Andrei Tarkovski și Julian Barnes, dacă pot spune astfel, sunt și victoriile acelui mic cerc de cititori care, se subînțelege, ar avea mai multă putere dacă s-ar lărgi.
Print