Carte de teatru

Întâia mea întâlnire cu Spectacolele imaginare ale lui Aureliu Manea s-a petrecut în prima parte a anilor ’80 atunci când apăreau periodic în paginile revistei Tribuna. Doi critici, omniprezentul Valentin Silvestru, cel căruia teatrul românesc îi datorează imens, deși nu prea are astăzi nici timpul, nici puterea morală, nici decența de a o mărturisi așa [...] Citește în continuare

Cronica

Revin, după o absență de aproximativ doi ani, la Teatrul Municipal Aureliu Manea din Turda. Devenit în ultima perioadă a directoratului Narcisei Pintea un veritabil laborator de cercetare teatrală al cărui rost declarat era acela de continuare a unei tradiții ce își află originile în ceea ce a făcut aici concret, prin extraordinarele, miticele lui [...] Citește în continuare

Remember

O tăcere binefăcătoare înconjoară moartea artistului. Undeva, într-un sanatoriu din apropierea Clujului s-a stins un regizor despre care puțini știu câte ceva, iar cei care știu își pleacă ochii când îi aud numele, deloc dornici să împărtășească impresii. Uneori, restul chiar e tăcere. Ca și acum, când vorbele comemorative sunt, poate din fericire, puține. Numai [...] Citește în continuare

Eveniment

Regizorul Aureliu Manea, „vizionarul” generaţiei sale, a murit ieri, 13 martie, la vârsta de 69 de ani, la Căminul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihică din Galda de Jos. Născut pe 4 februarie 1945, într-o familie de artişti, Aureliu Manea a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografie „I. L. Caragiale“, Bucureşti, în anul 1968, la [...] Citește în continuare

Editorial, Eveniment

E vineri seara, într-un septembrie călduros. Aglomeraţie mare la Teatrul Metropolis. În foaier, o mulţime de oameni de breaslă arhicunoscuţi: regizori, actori, profesori, directori de teatru, dintre care unii sunt foarte scumpi la vedere. Şi destul de puţini tineri, majoritatea tot din breaslă. E firesc, căci dintre tineri puţini au auzit de Aureliu Manea. [...] Citește în continuare