În mod evident, a alege trei spectacole pe care, personal, le consideri remarcabile/ marcante/ importante pentru istoria ultimelor două decenii a teatrului românesc înseamnă, înainte de orice, un exerciţiu extrem de frustrant în raport cu propria memorie – afectivă sau raţională. Frustrarea e generată, cred, de o lipsă de consecvenţă în raport cu propriile valori – ce se modifică (firesc!) cu fiece vârstă teatrală. Cum înţeleg că formula „cel mai mult şi mai mult“ (la care se adaugă, după caz, „mi-a plăcut“, „m-a marcat“, „mi se par…“) nu poate justifica în cheie obiectivă opţiunea, m-am văzut obligată să caut o perspectivă unificatoare. Este, din start, o formă de „sărăcire“, dar o sărăcire pozitivă, sper. Citeste in continuare

Ediţia de anul acesta a Festivalului Naţional de Teatru stă, cum ştim, sub semnul literaturii cehoviene, revizitate în ultimii ani şi de artiştii români, după o perioadă în care piesele genialului doctor cam absentaseră de pe scenele din ţară. Însă prima zi de FNT nu le este dedicată. Citeste in continuare

Cele mai multe dintre teatrele din Bucureşti şi din ţară, dacă nu au făcut-o deja, se pregătesc să-şi deschidă stagiunile în această lună. Unele au în lucru premiere, altele revin cu spectacole din stagiunea trecută. Oferta nu pare săracă, cel puţin din punct de vedere cantitativ. Despre calitate vom vorbi după… Citeste in continuare

Victor Ioan Frunză este profesor asociat la UNATC Bucureşti. În această calitate, precum şi în aceea de regizor de teatru, care a lansat mulţi actori în România, l-am invitat să ne răspundă la câteva întrebări despre sistemul de învăţământ, sistemul teatral şi sistemul de promovare al absolvenţilor din Facultatea de Teatru. Citeste in continuare

Afirmaţia lui Victor Ioan Frunză din studiul „Elemente ale unei regii simple”, cum că „spectacolul este captiv în text, iar regizorul îl ajută să iasă”, mi-a amintit de o celebră povestioară cu Michelangelo şi blocul de piatră… Exclamaţia copilului care, după ce vede calul sculptat de artist, spune „nu ştiam că în piatra aia stătea ascuns un cal”… mi-a revelat la acel moment ceva din taina actului artistic. Întreagul mister al creaţiei – regizorale sau de alt tip – stă, în fond, în aceste cuvinte. A crea înseamnă, aşadar, a elibera. Pe această idee se bazează întregul studiu publicat de Victor Ioan Frunză la Editura Mirton şi care, pe lângă faptul că este un excelent manual de regie, e, în acelaşi timp, şi un foarte bun instrument pentru actori, critici (a se citi „teatrologi”) scenografi sau spectatori nespecializaţi, care vor şi au curajul să privească puţin pe gaura cheii în lumea din spatele a ceea ce se vede pe scenă. Citeste in continuare

Artişti şi poveştile lor în lumea cărţilor… Astăzi directorul de scenă Victor Ioan Frunză.

Mi-amintesc în detaliu momentul în care am realizat că în casa în care m-am născut nu exista o bibliotecă. Nu existau cărţi. Aveam 7 ani. Stăteam în faţa unui impunător aparat de radio şi priveam hipnotizat la ochiul magic  (pe vremea aceea aparatele aveau un tub electronic pe fronton, iar oscilaţiile verzi ale lămpii îţi arătau când ai ajuns pe un post anume). O voce grea de înţelesuri vorbea despre nu ştiu ce volum şi în difuzor se auzeau foşnind filele cărţii. Am privit un pic în jur şi am plecat, singur, la “Libăria noastră” care era în colţ. Am cumpărat cea mai mare carte pe care am văzut-o. Era “Dicţionarul Limbii Române Contemporane” – un volum cu coperţi albastre, pânzate. Citeste in continuare

Nu ştiu dacă cel mai potrivit motto pentru „Furtuna” lui Victor Ioan Frunză de la Centrul Cultural pentru Unesco „Nicolae Bălcescu” este, aşa cum e trecut în prezentări, una dintre devizele NASA „Totul e posibil! Imposibilul ia doar ceva mai mult timp”… Pentru că spectacolul este mai mult de-atât. E, poate, o poveste de „magie în sufragerie”, aşa cum scrie Adriana Grand în prezentarea din Caietul-program, dar e mai mult şi de-atât. E un joc ce lasă să se zărească, dincolo de cuvinte şi de gesturi, ca-n glumă, o fereastră către puterea dinlăuntru. Acea putere care te face să muţi munţii din loc. Citeste in continuare

Victor Ioan Frunză… Nu este angajatul nici unui teatru, dar a montat şi montează spectacole în zeci de teatre, în Bucureşti, în ţară şi în străinătate. Echivalează ceea ce se întâmplă acum în România cu situaţia din timpul comunismului: „Atât „dădea” Ceauşescu: salarii diminuate cu 25-40%. În rest nimic. Te plătea să stai. Schema aplicată acum teatrelor este uluitor de asemănătoare.” Citeste in continuare

Sâmbătă seara îi invidiam pe cei care văzuseră la la Teatrul „Maria Filotti” din Brăila „Identităţi”, spectacolul pus în scenă de Victor Ioan Frunză, căci aveam ideea primită de-a gata, vorba lui Flaubert, că spaţiul oferit de Teatrul de Comedie din urbea lui Bucur va dezavantaja producţia. Nu ştiu, doar îmi închipui cum arată spectacolul jucat în poeticul edificiu din oraşul lui Panait Istrati. Citeste in continuare