Este actor şi profesor la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti. Predă actoria. A debutat cu rolul lui Harap Alb pe scena Teatrului Naţional. Au urmat alte multe roluri, de la cel din „Richard II” tot la TNB, la cel din „Cetatea soarelui”, la Teatrul Act. Îl puteţi vedea acum în cea mai recentă dintre premierele Teatrului Foarte Mic „Dacă n-ai mai fi”. L-aţi întâlnit, cu siguranţă, în multe dintre filmele importante ale ultimilor ani, de la „Moartea domnului Lăzărescu”, la „Pescuit sportiv”. Adrian Titieni se consideră însă, înainte de toate, profesor… Citeste in continuare

Răzvan Mazilu şi-a obişnuit publicul cu un gen de spectacol care amestecă dansul cu teatrul, schimbând imaginea a ceea ce numim dans contemporan într-un performance foarte accesibil. Fie că este vorba de solo sau de adevărate desfăşurări de forţă, fie că dansează sau semnează doar coregrafia, numele lui Mazilu este garanţia acestui gen de spectacol ovaţionat de public. Citeste in continuare

O tradiţie britanică spune că mireasa trebuie să poarte la nuntă ceva vechi, ceva nou, ceva împrumutat şi ceva albastru (something old, something new, something borrowed, something blue). Spectacolul Depeche/Dance de la Teatrul Odeon se joacă ferice, postmodernist, optzecist cu aceste patru elemente, purtându-le pe toate, în acelaşi timp. Citeste in continuare

Montările pentru săli de tip studio, cu personaje puţine şi texte bine scrise, care ţintesc să atingă sau să farmece categorii de public dintre cele mai diverse, au revenit în sălile din Bucureşti. Iar regizorii  şi actorii recurg tot mai adesea la nevoia de poveste – prea puţin exploatată în ultimii ani în teatrele româneşti. Citeste in continuare

De ani buni, despre spectacolele Teatrului Nottara se scrie puţin în presă. Motivele sunt mai multe: instituţia nu stă tocmai bine la capitolul „comunicare”, fiind foarte zgârcită cu informaţiile (chiar şi cu cele de pe site-ul propriu), multe spectacole au un aer vetust, repertoriul are, şi el, bizareriile lui etc. Citeste in continuare

Era frumoasă. Foarte frumoasă. Mi-o amintesc îmbrăcată într-o fustă strâmtă, închisă la culoare, uşor deasupra genunchiului, şi pulover en coeur, de lână fină, cu ciorapi negru opac şi pantofi cu toc jos. Era înaltă şi subţire, cu o cască de păr negru, afro (în trend pe atunci, spre sfârşitul anilor 70). Şi ochii aceia adânci, încondeiaţi cu dermatograf negru…  Era foarte frumoasă. Michaela Tonitza-Iordache era profesoara noastră de teatrologie. Citeste in continuare

Of, dragii mei, am impresia c-o să dau ortu’ popii, dacă nu vine primăvara mai repede. Aşa, câteodată, că doar drăcuşor mort nu s-a pomenit. Parol, prea se întrece cu gluma. Bate un vânt nesuferit şi păgubos prin capitala voastră, că se simte tare şi prin gazete. Pe cuvântul meu de bufon! Caută omu’ o chestiune isteaţă, să-şi mai irige creierul, dar comentariile publicate parcă te îndeamnă să hibernezi la nesfârşit… Citeste in continuare

Structura propusă de Ioan Drăgoi, autorul piesei „Ecstasy”, este una simplă până la previzibil. Personajele şi situaţia sunt dezvăluite de la primele replici, accentul fiind obligatoriu pus pe mesajul foarte clar, şi el spus răspicat, aproape declamativ, anunţat chiar de titlul piesei.  Citeste in continuare

Este un joc vechi, un joc de societate, o formă simplă şi puţin dură de a te face să spui adevărul… Dacă teatrul este adevăr şi dacă cei care sunt prinşi în lumea lui ne acceptă, noi îi provocăm să răspundă şi le aşezăm în faţă… „Chestionarul lui Proust”. Astăzi, actorul şi profesorul Adrian Titieni… Citeste in continuare

„The Observer” a profitat de apariţia unui nou volum al cunoscutului James Shapiro, profesor la Columbia University, o analiză a ipotezelor despre identitatea Marelui Will, şi a stat de vorbă cu mai mulţi oameni de teatru din Marea Britanie, actori şi regizori, care au în portofoliu spectacole după piesele lui Shakespeare. Citeste in continuare