Maria Seiculescu, Teatrologie, Anul I
Vă propunem, începând din acest număr, o secţiune specială, dedicată lucrărilor studenţilor teatrologi de la UNATC Bucureşti.
Coregraful şi dansatorul Răzvan Mazilu, acum în calitate de regizor, a adus pe scena Teatrului Odeon imaginea unui nume important în lumea dansului, Isadora Duncan, prin piesa lui Martin Sherman, „Când Isadora dansa”.
Textul renumitului dramaturg american a fost preluat de mai multe teatre celebre în lume (unul dintre ele fiind „Globe Theatre” din Londra, în regia lui Robert Allan Ackerman, 1991). În 2009, Răzvan Mazilu a montat piesă la Teatrul Meli din Atena, pentru ca în 2012 regizorul să pună în scenă încă o dată piesa, la Teatrul Odeon din Bucureşti.
Contrar asteptărilor, trupul Isadorei nu mai dansează, dar spiritul ei da. Piesa, respectiv spectacolul, vizează o perioadă din viaţa artistei lipsită de Gloria de altădată. Fără bani, fără copii (în urma pierderii lor suferă enorm), dar alături de un bărbat, tânăr poet, Serghei Esenin, Isadora, vrea o nouă şcoală de dans, prin care să se împlinească în toate sensurile. Contextul nu o ajută, cum nu reuşeşte s-o ajute nici măcar cea mai bună prietenă a ei, Mary Desti. Citeste in continuare







