Maria Seiculescu, Teatrologie, Anul I

Vă propunem, începând din acest număr, o secţiune specială, dedicată lucrărilor studenţilor teatrologi de la UNATC Bucureşti.

Coregraful şi dansatorul Răzvan Mazilu, acum în calitate de regizor, a adus pe scena Teatrului Odeon imaginea unui nume important în lumea dansului, Isadora Duncan, prin piesa lui Martin Sherman, „Când Isadora dansa”. 

Textul renumitului dramaturg american a fost preluat de mai multe teatre celebre în lume (unul dintre ele fiind „Globe Theatre” din Londra, în regia lui Robert Allan Ackerman, 1991). În 2009, Răzvan Mazilu a montat piesă la Teatrul Meli din Atena, pentru ca în 2012 regizorul să pună în scenă încă o dată piesa, la Teatrul Odeon din Bucureşti.

Contrar asteptărilor, trupul Isadorei nu mai dansează, dar spiritul ei da. Piesa, respectiv spectacolul, vizează o perioadă din viaţa artistei lipsită de Gloria de altădată. Fără bani, fără copii (în urma pierderii lor suferă enorm), dar alături de un bărbat, tânăr poet, Serghei Esenin, Isadora, vrea o nouă şcoală de dans, prin care să se împlinească în toate sensurile. Contextul nu o ajută, cum nu reuşeşte s-o ajute nici măcar cea mai bună prietenă a ei, Mary Desti. Citeste in continuare

„Arta mea este doar un efort de a exprima adevărul Fiinţei prin gest şi mişcare. Mi-a luat ani în şir să găsesc un singur gest adevărat. Cuvintele au cu totul altă semnificaţie. Nu m-am dat înapoi de la nimic pentru spectatorii care au venit cu fidelitate să mă vadă dansând. Le-am dăruit cele mai ascunse impulsuri ale sufletului meu.” Astfel scria Isadora Duncan în volumul său de memorii, publicat acum zeci de ani la o editură newyorkeză. Cuvintele ei sunt la unison cu imaginea în umbre şi lumini a legendarei artiste, aşa cum se conturează ea în episodul biografic închipuit în piesa lui Martin Sherman, „Când Isadora dansa”.
Săptămâna trecută a avut loc la Teatrul Odeon premiera spectacolului omonim, regizat de Răzvan Mazilu. De la această producţie m-am aşteptat, cunoscând celelalte creaţii regizoralo-coregrafice ale artistului, la o colecţie de fetişuri, la o colecţie de imagini cu încărcătură barocă şi la o colecţie de mişcări şi sunete care să corespundă unei poveşti vagi. Noul spectacol de la Odeon, care are meritul de a-şi fi construit, în timp, un repertoriu eterogen şi de calitate, cu câte ceva pentru fiecare spectator, este „cuminte” ca formulă şi de aceea curajos. Supriza a fost acurateţea cu care se desfăşoară, aproape două ore, o secvenţă din viaţa Isadorei Duncan, tratată în complicatul registru tragicomic. Fără zorzoane stilistice, fără coregrafie preţioasă, fără exces de muzică. Şi, în general, fără excese.

Citeste in continuare

Maria Seiculescu

Inaugurăm în acest număr o rubrică dedicată tinerilor teatrologi, în care îi invităm să scrie… Maria Seiculescu este studentă în anul I la secţia Teatrologie a Facultăţii de Teatru, Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti. Citeste in continuare

În ultimii ani, spectacole precum „Vizita bătrânei doamne”, cea mai recentă premieră de la Sala Mare a Teatrului Naţional din Bucureşti, au intrat prea puţin în calculul regizorilor, chiar şi din motive obiective – criza şi ale ei consecinţe –, fiind vorba despre o montare de mare amploare, cu decoruri grandioase şi distribuţie numeroasă.

Dar, într-o lume teatrală care în ultima perioadă a oscilat în permanenţă, căutându-şi direcţii, un spectacol precum cel al regizorului bulgar Alexander Morfov este un semn de sănătate şi de normalitate, potrivit pentru publicul de teatru naţional. Un text important, „Vizita bătrânei doamne” al lui Friedrich Dürrenmatt, actori-vedetă, Maia Morgenstern şi Mircea Rusu, povestea citită într-o cheie care să facă tenebrele din piesă digerabile pentru publicul larg, un decor cinematografic, trapele şi turnantele sălii mari folosite bine, totul „conspiră” pentru ca această montare să fie un succes. Citeste in continuare

Textul care a câştigat premiul pentru „Cea mai bună piesă românească a anului 2010”, desemnat de juriul UNITER, „Love stories” de Radu F. Alexandru, a fost pus în scenă la Teatrul Metropolis de Claudiu Goga. Cu o distribuţie aleasă inteligent – Maia Morgenstern, Mircea Rusu, Diana Cavallioti şi Alexandru Pavel – şi cu imaginea din off a lui Emil Hurezeanu în rolul scriitorului care-şi asumă povestea ce urmează a fi văzută pe scenă, spectacolul lui Claudiu Goga se încadrează într-o zonă a realismului psihologic de dată recentă. Citeste in continuare

Textul ales de Felix Alexa pentru montarea de la Teatrul Evreiesc din Bucureşti nu este nici tragedie, nici comedie. E o dramă care se întâmplă undeva, pe acea linie subţire unde se întâlnesc umorul amar şi duioşia. E una dintre zecile, sutele, miile de poveşti inventate sau trăite de evrei în timpul şi după experienţa Holocaustului. „Tragedie dentară” de Jean-Claude Grumberg, în regia lui Felix Alexa, este un spectacol ce s-ar încadra mai degrabă în tendinţa minimalistă pe care piaţa şi viaţa au impus-o în ultima perioadă în teatrul românesc. Dar pe care regizorul alege să-l pună în scenă cumva la limita cu acest minimalism. Citeste in continuare

Între 10 şi 15 octombrie, la Bucureşti se desfăşoară cea de-a II-a ediţie a Festivalului Artelor. Până aici totul bine şi frumos… Proiectul „este iniţiat din dorinţa de a susţine promovarea artei şi culturii româneşti prin intermediul valorilor artistice autohtone incontestabile”.  Iar pe afişe sunt trecute nume ale unor mari artişti români, precum Radu Beligan, Tudor Gheorghe sau Maia Morgenstern… Ce se întâmplă însă atunci când marile nume prezente pe afişe află cu surprindere şi stupoare că… vor participa la Festivalul sus numit. Fără să fi fost înştiinţate, fără să li se fi cerut acordul. Este cazul actriţei Maia Morgenstern, care, într-o zi, în timp ce se plimba prin Bucureşti şi-a descoperit numele pe un afiş care anunţa un spectacol in memoriam Ştefan Iordache, în care actori importanţi, ce i-au fost alături pe scenă sau pe platoul de filmare ar fi trebuit să comenteze şi să rememoreze experienţa lucrului cu Ştefan Iordache… Citeste in continuare

O întâlnire cu Maia Morgenstern. Un dialog despre Cehov, „Livada de vişini” de la Teatrul Naţional din Bucureşti, în care interpretează rolul  lui Liubov Andreevna, şi despre ea însăşi. Cine e Maia Morgenstern? Răspunsul se află deopotrivă în ea însăşi şi în fiecare dintre zecile de roluri din teatru şi film care au făcut-o celebră…  Citeste in continuare

Este un joc vechi, un joc de societate, o formă simplă şi puţin dură de a te face să spui adevărul… Dacă teatrul este adevăr şi dacă cei care sunt prinşi în lumea lui ne acceptă, noi îi provocăm să răspundă şi le aşezăm în faţă… „Chestionarul lui Proust”. Astăzi, actriţa Maia Morgenstern… Citeste in continuare