Dacă afirmaţia lui Tony Kushner – „Câteva dintre cele mai bune scrieri ale mele sunt despre oameni adevăraţi  – nefericiţi, distruşi, îngroziţi. N-am inventat. Şi eu sunt tot aşa. Sunt o fiinţă complicată, ca fiecare dintre noi, cu o mulţime de contradicţii.” – este o justificare pentru o interpretare biografistă a textului „Îngeri în America” e o problemă care ar merita, poate, o dezbatere. O dezbatere la care să participe şi spectatori, şi creatorii celor două montări de la Teatrul Metropolis, concretizarea primei încercări de teatru în serial din România, realizate după un text în două părţi. (Precizarea e necesară pentru că Alexandru Tocilescu a încercat în 1982 o formulă asemănătoare, la Teatrul Bulandra, cu „Tartuffe“ şi „Cabala bigoţilor“.) Citeste in continuare

Un spectacol în două părţi merită o cronică în două părţi, fie şi pentru faptul că, în cazul „Îngerilor în America”, vorbim despre un edificiu dramatic complex, care are nevoie de timp şi de spaţii pentru a se construi.

„Perestroika”, piesă reprezentată în premieră în România, este continuarea pe care Tony Kushner a scris-o la un an după ce a terminat prima parte, „Millennium Approaches”, tradusă în româneşte prin „Sfârşitul lumii e aproape”. Indicaţia dramaturgului, ca personajele din cele două piese să fie jucate toate de doar opt actori, a fost respectată de Victor Ioan Frunză, care a montat piesele pe scena de la Teatrul Metropolis, cu o distribuţie din care fac parte George Costin, George Ivaşcu, Virginia Mirea, Adrian Nicolae, Alexandru Ion, Sorin Miron, Nicoleta Hâncu şi Cristiana Răduţă-Bobic. Câţiva dintre ei sunt actori cu care regizorul a lucrat intens în ultimii ani la mai multe proiecte, alţii, din generaţia tânără şi foarte tânără, proaspăt absolvenţi de facultate pe care directorul de scenă i-a descoperit în urma unei audiţii impresionante şi cărora le-a oferit şansa unor roluri importante la început de drum. Citeste in continuare

„Vocea umană”, monologul lui Jean Cocteau, este un text alunecos, iar nivelul lui ridicat de patetism poate deveni ucigător pentru actor. O femeie singură, într-o încăpere goală, aşteptând un ultim telefon promis de la bărbatul care tocmai a părăsit-o. Frânturi de gânduri, de emoţii, o voce care jonglează, aproape o oră, cu vorbe chinuitoare, de o tristeţe care poate deveni indecentă prin afişare… pe alocuri mai impudică decât un corp gol.

Foto Maria Ştefănescu

Citeste in continuare

La sfârşitul acestei săptămâni, pe 14 şi 15 ianuarie, la ora 19.00, la Teatrul Metropolis va avea loc avanpremiera spectacolului „Îngeri în America”, primul spectacol de teatru în serial din România. Montat pentru prima dată integral în România, textul lui Tony Kushner poate fi văzut în versiunea de la Teatrul Metropolis în direcţia de scenă a lui Victor Ioan Frunză şi scenografia Adrianei Grand. „Îngeri în America” este un basm postindustrial despre diferenţe, despre tabu-uri, dar mai ales despre Îngerii coborâţi din mistica urbană a intoleranţei. Ei descind din revolta Stonewall şi se regăsesc în tinerii violenţi dar, paradoxal, atât de fragili ai tendinţei Emo, ai mişcării Occupy sau New Age. Nişte băieţi şi nişte fete care nu pot plânge deşi trăiesc cu lacrima în gât.

Spectacolul este un diptic teatral care se reprezintă, consecutiv, în două seri. Prima parte se cheamă „Sfârşitul lumii e aproape”, iar cea de-a doua, „Perestroika”.

Din distribuţie fac parte Virginia Mirea, George Ivaşcu, George Costin, Sorin Miron, Adrian Nicolae, Alexandru Ion, Nicoleta Hâncu şi Cristiana Răduţă Bobic.

Oana Pellea joacă destul de puţin în ultimii ani, în care am văzut-o doar în „Buzunarul cu pâine”, spectacol mai vechi, şi, de asemenea, în „Oscar şi Tanti Roz”, de la Teatrul Bulandra, care, după câteva reprezentaţii, se programează din ce în ce mai rar. Între scris, tentaţie căreia i-a cedat, ca şi alţi colegi de breaslă, şi film, actriţa s-a implicat în puţine proiecte teatrale. Citeste in continuare

Jean Cocteau: „O capodoperă este o partidă de şah câştigată prin şah mat.” Mat. Învingătorii, actriţa Oana Pellea şi scenografa Iuliana Vîlsan supunându-se gestului minunat al regizoarei Sanda Manu, ne-au smerit cu lacrimi de emoţie şi de bucurie. Textul scris acum mai bine de 80 de ani este perfect actual. Şi nu este literă, nu este cuvânt, ci suflet. Sufletul unei femei care cere o amânare. O minciună care să mimeze tandreţea. Femeia pulsând la capătul firului. Telefonul să fie, oare, personajul principal? Vocea Oanei Pellea. Alergând în faţa bărbatului pe care-l iubeşte cu disperare. Împedicându-se de un cuvânt răstit. Julindu-şi gândul. Ridicându-se în şoaptă. Cine pe cine iubeşte? Cine pe cine minte? Cine pentru cine încearcă să moară sau să trăiască? Citeste in continuare

Unul dintre noile spectacole pe care Teatrul Metropolis le-a scos la rampă toamna asta este „Lautrec la bordel”, după Mario Moretti, în regia lui Horaţiu Mălăele, care a avut premiera oficială săptămâna trecută. Citeste in continuare

Adevărul. EA vrea adevărul. Îl poartă cu sine, îl arată, îl piteşte uneori în spatele unei minciuni benigne – ca într-un joc de-a baba oarba –, apoi i-l cere cu insistenţă partenerului. EA pare răbdătoare, dar se transformă, la prima greşeală a lui, într-un detectiv a cărui luciditate duce acţiunea mai departe. EL fuge de adevăr. Lui îi e frică de adevăr. Cel mai la-ndemână îi este minciuna. Masca. Citeste in continuare

Textul care a câştigat premiul pentru „Cea mai bună piesă românească a anului 2010”, desemnat de juriul UNITER, „Love stories” de Radu F. Alexandru, a fost pus în scenă la Teatrul Metropolis de Claudiu Goga. Cu o distribuţie aleasă inteligent – Maia Morgenstern, Mircea Rusu, Diana Cavallioti şi Alexandru Pavel – şi cu imaginea din off a lui Emil Hurezeanu în rolul scriitorului care-şi asumă povestea ce urmează a fi văzută pe scenă, spectacolul lui Claudiu Goga se încadrează într-o zonă a realismului psihologic de dată recentă. Citeste in continuare

Este al treilea an când, în parcurile capitalei, ArCuB organizează programul „Bucureşti – Cartier de vară”. În fiecare weekend, de la mijlocul lunii iulie şi până pe 4 septembrie, în mai multe dintre parcurile bucureştene sunt spectacole de teatru, de muzică sau de magie… Teatrele subordonate primăriei oferă publicului trecător sau special venit reprezentaţii gratuite. Moghioroş, Sebastian, Herăstrău şi Cişmigiu sunt locurile unde dimineaţa sunt spectacole pentru copii, iar seara pentru „oameni mari”… Citeste in continuare