Se poate să nu-i ştiţi chipul, pentru că Adriana Grand  nu apare “în linia întâi a scenei”, dar cu siguranţă aţi “vizitat” de multe ori lumile create de ea. Este unul dintre scenografii în ale căror spaţii pătrunzi cu timiditate, cu spaimă uneori, alteori fascinat. Despre întâlnirea ei, în viaţă şi în teatru, cu regizorul Victor Ioan Frunză, despre teatru şi despre ea însăşi am stat de vorbă într-o după-amiază, în Bucureştiul vechi, când am răpit-o de la repetiţia cu „Lecţia” şi „Cântăreaţa cheală” de la Teatrul de Comedie. Trecuse doar o zi de când împlinise 50 de ani… Citeste in continuare

Este un joc vechi, un joc de societate, o formă simplă şi puţin dură de a te face să spui adevărul… Dacă teatrul este adevăr şi dacă cei care sunt prinşi în lumea lui ne acceptă, noi îi provocăm să răspundă şi le aşezăm în faţă… „Chestionarul lui Proust”. Astăzi, scenografa Adriana Grand… Citeste in continuare

Ca pe un film poliţist de box office, aşa am urmărit “Rinocerii” la Teatrul de Comedie. 100 de minute am stat cu sufletul la gură, aşteptând să văd până unde poate ajunge imaginaţia scenică a acestei fabuloase artiste al cărei nume este Cătălina Buzoianu. Cum poate, într-un registru recognoscibil, să inventeze mereu? Cum reuşeşte, fără vreun efort aparent, de fiecare dată să surprindă? Citeste in continuare

Nu se montează prea des „Hamlet” pe scenele din România, iar când se montează se joacă, iată, cu întreruperi de luni întregi. Nu şi-a găsit locul în Festivalul Naţional de Teatru (?!), nu s-a jucat decât de câteva ori… Şi totuşi spectacolul lui Laszlo Bocsardi de la Teatrul Metropolis din Bucureşti, reluat săptămâna trecută, este una din acele montări care nu pot fi trecute cu vederea. Într-un peisaj teatral în care tendinţele sunt, însă, din ce în ce mai discutabile (şi disputabile), orice e posibil… Poate până la Festivalul Shakespeare, care începe pe 23 aprilie şi în care spectacolul lui Bocsardi este invitat, va mai fi programat la Metropolis măcar o dată… Citeste in continuare

Pe scenele din România, am văzut, de-a lungul anilor, mai multe spectacole cu „Hamlet”. Pe cel al Naţionalului craiovean, în regia lui Tompa Gabor, cu Adrian Pintea în rolul titular, pe cel de la Cluj, al lui Vlad Mugur, în care Sorin Leoveanu îl juca pe prinţul Danemarcei, pe cel semnat de Liviu Ciulei, la Teatrul Bulandra, unde partitura principală i-a revenit lui Marcel Iureş, şi acum pe cel regizat de Laszlo Bocsardi, cu Marius Stănescu în rolul lui Hamlet. Citeste in continuare

În numărul trecut, revista „Yorick” sau, mai exact, bufonul Yorick a ales pentru rubrica dedicată criticii şi criticilor de teatru un subiect care nu-l putea lăsa indiferent. Schimbul de idei dintre Cristina Modreanu şi Mircea Morariu. Rubrica s-a dorit dintru început un pamflet, un joc sau cum doriţi să-i spuneţi. Căci orice cuvânt scris şi lăsat să trăiască în spaţiul public devine, nu-i aşa?!, pasibil de analiză. Citeste in continuare

Uite că mi-a reuşit giumbuşlucul! Oi fi eu de vârstă matusalemică, dar din când în când mă amuz pe cinste. E semn bun: înseamnă că nu m-am acrit de tot! Văzând eu că opiniunea pe care mi-am exprimat-o data trecută a stârnit o reacţie de genul „unde dai şi unde crapă”  - şi că uneori reacţiile trădează nemuritoarea atitudine cu care se lupta, în veacul XIX, M. Kogălniceanu, un pişichier din spaţiul mioritic, în primul număr al gazetei „Dacia literară”, spunând „a se critica opera, au nu persoana” – sunt şi vesel, şi trist. De fapt, cum îi şade bine unui bufon adevărat. Citeste in continuare

Un spectacol-atelier, realizat de Cătălina Buzoianu cu masteranzii de la secţia de actorie a UNATC Bucureşti, împreună cu profesorii lor – Mirela Gorea şi Marius Gâlea – şi colaboratorii catedrei UNESCO a Institutului Internaţional de Teatru. „Rinocerii” lui Ionesco, născut din patru experimente diferite realizate anul trecut, cu distribuţii diferite din România şi din străinătate, şi lucrat la studioul UNESCO de teatru „Andre Louis Perinetti” din Bucureşti şi în cadrul Atelierelor internaţionale de la Sinaia, a fost prezentat săptămâna trecută pe scena Teatrului de Comedie. Citeste in continuare

„Minţim, dacă spunem că ştim cum ar trebui montate piesele lui Shakespeare sau că fiecare cuvinţel din textele lui ni se pare transparent şi pătrunzător. Suntem în anul 2010, iar limbajul lui Shakespeare este un glorios şi stupefiant amestec de poezie fără vârstă, care ţinteşte direct în suflet, de glume vechi, de prejudecăţi de natură culturală, azi irelevante, de personaje vii, explozive şi de vorbire arhaică.” Citeste in continuare

Ioana Sileanu

Vineri am luat parte la ultima dintre cele patru repetitii generale deschise publicului, intr-o buna traditie de-a lui Andrei Serban. Spectacolul – o provocare: intruparea unuia dintre filmele cult ale uriasului Ingmar Bergman, ” Strigate si soapte”. Citeste in continuare