Tag | "teatru"

Tags: , , , ,

Al nouălea cer e lângă noi

Postat in 23 April 2012 de Monica Andronescu

Un volum de dramaturgie contemporană românească este o rara avis în peisajul editorial de la noi, în care textele dramatice sunt semnate fie de oameni de teatru care le scriu cu scopul imediat de a fi montate, nu publicate, fie pentru cele câteva concursuri de gen, tot mai puţine de altfel. În acest context, volumul lui Valentin Nicolau, publicat la Editura Nemira, intitulat „Poveşti din al nouălea cer” şi reunind trei piese – „Aplauze pentru Lena”, „Aleluia” şi textul care dă numele volumului – este mai degrabă un gest de normalitate, care invită în primul rând la redescoperirea plăcerii de a citi teatru. Citeste in continuare

6 comentarii

Tags: , ,

Fericirea paradoxală a omului-masă

Postat in 27 February 2012 de Maria Zarnescu

Articol scris în colaborare cu Iulian Vrabete – arhitect, compozitor si interpret, membru în formaţia Holograf (din 1987) şi membru al Uniunii Compozitorilor din România.

În decursul istoriei umanităţii, teatrul, străveche artă de sinteză, a fost constant influenţat de formele de organizare şi de funcţionare economică ale societăţii. În nicio perioadă, însă, schimbările petrecute nu au avut viteza şi profunzimea celor din ultimul veac. Dacă secolul al XIX-lea a schimbat total stratificarea societăţii şi a adus în prim plan tehnologia, secolul XX, mai exact a doua sa jumătate, a modificat complet percepţia şi motivaţia fiinţei umane, atât la nivel de individ, cât şi la nivel de societate. Or, mai presus de o analiză literară, filosofică sau psihologică a teatrului în sine, adresabilitatea sa este reprezentată – finalmente – de un spectator generic, în acelaşi timp beneficiar, judecător şi susţinător al actului teatral. Schimbările de percepţie suferite de acest tip de spectator pot lipsi spectacolul de teatru de una sau mai multe dintre atributele prezentate, de a fi consumat, înţeles sau finanţat. Citeste in continuare

Comenteaza

Tags: , , ,

Soldaţi răniţi în Afganistan s-au apucat de teatru

Postat in 13 February 2012 de Dana Ionescu

Arta, oricare ar fi ea, este terapie şi funcţionează ca atare fără să ştii. Este o teorie veche, pe care o redescoperă azi şi o practică intens Occidentul. În instituţiile sale de reabilitare psihică, în cabinetele de psihoterapie şi în şcolile sau instituţiile medicale dedicate copiilor sau adulţilor cu afecţiuni psihice şi nu numai, arta ca terapie sau terapia prin artă este la ordinea zilei şi implică o diversitate de forme. Citeste in continuare

Comenteaza

Tags: , , , ,

Când sfinţii mergeau la teatru. Ecouri dintr-un altfel de Bizanţ

Postat in 29 March 2010 de Cristiana Gavrila

O istorie explicată şi exemplificată a teatrului şi a sensului religios pe care îl avea în perioada bizantină, aşa s-ar descrie în câteva cuvinte lucrarea lui Răzvan Ionescu. Modul de analiza aplicat de autor se găseşte undeva la interferenţa celor două dimensiuni puse în discuţie – arta şi sacrul. Pentru a înţelege firescul argumentului, trebuie ştiut că Răzvan Ionescu este de formaţie actor şi are două doctorate (în teatrologie şi în teologie). Citeste in continuare

Comenteaza

Tags: , ,

10 sfaturi pentru cei care vor să devină regizori

Postat in 29 March 2010 de Dana Ionescu

Regizorul John Caird a publicat în martie o carte practică ce se adresează tuturor oamenilor de teatru,  dar mai ales regizorilor. Volumul se numeşte „Theatre Craft. A Director’s Practical Companion from A to Z”. De fapt, este vorba despre un ghid care cuprinde sfaturi de bun-simţ, însă şi idei şi întâmplări care să-i pună pe gânduri pe toţi cei ispitiţi de posibilitatea de a se apuca de regie de teatru. Citeste in continuare

Comenteaza

Tags: , , , , ,

Concurs: cronicarii de ocazie pot castiga un pachet de carti de la editura Nemira

Postat in 15 December 2009 de Yorick

concursyorick

Daca ati colindat in toamna asta salile de teatru din Bucuresti, din Romania sau de oriunde si ati descoperit un spectacol care v-a placut, v-a intrigat, v-a dezamagit, v-a facut sa va doriti sa mergeti din nou la teatru, sa iubiti un actor sau ati (re)descoperit un regizor, Yorick va invita la concurs.

Cautam cronicari de ocazie, impatimiti de teatru sau, pur si simplu, spectatori care vor sa scrie despre ce se intampla in teatru la final de an 2009.

Tema pe care v-o propunem este simpla: Trimiteti o cronica sau un eseu despre un spectacol pe care l-ati vazut in aceasta stagiune sau pe care-l veti vedea pana pe data de 21 decembrie, iar noi vom publica cele mai frumoase texte. Nu va zgarciti la scris, dar “pastrati masura”. Acceptam orice text intre 2000 si 5000 de semne, dar daca este genial dimensiunile nu mai conteaza…

Dintre materialele primite la redactie, cele mai interesante trei cronici, alese de criticul, scriitorul si teatrologul George Banu, vor fi premiate cu cate un pachet de carti publicate la Editura Nemira.

Concursul se desfasoara in perioada 9 decembrie – 21 decembrie, pe data de 22 urmand sa fie anuntati castigatorii.

Asteptam textele voastre pe adresa andromonica@yahoo.com.

Premiile concursului Yorick:

Repetitiile si teatrul reinnoit Spatele Omului

Note

Cei mai buni 3 cronicari de ocazie vor primi cate un pachet cu cartile de mai sus, asa ca nu uitati sa trimiteti si adresa de livrare. Daca aceasta nu corespunde cu adresa din buletin, vom avea nevoie si de CNP-ul vostru.

Castigatorii vor fi anuntati pe site, in ziua de 22 decembrie. Daca vreti sa fiti anuntati daca ati castigat va puteti abona si la newsletterul Yorick.

Imaginea concursului este realizata de Adriana Grand

Comenteaza

Voteaza cel mai bun spectacol din 2011

Vezi rezultate

PARTENERI


eteatru.ro