Cea de-a XVIII-a ediţie a Galei Premiilor UNITER va avea loc luni, 19 aprilie. Juriul desemnat pentru a face nominalizările, format din criticii Ion Cocora, Mircea Morariu şi Doina Papp, a decis: Citeste in continuare

Un drug de lemn prins de nişte sfori groase care se înnoadă alcătuind un leagăn multifuncţional (decor şi costume: Mihai Mădescu) devine obiectul pe care se desfăşoară tensionat jocul Regelui din “Viziuni flamande” (1968) – un spectacol coupe Ghelderode, pus în scenă de maestrul Dinu Cernescu. De-a dreptul acrobat, atârnat cu capul în jos, Ştefan Iordache rosteşte cuvinte care ard. Criticul de teatru Florica Ichim scria, la premieră: “Actorul descătuşează din sine uraganice energii, scena este plină de groaza Regelui.” Prezentat la Copenhaga, spectacolul prilejuieşte din partea gazdelor următoarea aserţiune: “Ar fi de dorit ca actorii danezi, ca să nu mai vorbim de elevii Academiei de Artă şi de trupa lui Eugenio Barba de la Odin Teatret, să asiste la reprezentaţia oferită de oaspeţii români. Ar avea ce învăţa de la ei!.” Citeste in continuare

Asculta interviul audio cu Dan Puric

Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.

Despre Dan Puric e greu să vorbeşti. E greu să-l prezinţi, să-l descoperi, să-l întâlneşti. Are acel tip de forţă magnetică ce face săli întregi să-l asculte atunci când vorbeşte despre Dumnezeu, despre creştinism, despre identitate naţională. Şi să-l aplaude atunci când intră în scenă. I-am propus într-o după-amiază, înainte de spectacolul cu „Don Quijote”, o discuţie despre teatru şi despre Dumnezeu. Citeste in continuare

A trecut ceva vreme de când „Ivona, principesa Burgundiei” a avut premiera pe scena Teatrului „Tamasi Aron” din Sfântu Gheorghe. Au trecut de-atunci peste spectacol cinci nominalizări la premiile Uniter, plus două ediţii de Festival Naţional de Teatru care nu l-au invitat la Bucureşti. Şi iată că acum, „după lupte seculare”, „Ivona” lui Laszlo Bocsardi s-a jucat la Sala Toma Caragiu a Teatrului Bulandra. Citeste in continuare

În opoziţie cu montările dezinhibate pe care şi le asumă Teatrul Foarte Mic în ultimii ani, institutia de cultură bucureşteană ne propune de această dată un spectacol cuminte: „Dacă n-ai mai fi…”, montat de Carmen Lorand Veştemeanu, pe un text de Florian Zeller. Citeste in continuare

Cea mai recentă dintre premierele Teatrului Foarte Mic din Bucureşti propune un text contemporan, al lui Florian Zeller, tradus şi pus în scenă de Carmen Veştemeanu, în scenografia lui Adrian Cristea. „Dacă n-ai mai fi”. E genul de text cu care te întâlneşti de obicei în spaţiile aşa-zis neconvenţionale, pentru că e tipul de poveste de buzunar, potrivită cu sălile mici, unde publicul stă aproape de scenă, se identifică puţin cu personajele şi pleacă acasă cam la fel cum a venit. Citeste in continuare

Săptămâna trecută a avut loc la Teatrul Naţional din Bucureşti o dezbatere despre dramaturgia românească. Pretext a fost spectacolul-lectură cu piesa câştigătoare a premiului Uniter pe 2008, a Antoanetei Zaharia. Au fost acolo şi Ion Carmitru, şi Radu Beligan, Alice Georgescu, Ludmila Patlanjoglu, au fost studenţi la teatrologie etc. Dar nu despre ce s-a discutat la întâlnirea de la Sala 99 a TNB vreau să vorbim şi nici măcar despre calitatea sau cantitatea textelor dramatice româneşti contemporane. Căci de scris, se scrie… Cât de bine rămâne să discutăm într-un cadru extins – într-o anchetă pe care Yorick o va iniţia într-un număr viitor. Citeste in continuare

Uite că viaţa mă ispiteşte şi nu mă lasă să-mi ţin făgăduiala. Zisesem că săptămâna asta continuăm “Prăpastia şi hăul”, dar cum aş putea pierde ocazia pe care mi-o dă un text cum nu e altul, din ultimul număr al revistei online Art Act Magazine? Citeste in continuare

Săptămâna trecută mi-am reluat periplul prin „spaţiile neconvenţionale” bucureştene în care se joacă teatru. M-am informat, conştiincioasă, încă de la începutul săptămânii, dar n-am dat de mai nimic. Aşa că, vrând-nevrând, m-am hotărât să merg joi la „Şoc! Mă mărit c-un zoofil”, în Clubul Prometheus. Citeste in continuare

Iată o soluţie pe care au descoperit-o britanicii şi chiar o pun în practică, după cum anunţă şi “The Times”. Corinne Furness şi trupa ei de teatru, “Write by Numbers”, joacă piese într-un magazin dintr-o piaţă din sudul Londrei, închis recent din cauza recesiunii.  Montează piese scurte, fireşte, dar în fiecare zi altele, aşa că cei care vin la cumpărături se trezesc invitaţi să-şi tragă sufletul la un suc şi o piesă. Nu se plăteşte bilet, iar trupa supravieţuieşte din donaţii, fiindcă pe spaţiu nu plăteşte nimic. Citeste in continuare