A împlinit de curând 40 de ani de când a urcat pe scenă. Este cu siguranţă unul dintre cei mai importanţi actori de film din România. „Nunta de piatră”, „Adio, dragă Nela!, „Mere roşii”, „Buletin de Bucureşti”, „Filantropica” sau „Ticăloşii”… Este scriitor, premiat de Uniunea Scriitorilor pentru volumul de nuvele „Sugubina”, urmat de, „La noi când vine iarna”, şi de volumul de eseuri „Scaunul de pânză al actorului”. Este directorul Teatrului Nottara din Bucureşti şi senator PNL. Despre spaime mai vechi şi mai noi, despre începuturi, despre lume, teatru şi politică, am stat de vorbă cu actorul Mircea Diaconu. Citeste in continuare

Sunt dintre cei puternic impresionaţi de filmul lui Lars von Trier şi recunosc că am privit cu oarecare suspiciune intenţia lui Radu Alexandru Nica de a aduce pe scena Teatrului “Radu Stanca” din Sibiu scenariul “Breaking the waves”. Filmul mi s-a părut perfect, fragilitatea şi inocenţa lui Emily Watson o reuşită în rolul lui Bess, iar Lars von Trier un adevărat regizor-poet cu acest discurs despre iubire şi sacrificiu. Citeste in continuare

E nevoie şi de comedie bulevardieră. Mai ales dacă e bine făcută. Desigur, e un act de curaj să montezi „Floarea de cactus” a lui Barillet şi Gredy, după celebra ecranizare de la sfârşitul anilor ’60, cu Ingrid Bergman, Walter Matthau şi Goldie Hawn.

La Teatrul Metropolis din Bucureşti, Alice Barb montează textul celor doi francezi, într-o distribuţie „de excepţie”, aşa cum anunţă caietul-program, care-i are în centru, citez, în continuare, pe „doamna Adela Mărculescu şi minunatul ei partener de scenă, Damian Crâşmaru”. Citeste in continuare

Mai e puţin şi spectacolul „Hotelul dintre lumi” de la Teatrul Mic, regizat de Alice Barb, împlineşte o stagiune. Ecourile lui au fost, evident, palide.

Pe de o parte, din cauza unei alegeri anacronice. Însă anacronismul este un act de curaj. Cum să montezi, în cheia poetică, la sfârşitul primului deceniu din secolul XXI, un text poetic, aproape lipsit de dimensiune dramatică? Iată un risc serios, pe care regizoarea are curajul să şi-l asume. Cum să alegi un discurs anacronic, deşi deloc neatrăgător, despre iubire, moarte, viaţă, hazard? Mai mult, dacă alegi un text fără conflict înseamnă că ai în mânecă soluţii scenice care să-l transforme în spectacol. Altfel, rămâi la eseu în imagini scenice. Citeste in continuare

Viaţa este lipsită şi plină de sens. Şi dacă lipsa de sens nu devine obiect al râsului, iar sensul obiect al speculaţiei, atunci viaţa este banală. (C.G. Jung)

Dacă eşti întrebat după ce criterii judeci un spectacol, înşiri o listă de substantive, operezi dihotomii care pot fi valide în zona teoriei de teatru, dar care pot fi totuşi departe de elementele palpabile ale construcţiei scenice. Citeste in continuare

Cu siguranţă e nevoie de dezbateri în lumea teatrului. De orice tip de dezbateri. De întâlniri, de discuţii, de schimburi de opinii, cu oameni de teatru, actori, regizori, scenografi, cu critici, cu publicul. Cei mai mulţi dintre artiştii pe care i-am intervievat vorbeau de o nevoie de dialog şi despre ruptura care există în acest moment între critica de teatru, care impune – uneori cu forţa – un anumit gust şi o anumită direcţie şi gustul publicului de care creatorii vor şi trebuie să ţină cont. Citeste in continuare

Lumea întreagă e o scenă, lumea întreagă e un teatru. Şi de la începuturi şi până astăzi teatrul este el însuşi o lume. Iată ideea de la care porneşte George Banu pentru a scrie un studiu consacrat operei lui Shakespeare, privită dintr-o perspectivă nouă: „ansamblul metaforelor şi al referirilor la teatru care împânzesc opera marelui dramaturg elisabetan”. „Shakespeare, lumea-i un teatru”. Antologia este concepută şi comentată de George Banu şi a apărut la Editura Nemira, cu concursul Festivalului Internaţional Shakespeare, într-o nouă colecţie, dedicată artelor spectacolului şi numită Yorick. Citeste in continuare

Hai, că de data asta nu v-a păcălit „probabilu’” şi primăvara chiar a venit în ţărişoara voastră. Iar eu, care n-am hibernat nici o clipă, după cum trag nădejde că veţi fi băgat de seamă, sunt dornic de lucruri frumoase, care nu prea sunt la căutare la voi. De ce, nu m-am lămurit deloc, dar sper c-o să mă lumineze ceva sau cineva. Citeste in continuare

A pornit din Kentucky şi a ajuns mare dramaturg la New York. Asta, după ce a fost chelner, a jucat în filme, a străbătut America în lung şi-n lat cu Bob Dylan, a cântat într-o trupă de rock’n'roll (percuţionist), a scris scenarii, a regizat filme şi a compus  în jur de 50 de piese de teatru, prin care a devenit, spun specialiştii, “cel mai important dramaturg american în viaţă”, a luat un premiu Pulitzer şi un Oscar, s-a luptat neîncetat cu alcoolul şi câte şi mai câte. Citeste in continuare

- partea întâi -

Regizor de teatru. Şi de film. Şi, într-un anume fel, scriitor. Alexa Visarion. Un artist pentru care două milenii şi jumătate de teatru sunt vii, doar să întinzi mâna şi să le aduci acum, aici, pe scenă. Şi profesor. “Pe mine mă interesează tinerii regizori. M-au interesat totdeauna şi tinerii regizori din teatru, şi plasticienii tineri, şi compozitorii tineri. M-au interesat vocile noi, vocile distincte din generaţia tânără. Iar în privinţa cinematografiei româneşti actuale, probabil numai din orgoliu, dintr-o vanitate extremă, se poate să nu te intereseze această generaţie, să nu vrei să vezi, să nu-ţi placă filmele ei reprezentative. Citeste in continuare