Un interviu despre teatru, cronicăresele UNITER şi regizori intraţi în anale, luat cu câteva zile înaintea Galelor UNITER. Valentin Teodosiu, un actor cu care vă recomandăm să vă întâlniţi personal în sălile de teatru… O mărturisire: „Visam să fiu Zorba Grecul şi Marlon Brando. Acum visez la Zahei orbul, scenariul lui Blaier după Vasile Voiculescu. Mai visez împreună cu fetiţele mele, gemene care mă recunosc când fac dublajul la desene animate… Uite, se aude tati din televizor…” Citeste in continuare

Eros şi Thanatos, rai şi iad, vis şi realitate… Sau despre libertate… “De la carte la spectacol”: publicat acum zece ani, romanul dramatizat de regizoarea Nona Ciobanu a fost tradus de Mariana Ştefănescu şi a apărut de curând la Editura Humanitas care l-a şi prezentat, sub genericul citat, în foaierul Teatrului Mic, în seara premierei (22 aprilie). Citeste in continuare

În istoria teatrului este cunoscută fascinaţia artei orientale asupra oamenilor de teatru europeni. Craig, Artaud, Grotowski sunt doar câteva exemple, iar teoriile lor despre teatru sunt puternic marcate de această influenţă. Fascinaţia s-a manifestat şi invers, cu precădere în ultimul secol, însă, cazurile când alăturarea dintre teatrul tradiţional cu elemente fixe şi libertatea convenţiei europene au dus la o reuşită estetică sunt foarte rare. Iar Shakespeare a fost întotdeauna o mare încercare pentru artiştii japonezi. Citeste in continuare

„Eu însumi fac cât o trupă de teatru”

Paul Klee

Prin hazardul unei enervări extreme, într-o dimineaţă, la ora când de obicei munca mă închide într-un birou sau o sală de curs, intram, în librăria Coup de théâtre, care tocmai se deschisese pe Boulevard Raspail. Mă refugiam acolo nutrind tainica speranţă că o să mă liniştesc, căci pentru a atinge o asemenea stare nimic nu poate fi mai eficient decât un anticariat sau un raft de cărţi care ar putea eventual să devină ale mele. Citeste in continuare

Uite că, la 29 aprilie, în plin Festival Shakespeare, cotidianul „România liberă” publică un interviu cu dansatorul şi coregraful Răzvan Mazilu. Potrivit şapoului, articolul se datorează spectacolului „Depeche Dance” de la Teatrul Odeon, care a avut premiera la 12 martie, adică acum mai bine de o lună şi jumătate. Contează? Contează, că cică suntem cotidian şi, teoretic, n-ar prea trebui să fim într-o întârziere aşa de mare. Nu-i nimic, veţi spune, mai bine mai târziu decât niciodată. Aşa şi-a zis înţelegător şi ramolitul de Yorick, amuzat de ce citeşte… Şi ce citeşte, mă rog, de-i aşa de amuzant? Citeste in continuare

Clubul Ţăranului din capitală a devenit de curând spaţiu neconvenţional pentru spectacole de teatru, alăturându-se cluburilor, din ce în ce mai multe, care găzduiesc manifestări de acest gen. Ideea e bine venită, cu atât mai mult cu cât stagiunea se va încheia curând, iar Bucureştiul nu e tocmai atrăgător din acest punct de vedere  (şi din altele) în lunile de vară. Citeste in continuare

Este un joc vechi, un joc de societate, o formă simplă şi puţin dură de a te face să spui adevărul… Dacă teatrul este adevăr şi dacă cei care sunt prinşi în lumea lui ne acceptă, noi îi provocăm să răspundă şi le aşezăm în faţă… „Chestionarul lui Proust”. Astăzi, actorul Valentin Teodosiu… Citeste in continuare

Să fii şef(ă) peste rahatul din viaţa ta. Şi să fii conştient că miroase. Şi să mai ştii că singura modalitate de a parfuma totul (cu arome franţuzeşti) e să visezi. Să visezi că iubeşti şi că eşti iubit, că ratarea copiilor tăi poate fi corectată, că poţi merge la Roma chiar dacă îţi mănânci de sub unghii pentru a economisi şi că pe Fecioara Maria o poţi întâlni pe stradă la fel cum îl întâlneşti pe patronul de măcelărie de care te-ai îndrăgostit. Citeste in continuare

Teatrul Odeon din capitală a reluat recent un spectacol mai vechi-„Joi.megaJoy” de Katalin Thuroczy, în regia lui Radu Afrim. Un prilej de bucurie pentru spectatorii afrimieni şi nu numai, însă şi o iniţiativă interesantă întrucât, într-o perioadă tulbure în care spaţiul teatral bucureştean resimte acut lipsuri şi îngrădiri de tot felul, reluarea unui spectacol de vârf  nu poate fi decât apreciată. Citeste in continuare

Răsucindu-mă în somn,

Am atins fără să vreau, cu vârful piciorului

Ecuatorul –

Trecea puţin mai la sud

De capul patului meu –

Mai fin la pipăit decât o aripioară… Citeste in continuare