Marionete mă înconjoară acasă, dispuse în jurul meu, nicidecum adunate în numele vreunei pasiuni de colecţionar, ci ca rezultat al unei treptate deveniri, prin nimic premeditată, nici plănuită. Totul a început cu un cadou de nuntă care a reprezentant punctul de pornire, ca şi cum prietena care ne oferea cea dintâi marionetă, diagnosticând o tainică dorinţă, deschidea astfel o perspectivă neaşteptată. Citeste in continuare

Despre spectacolul lui Claudiu Goga de la Teatrul Act, „Dumnezeul de a doua zi”, aş începe prin a spune cum nu e. Nu e ceea ce se doreşte mai nou în teatru a fi genial cu orice preţ. E, în schimb, o montare simplă a unui text excelent al lui Mimi Brănescu, inclus într-un program de dramaturgie românească pe care îl desfăşoară Teatrul Act. Şi luaţi cuvântul „simplu” în absolut toate conotaţiile lui pozitive. Citeste in continuare

Pentru un pragmatic, Beckett nu este un autor. Teatrul său este un anti-teatru, iar personajele sunt nişte coji de banană uitate pe jos. Talentul său e motiv de derută pentru unii şi admiraţie pentru alţii: în artă – tot ce a fost nou la momentul creării rămâne nou pentru totdeauna. Citeste in continuare

În România, Neil LaBute a devenit cunoscut prin câteva spectacole (“Bash. O trilogie contemporană”, “The Shape of Things“, “The Mercy Seat / Ziua de apoi“) care au trecut cu succes proba Teatrului Act. Adică, decor minimalist, un regizor specialist în lucrul cu actorii şi o distribuţie care să intre într-o relaţie apropiată cu publicul. Citeste in continuare

Pe Ofelia Popii trebuie s-o vezi pe scenă. Nu să vorbeşti despre ea, nu să citeşti despre ea. Înveţi s-o cunoşti doar atunci când o priveşti pe scenă. Este actriţa pe care a „descoperit-o” Silviu Purcărete şi care s-a lăsat „descoperită” în montările lui, în toamna trecută primind la Festivalul de la Edinburgh distincţia „Herald Angel Award” pentru rolul Mefisto din spectacolul „Faust” . Acum este nominalizată la premiul pentru cea mai bună actriţă în rol principal pentru rolul Bess, în spectacolul „Breaking the Waves”, al lui Radu Alexandru Nica.

Citeste in continuare

Pe lista nominalizărilor la premiile Uniter au apărut sau au reapărut nume şi teatre destul de ocolite de jurii în ultimii ani. Nu vreau să discutăm acum nici criteriile de selecţie şi nici lista cu pricina. Pentru că vă propunem începând din acest număr şi până la momentul Galei Uniter să analizăm pe rând spectacolele selecţionate, deşi despre unele dintre ele am vorbit deja. Aş vrea să vorbim, în schimb, despre consecvenţă… Citeste in continuare

“Urmăresc ceea ce am urmărit întotdeauna – să exprim lumea mea şi experienţele mele în această lume, în forma care mi se pare potrivită pentru asemenea material”. Citeste in continuare

Bun prilej am găsit în „Observatorul cultural” să vă grăiesc despre o chestiune care mă roade de ceva vreme. Şi nu mă îndoiesc că nu sunt singurul. Cum se face că în ţara voastră nimeni nu dă o ceapă degerată pe o vorbă din ţara mea, care însă ar fi putut fi de oriunde, căci „puţul gândirii” scrie pe ea: Dacă nu ştii de unde vii, nu ştii încotro te îndrepţi? Cum se face că teatrul nu mai are pălmaşi iubitori, care să adune din hrisoave şi ceasloave prăfuite o arhivă, fie ea şi incompletă, prin firea lucrurilor? De ce au dispărut cercetătorii adevăraţi, din cei care, cu migală, întocmesc baze de date, cum se zice acum? Citeste in continuare

Este un joc vechi, un joc de societate, o formă simplă şi puţin dură de a te face să spui adevărul… Dacă teatrul este adevăr şi dacă cei care sunt prinşi în lumea lui ne acceptă, noi îi provocăm să răspundă şi le aşezăm în faţă… „Chestionarul lui Proust”. Astăzi, actriţa Ofelia Popii… Citeste in continuare

Ariane Mnouchkine a împlinit anul trecut 70 de ani, iar teatrul din Cartuşeria pariziană, frumoasa instituţie pe care a fondat-o, are şi ea 45 de ani de activitate. Aşadar, nenumărate spectacole, idei minunate şi experimente interesante. Citeste in continuare