Am citit şi am recitit filmele lui Andrei Tarkovski în diferitele perioade ale vieţii mele profesionale şi, mult mai târziu, ale călătoriei mele către Dumnezeu. Ciudat mi s-a părut întotdeauna faptul că fiecare lectură mă modifică: mă înţelegeam mereu altfel în faţa aceluiaşi obiect, aşa cum mă regăsesc de fiecare dată alta în faţa oglinzii veneţiene din sufrageria părinţilor, oglinda copilăriei mele, moştenită de la bunica din partea mamei. Citeste in continuare