„Sufletul actorului este o piaţă pustie în care totul e rânduit frumos pentru a primi prieteni, oameni, conştiinţe neştirbite, alte suflete… Sufletul actorului este aproape de copilăria noastră a tuturor, pentru că n-a părăsit bucuria jocului, punctul de fugă al propriului nostru suflet. Sufletul actorului este vârsta noastră cea mai curată, cea uitată zi de zi mai mult.” Citeste in continuare

1. Pentru că e o carte plină de duioşie şi de umanitate, scrisă de o fiinţă care e mai întâi om şi numai după aceea artist.

2. Pentru că Oana Pellea face un strop de literatură din confesiune, căci, deşi se pretinde un glas care povesteşte, comentează sau îşi aminteşte lucruri care de care mai interesante pentru sine însăşi, priveşte cu un ochi spre un cititor ipotetic. Astfel au stat lucrurile în etapa scrierii jurnalului şi evident că odată cu publicarea cititorul a devenit cât se poate de real. Citeste in continuare

O să încep cu sfârşitul… „Şi totuşi… nu am avut timp să scriu despre Târgu-Jiul meu natal şi nostagic, unde am văzut pentru prima dată lumina, şi casa, şi gardu’, pisica şi cuţu-cuţu, despre locomotiva cea-crescută-n-burţi, unde m-a găsit tata în pielea goală, uluit şi rătignit în piatra gării la vederea balaurului mişcător şi metalic, de care m-am despărţit numai din cauza nuielii din mâna tatii cu care m-a mânat până în Tudor Vladimirescu nr. 16. (…) Nu am scris despre întâlnirea mea, într-un Bucureşti bolnav şi mohorât, cu marele Henry Coandă, sau de întâlnirea, la New York, în vara lui ’81, cu Al Pacino, de întâlnirea cu marele actor rus Alexander Kaliaghin, sau Istvan Orkeny, sau Anatol Vasiliev, sau Valentin Silvestru… Nu am scris! De ce? Nu ştiu.” Doamnelor şi domnilor, cam aşa ar arăta o întâlnire pe unde scurte cu Horaţiu Mălăele. Sau cu „Horaţiu despre Mălăele”… E o carte cu „A fost odată”: „Natura mea/ cea condamnată/ Să-ncapă în/ <A fost odată…>” Citeste in continuare

“Domnule doctor mă doare îndepărtarea de mine/ felul străin în care respir aerul liliachiu/ din ospiciu.// Deasupra bălţii leşioase lichefierea cuvântului.// (…) Sub un cer mustind de stele aud zgomotul zarurilor/ asemeni picurilor de sânge pe care îi lasă/ gâtul unui cocoş în lighean.// Moartea mă va atinge în treacăt/ dezvăluindu-mi exilul.” Acest Fel trist de a învinge este unul dintre poemele pe care Ioana Crăciunescu le-a citit acum cincisprezece ani într-o emisiune pe care o realizam la Radio Total. Citeste in continuare

1. Pentru că această carte, scrisă acum un sfert de secol, în 1985, vorbeşte cu o libertate de neînchipuit pe-atunci despre viaţa şi opera unui actor de clasă în epoca de aur, care vede foarte limpede tragicomedia în care joacă omul şi actorul Mircea Diaconu. Citeste in continuare

Nu-i un secret că în lumea noastră de început de secol 21, actorilor le place să se joace de-a cuvintele şi când coboară de pe scenă… Vă propunem în acest număr de mijloc de vară o întâlnire cu cărţile şi cu scriitura actorilor. Sau cu actorii-scriitori. Sunt mulţi în teatrul românesc şi pe stagiune ce trece se înmulţesc… Literatura atrage ca un magnet. Am ales, aşadar, câteva cărţi. Să spun că le-am ales la întâmplare ar fi prea puţin, să spun că le-am ales după un criteriu ar fi prea mult. Cel mai corect ar fi să spun că am lăsat subiectivitatea să-şi spună cuvântul… Citeste in continuare

Întâi o mărturisire, pe care aş rezuma-o: „Cine sunt”. „Trăirea credinţei mi-a schimbat felul de a privi viaţa. Parcă am intrat într-o baie de lumină şi mi s-au limpezit lucrurile, m-am lămurit o dată pentru totdeauna. A încetat căutarea mea sfâşietoare. Citisem mult până atunci, mai ales despre religiile orientale, încercând să mă înţeleg. Dar nu mă odihneam cu ele. Aveau un caracter labirintic, dădeam de o uşă, mă bucuram, când colo intram într-un tunel. Pe când acum, am intrat într-o lumină; ştiu că fără Dumnezeu nimic nu este posibil, ştiu că prin credinţă poţi muta şi munţii, nu mai am teama de răul care mi s-ar putea întâmpla. Trăiesc cu nădejdea creştină că viaţa de aici nu este decât o pregustare pentru viaţa de dincolo.” Citeste in continuare

1. Pentru că este lăudabil însuşi faptul că o actriţă atât de tânără şi atât de talentată a scris roman, o proză care presupune, mai ales la început de mileniu III, o construcţie pe mai multe planuri, care presupun, într-o anumită măsură, un suflu de alergător de cursă lungă; Citeste in continuare

1. Pentru că este o carte fără complexe stilistice, tematice, filosofice ş.a.m.d. Spun „o carte”, fiindcă textele şi textuleţele strânse între cele două coperte chiar stau bine unele lângă celelalte şi sunt străbătute de câteve fire roşii. Asta e impresia mea, de cititor care nu agreează obiceiul, din ce în ce mai frecvent, de a strânge texte apărute deja în diverse publicaţii pentru a face „o carte”. Citeste in continuare

Anca Vişan

Revista Yorick vă invită să scrieţi teatru. Cele mai bune trei texte primite până la sfârşitul verii vor fi premiate cu câte un pachet de cărţi din colecţia Yorick: „Shakespeare, lumea-i un teatru”, antologie realizată de George Banu, „Teatrul de artă, o tradiţie modernă”, volum coordonat de George Banu şi „Teatru. Singurătate, meşteşug, revoltă”, de Eugenio Barba. Citeste in continuare