A montat pe numeroase scene, atât în Bucureşti, cât şi în ţară şi este unul dintre cei mai cunoscuţi regizori ai momentului. Felix Alexa vorbeşte despre lovitura puternică pe care o primeşte teatrul românesc în acest moment, prin multiplele măsuri ale Guvernului: „nu e vorba numai de bani, ci de psihicul oamenilor din teatru. Adică senzaţia e că nu e nevoie de noi şi lucrul ăsta e foarte dureros.” Citeste in continuare

Dacă şi cât mai e Cehov contemporan cu noi sunt întrebări deja clişeu. Cât, cum şi de ce se apropie astăzi – când s-au împlinit, iată, 150 de ani de când s-a născut – regizorii de textele lui sunt, iarăşi, întrebări care îşi găsesc răspunsuri mai mult sau mai puţin previzibile, mai mult sau mai puţin teribiliste sau, dimpotrivă, mai mult sau mai puţin cuminţele în teatrul nostru cel de toate zilele. Iar, ca să montezi o piesă de Cehov, mai mult, poate, decât în cazul altor dramaturgi, e nevoie de o idee adevărată şi, apoi, de o distribuţie care să susţină ideea. Ceea ce se întâmplă cu „Livada de vişini” de la Teatrul Naţional din Bucureşti, cea mai recentă dintre premierele lui Felix Alexa. Citeste in continuare

Un tunel care se întunecă în timp ce Firs îşi spune, cu faţa aproape atingând podeaua, ultima replică: “Eu am să rămân aici!”. Este imaginea cutremurătoare pe care o păstrez din “Livada …” lui Harag, de la mijlocul anilor 80. Alături de această imagine – de sfârşit al oricărei lumi -, voi păstra de-acum încolo strălucirea rubinie, cosmică, a livezii imaginate de Felix Alexa. Mii de ochi minerali depun mărturie pentru livada în pârg: fastuoasă, cu fastul ultimei reprezentaţii. Citeste in continuare

Într-un interviu, Felix Alexa vorbea despre Cehov şi gustul proustian al vişinelor. Şi exact această aromă nostalgică reuşeşte s-o surprindă vizual şi emoţional în „Livada de vişini”, spectacol montat la Teatrul Naţional din Bucureşti. Livada lui este conservată cu grijă în zeci de borcane, aşezate într-un dulap imens, transparent, strânse într-o imagine care îţi îngheaţă ochiul într-un punct fix şi te trimite cu gândul la anii scurşi, la amintiri, la viaţa personajelor, la fericirea trecută, la ultima încercare de resuscitare a unei lumi care îşi cere cu disperare dreptul de a mai exista. Citeste in continuare