Talent în ritm de musical la UNATC. Bine aţi venit în CHICAGO!

În ritm vioi de rap începe o poveste

Cu sânge pe pereţi vărsat de nişte fete,

Care din închisoare ajung direct pe scenă;

Dansează, cântă bine, dar viaţa e obscenă.

Trebuie ca mai întâi s-omoare un bărbat,

S-ajungă după gratii, să-şi ia un avocat:

Bill Flyn pe al său nume, un nume renumit,

Care pe orice fată o transformă-n mit

Cu ajutorul Mamei Morton cea rubicondă,

Care din zeghe face cea mai tare modă.

Ei ştiu cum să îţi pună figura în ziare

Şi orice crimă nouă este o provocare

Din care ies vedete în paşi uşori de step

Bătuţi de o copilă ce strigă tare „Help”,

C-un teanc de bani în mână

Şi-un soţ cam prost de bun –

Aşa e dragul Amos, credeţi-mă când spun

Că Roxie Hart îl joacă pe degete pe fraier,

Iar când se liberează aruncă scena-n aer

Cu Velma Kelly-alături, ce dublu act picant

Ne prezintă-n versuri Maestrul cel galant

Cu frac, joben şi converşi, în alb şi negru tot,

Ne bagă-n atmosferă şi-n lumină de spot

Pentru o oră plină de cântec, dans şi şarm,

C-aşa e în CHICAGO – oraşul de vacarm!

Am ieşit din sala de spectacol cu atâta entuziasm şi energie, aproape că am dansat fredonând „All that jazz” până acasă, apoi mi-am trezit vecinii cu „Cellblock tango”… nu îmi puteam începe cronica doct şi steril. Cu rime împerecheate şi beat sacadat de rap mă apropii, parcă, încet-încet, de savoarea spumei artistice pe nume „Chicago” – musicalul realizat de masteranzii UNATC Bucureşti coordonaţi de regizorul Gelu Colceag. Şi pentru că nu are niciun rost să amân pentru concluzie aprecierea sinceră pentru acest spectacol, voi declara aprioric, urmând să argumentez succint: am asistat nu doar la cel mai bun specacol al UNATC (cel puţin din ultimii şase ani), dar şi la cel mai bun produs al entertainment-ului autohton.

Când eram întrebată de un spectacol bun, relaxant, care să bucure toată familia, ezitam şi găseam o soluţie de compromis. „Chicago” se potriveşte mănuşă oricărui spectator care vrea să se simtă bine la teatru, vizionând şi ceva de calitate. Apoi, mitul conform căruia absolvenţii de actorie nu pot juca decât stanislavskian, nu ştiu să se mişte pe scenă, nu au glas, nu se aud în sală, sunt trăirişti, joacă doar micul adevăr, nu ştiu să poarte un costum şi câte alte defecte mai mult sau mai puţin justificate, se spulberă ca un vis urât cu această demonstraţie de forţă. Nu doar că ştiu să cânte – fără să falseze, să danseze – fără să gâfâie, să joace la persoana a treia – cu umor, să bată step – fără să se împiedice, dar o fac cu atâta lejeritate, strălucire şi bucurie, încât e imposibil să nu te contaminezi de tinereţea şi aplombul lor. Reuşita e cu atât mai importantă cu cât miza nu era una obişnuită. „Chicago” nu e doar încă un spectacol de Master. E un musical celebru, toată lumea ştie filmul şi îi iubeşte pe Richard Gere, Rene Zellweger şi Katerine Zeta Jones, fredonează melodiile, are pretenţii. Aceşti copii aveau de spălat de pe retină amintiri şi imagini bine înrădăcinate, trebuiau să înlocuiască vocile recognoscibile ale starurilor americane cu glasurile lor încă anonime.

Nu doar că au reuşit să mă facă să îi uit pentru câteva ore pe americanii celebri, dar mi-au resetat limbajul; chiar dacă „Zăpăceşte-i rău” nu sună la fel de percutant ca „Razzle dazzle them”, s-a fixat în spatele timpanului cu aceiaşi obstianţie. „S-au repezit după pistol” e chiar mai viu şi mai activ decât „They both reached for the gun”.

Interpretarea completează performanţele vocale, iar actoria îşi spune cuvântul; nu doar asculţi un hit, ci admiri un personaj care spune o poveste cântând. Coregrafia este cea originală, adaptată, în schimb, de Roxana Colceag pentru numărul nu atât de impunător de interpreţi. Cu 20 de tineri poţi obţine acelaşi efect realizat cu fum, lumini, balet, orchestră, o scenă imensă, maşinării complicate, costume scumpe şi mulţi bani. Spectacolul e numai suflet de la un capăt la altul – pasiune susţinută de munca unei echipe profesioniste care a avut grijă ca studenţii-actori să îşi poată valorifica talentul: Mihaela Sîrbu şi  Vladimir Anton – Arta Actorului, Roxana Colceag – Adaptare şi pregătire coregrafică, Nadia Trohin – Pregătire vocală, Horea Murgu – Light&Sound Design, Ştefan Caragiu – Scenografie.

Distribuţia este dublă şi propune abordări diferite ale rolurilor principale. Alegerea echipelor a fost foarte echilibrată, în aşa fel încât personajul să beneficieze fie de o voce puternică, fie de o interpretare mai nuanţată. În rolul titular, Ana Odagiu şi Arina Cojocaru o împart pe Roxie Hart – într-o seară, îndrăzneaţă, periculoasă şi uşor obraznică, apoi cuminte, sperioasă şi letal de dulce. Velma Kelley – Andreea Hristu/ Andreea Cărămizaru: sexy, cu stil, lipici la public şi voci bune. Billy Flyn – Petre Ancuţa; în afară de calităţile vocale remarcabile, carisma personală şi nonşalanţa avocatului versat transpar din jocul lejer şi aerul bonom al tânărului creţ care priveşte pe sub sprâncene cu încrederea Marelui Păpuşar. Amos Hart – Eugen Cosma/ Rareş Florin Stoica. Dacă pentru primul statura şi fizionomia sunt cartea de vizită ideală a personajului, pe Rareş îl vezi ca fiind de celofan prin relaţiile pe care le construieşte, emoţia songului pe care îl interpretează sensibil şi candoarea omului bun. Mama Morton – Simona Grumezea / Silvana Negruţiu; personajul perfect acoperit în ambele distribuţii. Abordări diferite, dar la fel de viabile şi de antrenante. Silvana e “matroana” plictisită care le-a văzut pe toate şi se amuză de fetele credule pe care le “păstoreşte” şi cântă ca pe Broadway de bine, iar Simona e o “Mama” uşor distrată, etilică şi frustă care nu are chef şi timp să îşi alinte “copilele” şi interpretează songul cu farmec personal. Mary Sunshine e supriza spectacolului – Emilian Mârnea într-un travesti asumat, ironic, interpretat cu o tehnică bine stăpânită şi mult umor. Pleci acasă gândindu-te că, totuşi, “E un strop de bunătate în orice om” şi asta doar datorită bucuriei cu care cântă în falset Emilian, de sub peruca blondă, de pe pasarela suspendată, în lumina spotului de urmărire, acest refren vesel şi optimist. Maestrul – Răzvan Krem Alexe/ Andrei Huţuleac. Celebrul raper e la el acasă când dă drumul flowului ritmat şi ridică sala în picioare cu energia debordantă, în schimb Andrei e clownul cu faţă albă, sensibil şi emotiv care porneşte timid şi ajunge la final să concentreze toate privirile în scena procesului. Restul distribuţiei cuprinde colegi inimoşi din care vreau să îi menţionez alături de Alina Petrică, Oana Puşcatu, Andreea Şovan, Bianca Popescu, Vlad Bîrzanu, Lucian Ionescu pe Idris Clate şi Alexandru Călin, care te fac să îi priveşti mai mult decât pe ceilalţi atunci când dansează, şi pe Raluca Aprodu şi Mihaela Velicu care din câteva replici, cu fiecare reacţie şi gest îţi atrag atenţia de fiecare dată când sunt pe scenă.

Această experienţă frumoasă intitulată “Chicago” nu poate funcţiona ceas fără echipa din spatele scenei: Decor: Toma Costin, Gabriel Ranete, Costume: Iulia Popescu, Light&Sound Design: Daniel Klinger, Sonorizare: Andreea Iacomiţă, Vlad Dragomirescu, Operator Spot: Mitu Dumitraşcu. Am vrut să îi amintesc pe toţi cei care au lucrat la această realizare a Şcolii Masterale din cadrul U.N.A.T.C. pentru că personal am primit-o ca pe o sărbătoare – este genul de spectacol la care revin atunci când vreau să mă bucur la teatru şi ştiu că nu dau greş. În condiţiile oferite de şcoală, într-o etapă intermediară a dezvoltării lor ca artişi, toţi aceşti tineri îşi ating maximul de potenţial. Fără decoruri soficticate, ci cu soluţii simple şi de efect, cu minimul necesar aş putea spune, reuşesc să ofere o stare de bine unei săli întregi. Teatrul e şi bucurie, din când în când.

Chiar încercând să mă obiectivez mai mult decât simt nevoia şi nu pot găsi “şuruburi” lipsă şi nici nod în papură. Sau poate că nu vreau. Prea rar am ocazia să zâmbesc din toată inima şi să aplaud în picioare la finalul unei seri. Felicitările vor ţine loc de nemulţumiri de data asta. Aşa că, mulţumiri din partea unui spectator fericit!

 

Print

3 Comentarii

  1. anonim 04/12/2012
  2. anonim 11/12/2012

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.