M-am întâlnit cu Marius Manole într-o seară, la teatru, după o zi de repetiţii şi înainte de spectacolul „Sinucigaşul”. Cum e Marius Manole? E puţin fragil, puţin duios, puţin revoltat, puţin romantic, puţin trist, puţin ironic… Fumează, vorbeşte cu tine, urcă pe scenă, joacă, trăieşte, totul cu o pasiune şi o forţă molipsitoare. Nu ştiu ce să vă spun despre Marius Manole. Doar să mergeţi să-l vedeţi la teatru… Sau ştiu. E un actor pentru care, dacă n-ar fi existat, teatrul ar fi trebuit inventat. Citeste in continuare

Să ai o fiinţă a ta. Doar a ta, aşa cum n-ai avut niciodată până acum. Deşi ai vreo 35 de ani, chiar dacă ea este un peştişor portocaliu şi atât. N-ar fi un prim pas spre viaţa adevărată? Sau spre lume, aşa cum ar fi, să zicem, mâna pregătită să ridice receptorul telefonului? Să trăieşti placentar, într-un univers minimal – la graniţa dintre trecut şi prezent – în care trecutul depozitează (încuie într-un depozit) – proiectul unui viitor ideal, iar prezentul actualizează spaimele copilăriei.  Citeste in continuare

E vorba de un text norvegian contemporan, care a cunoscut deja laurii succesului. O dramatizare după romanul „Fraţii de sânge” a lui Ingvar Ambjornsen, care, după ce a trecut cu brio testul la Nye Teater din Oslo, a devenit scenariul unui film nominalizat la Oscar pentru cel mai bun film străin. La Teatrul de Comedie din Bucureşti l-a montat Vlad Massaci. Citeste in continuare

Că bine mai zice regizorul Vlad Massaci în caietul-program al spectacolului “Elling”, care tocmai a avut premieră la Teatrul de Comedie: “n-are gânduri ascunse, subtilităţi filozofice, «chei» spirituale care să deschidă «puţuri» ale gândirii”. Chiar aşa. N-are. Sau, mai bine zis, regia nu a urmărit aşa ceva. Altfel, textul în sine, are. Şi, de asemenea, spectacolul. Citeste in continuare

Între 5 şi 27 februarie, cel mai recent spectacol regizat de Peter Brook, acum în vârstă de 85 de ani, este în turneu la Teatrul Barbican de la Londra. Presa britanică a anunţat evenimentul pe măsura importanţei lui. Nu este vorba doar despre câteva reprezentaţii cu “11 şi 12″, cum se cheamă piesa pusă în scenă la Paris, la Theatre des Bouffes du Nord, căruia Brook îi spune, afectuos, „moscheea mea”. Citeste in continuare

Bună ziua, doamnelor, domnişoarelor şi domnilor. Sau bună dimineaţa sau bună seara, că nu ştiu când intraţi să răsfoiţi gazeta virtuală a bătrânului bufon. Poate aveţi timp să cugetaţi mai adânc, dacă tot trebuie să staţi în casă, că afară e un ger de capră pietrele. Dar lasă că vă încălzesc şi eu puţin cu o „polemică” purtată de doi monştri sacri în viaţă ai criticii de teatru: Cristina Modreanu şi Mircea Morariu. Citeste in continuare

„Ce-mi place: bunul-simţ. Să beau apă în dimineţile cu soare la fereastră. (…) Mozart. Să râd. Să mă uit la cer. Să spăl vase. Să dorm. Orice animal şi orice floare. Când oamenii zâmbesc. Mirosul de vopsea şi de detergent. Copiii. Casele, obiectele vechi. (…) Să fiu protejată şi să protejez. Dragostea. Zborul. Să dau valoare lucrurilor uitate. Albul şi negrul. Delicateţea. A dărui. Ciorapii de lână. Curiozitatea de a afla cine sunt. Modestia. Curajul de a plânge… Să înot. Briza. Certitudinea că nu există moarte… Să  nu am nimic de făcut. Să dau roată prin creierul meu. Să fiu îndrăgostită… Mirosul de hârtie. Senzaţia de a fi şi de a nu fi aici şi acum, în acelaşi timp. Praful care devine aur sub reflector. Oamenii de scenă. Oamenii simpli. Oamenii… Să-i mulţumesc Sfântului Anton. Muzica aceea care e muzică şi bărbaţii care sunt bărbaţi. Să mă caut şi să mă uit din când în când. Etc.” Citeste in continuare

Este un joc vechi, un joc de societate, o formă simplă şi puţin dură de a te face să spui adevărul… Dacă teatrul este adevăr şi dacă cei care sunt prinşi în lumea lui ne acceptă, noi îi provocăm să răspundă şi le aşezăm în faţă… „Chestionarul lui Proust”. Astăzi, actorul şi regizorul Marius Manole… Citeste in continuare

Teatrul lui Ionesco e unul profund emoţional, fiind al agresorului şi al victimei deopotrivă, al dominantului şi a dominatului, implicând stimuli emoţionali pentru ambele tabere.

Confruntarea cu agresorul este, de obicei, subtilă şi de lungă durată. Vom încerca să împărţim agresorii, din perspectiva personajelor ionesciene, în „agresori identificaţi” şi „agresori neindentificaţi”. Agresorii identificaţi sunt cei observaţi şi/sau asumaţi de personaje, împotriva cărora se răspunde cu o atitudine de tip fight sau flight. Citeste in continuare

Alexandru Bumbaş    

Punându-şi în evidenţă din ce în ce mai mult şi mai des talentul de regizor, actorul Horaţiu Mălăele montează pe scena Atelier de la Teatrul Naţional, „Lecţia” lui Eugene Ionesco.

     Mărturisesc de la început că spectacolul a fost o surpriză foarte plăcută, întrucât, aşteptându-mă la o montare ancorată în contemporan, menită să reflecte sistemul de învăţământ corupt şi pervers din România, am asistat, de fapt la o lecţie teatrală despre sensul vieţii. Mai bine spus, despre lipsa de sens a ei, despre incapacitatea de comunicare, despre elucubraţiile pseudo-ştiinţifice ridicate la rang de valori universale şi, nu în ultimul rând, la o lecţie de artă a actorului. Citeste in continuare