Eugenio Barba este unul dintre cei mai cunoscuţi teoreticieni şi regizori ai secolului 20. Născut în Italia, emigrează în Norvegia unde lucrează ca sudor şi marinar. Ceva mai târziu avea să descopere teatrul… Merge la Varşovia să studieze regia de teatru, dar renunţă şi i se alătură lui Grotowski, rămânând alături de el, la Opole, timp de trei ani. Ceva mai târziu, Eugenio Barba înfiinţează Teatrul Odin, teatru-laborator, care se află astăzi în micuţul orăşel Holstebro din Danemarca şi care avea să devină cunoscut în lumea întreagă. Cu spectacolele de la Odin Teatret, Eugenio Barba şi echipa lui de actori au străbătut lumea întreagă, au mers în locuri unde teatrul nu ajunsese niciodată, au împărtăşit poveştile lor cu oamenii de pretutindeni care le-au dat în schimb pe ale lor. Eugenio Barba este unul din acele nume care au modificat coordonatele teatrului în ultima jumătate de secol. La Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu, Odin Teatret a venit cu două spectacole: „Închisoarea de oase” şi „Odă progresului”. Cu acelaşi prilej, la Editura Nemira, i-a apărut cartea „Teatrul. Singurătate, meşteşug, revoltă”. Într-o după-amiază de festival la Sibiu, în exclusivitate pentru revista Yorick, am stat de vorbă cu Eugenio Barba… Citeste in continuare

Sunt spectacole care te urmăresc mult timp după ce le-ai văzut. O imagine, un  personaj, o replică, un sunet… Cel mai greu este să revii la o senzație cu intesitatea momentului prim, cel al contactului direct și puternic. În urmă cu doi ani am văzut la Sibiu, “Salt” în regia lui Eugenio Barba, un spectacol prezentat de Odin Teatret, o demonstrație de simplitate și profunzime artistică. Citeste in continuare

Fără îndoială că spectatorii care s-au strâns în ultima duminică din mai şi în ziua următoare în Sala Studio a Teatrului „Radu Stanca” din Sibiu – şi poate mai ales cei rămaşi pe afară, enervaţi la culme şi nespus de frustraţi – ştiau, teoretic, la ce să se aştepte de la „Warum, Warum”, lucrarea scenică a faimosului Peter Brook. Ştiau prea bine că nu este vorba despre un spectacol de teatru. Pe program se preciza „studiu teatral”, coproducţie a Schauspielhaus Zürich – Teatro Garibaldi di Palermo – Bart Production S.A.R.L. (Franţa). Şi ştiau şi mai bine cine este Peter Brook şi cărei filosofii despre teatru i se datorează statutul lui unanim recunoscut de cel mai important regizor din ultima jumătate de secol. Citeste in continuare

Aseară s-a încheiat cea de-a XVII-a ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu. Un bilanţ în cifre ar arăta, conform datelor transmise de organizatori, cam aşa: artişti din 70 de ţări, 66 de spaţii de joc, peste 350 de evenimente, o medie zilnică de 35.000 de spectatori. Citeste in continuare

Au fost zece zile de festival la Sibiu. S-a încheiat cea de-a XVII-a ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru, a cărui temă a fost în acest an „Întrebări”. Aşadar, „întrebări” le-am adresat şi noi celor care au participat la festival şi care au fost dispuşi să ne răspundă. (Doi dintre ei au preferat să-mi scrie câteva rânduri-răspunsuri, în timp ce beam o cafea la o terasă din Piaţa Mică.) De ce? Cum? Când? Unde? Ce? Cât de mult? Cât de puţin? Ce a fost bine? Ce a fost rău? A câta oară aţi venit la festival? Cât de mult aţi văzut? Ce aţi alege de-ar fi să faceţi un top personal? Răspunsurile am să vi le ofer fără comentarii… Citeste in continuare

Unul dintre evenimentele aşteptate la Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu a fost spectacolul pus în scenă de Mihai Măniuţiu la Teatrul Municipal din Istanbul. „Bacantele”, după Euripide. La conferinţa de presă care a precedat reprezentaţia, regizorul vorbea despre naşterea violentă şi din violenţă a oricărei religii. „Bacantele”, în viziunea modernă a lui Mihai Măniuţiu, ar fi aşadar o poveste despre „chinurile facerii” unei (noi) religii, iar Euripide acea voce care, venind din Antichitate, şi străbătând secolele le vorbeşte astăzi contemporanilor despre ei înşişi. Citeste in continuare

Of, dragii moşului, câteodată mă cuprinde aşa o deznădejde, că-mi vine să mă las de tot, inclusiv de rubrica asta care stă ca spinul în ochi – în ochiul celor care-i răstălmăcesc sensul şi scopul – şi să dau fuga înapoi în lumea din care am venit. Motivul principal e următorul: credeam că nimic nu mă va mai putea mira, pentru că, vorba poetului, nimic din ce e omenesc nu mi-e străin. Dar uite că socoteala de acasă nu se potriveşte cu a din târg. Citeste in continuare

Jerzy Stuhr, unul dintre cei mai populari oameni de teatru şi film din Polonia, a montat anul trecut în Italia “Emigranţii” (II) lui Mrożek. Premiera a avut loc pe 23 octombrie 2009, la 33 de ani de la spectacolul semnat de Andrzej Wajda la Teatrul Vechi din Cracovia. O spun doar spre aducere aminte. Aşa cum, spre aducere aminte este şi demersul de faţă. Pentru că nu propun aici decât un exerciţiu de memorie. Şi unul de admiraţie: pentru actorii şi regizorii cei care s-au apropiat cu interes de acest text al lui Sławomir Mrożek şi pentru cei care au fost Ştefan Iordache şi Radu Vaida (care s-a stins din viaţă la mijlocul anilor 90 în Suedia). Citeste in continuare

A fost un om bun, demn, solidar si cinstit, asemeni secuilor din care provine. Însă, în primul rând, Ezster a fost un om de teatru.A început să lucreze în Teatrul National din Cluj pe când era copil si a continuat să  muncească până  si dat duhul – la propriu – pe scândura scenei. Citeste in continuare

M-am hotărât să nu mă mai citesc

Iau lumea-n cap de-acum şi plec în zare,

Iar visul care tulbură şi doare

De azi încolo-ncep să-l ocolesc.

Hârtiile le fac diseară scrum

Şi sufletul bucăţi –poate-aşa tace

Vreau să mă lase toată lume-n pace

Să-mi pot vedea în linişte de drum. Citeste in continuare