Teatrul angajat și discriminarea romilor

Romii și comunitățile lor. Limba romani. Tradițiile unei lumi cu care conviețuim, dar despre care știm prea puțin și în privința căreia suntem orbiți de prejudecăți. Acesta este punctul de plecare al spectacolului „Maskar”, un cuvânt care în limba romani înseamnă „Între” și care a devenit punctul central al unei caravane ce a circulat prin țară în această primăvară, de la Alexandria la Turnu Măgurele, Cluj Napoca și, în final la București, la Centrul de Teatru Educațional Replika.

Finanţat printr-un grant oferit de Norvegia, Islanda, Liechtenstein şi Guvernul României, „Maskar” este în intenție un proiect lăudabil. Presupune o amplă documentare în comunitățile de romi din Turnu Măgurele și Alexandria, în urma căreia Mihaela Michailov a creat un text, pus în scenă de regizorul Radu Apostol și interpretat de Katia Pascariu și Viorel Cojanu. Centrul Replika este în acest moment punctul fierbinte al teatrului educativ, al teatrului militant, al teatrului ca arta angajată. Și, cu toate că genul este în esență destul de limitativ și cu puternice reminiscențe dintr-o perioadă comunistă în care era folosit cu scopuri asemănătoare, într-o societate în care, cel puțin în plan artistic, asaltul stângii este tot mai puternic, iar delictul de opinie, sancționat violent în spațiul public, ceea ce se întâmplă la Centrul Replika are meritul că își păstrează o linie estetică serioasă.

N-am să insist mai mult asupra acestei povești cu teatrul militant, pentru că vom reveni pe larg într-o anchetă într-un număr viitor, în care vom încerca să aflăm opinii despre utilitatea și sensul acestui tip de artă. Și, mai ales, despre impactul ei real în societatea noastră.

Spectacolele de la Replika sunt cu intrare liberă, iar spectatorii sunt transformați într-o mică comunitate căreia, dincolo de performanța artistică, i se vorbește despre problemele din jur: educație, discriminare etc. În cazul de față, „Maskar” abordează discriminarea romilor, prejudecăți adânc înfipte, pe care le descoperi uneori chiar la fața locului, istoria vie a unor oameni de lângă noi, în preajma cărora trăim, dar la care suntem atenți prea puțin.

Discriminarea e un subiect la modă în toată lumea. Și e unul dintre acele subiecte cu care mergi la sigur. O mică dictatură a minorității, valabilă pretutindeni, care adesea merge până într-acolo încât, dacă nu ești discriminat în niciun fel, ești vinovat, ești banal, ești neinteresant. Așadar, „Maskar” propune o discuție despre discriminarea romilor „de la origini și până în prezent”. Textul, așa cum este conceput de Mihaela Michailov, bine construit, inteligent, apasă exact acele butoane necesare pentru ca publicul să reacționeze, oferă partituri bune pentru actori, are povești și, negreșit, apelează la emoție, pentru ca mesajul să meargă la sigur. O tehnică a manipulării asumată, cum s-ar zice. Iată ce declara Mihaela Michailov despre acest proiect: „Maskar disecă frust și poetic raportarea unei culturi majoritare la o cultură minoritară, felul în care perpetuăm un vocabular discriminator și opresiv fără să-i cunoaștem sensurile, felul în care devenim cititori captivi ai istoriei romilor, pe care îi expediem în formule facile”.

Montarea utilizează o formulă simplă, potrivită pentru o deplasare în caravană, fără decoruri, mizând pe poveste și pe interpretare. Iar bucățile de poveste emoțională sunt „sparte” brechtian cu inserturi: cântece și video (arta video e semnată de Elena Găgeanu, iar muzica de Jak Neumann) care amintesc pe scurt istoria romilor din vremea robiei și până azi, în toată Europa. Dincolo de aceste momente care se resimt ca un fel de „probă impusă”, povestea bătrânei rome, cu familia risipită prin toată lumea, care așteaptă un telefon de la copiii plecați departe și-i povestește unui băiețel român rătăcit în curtea ei, să-și caute mingea, despre istoria ursarilor și a spoitorilor, cu un umor delicios, rezistă bine pe scenă. Katia Pascariu glisează cu umor de la o stare la alta, de la o istorioară la alta, jucându-se inteligent cu accentele autentice ale limbii romani. Un rol de compoziție excelent susținut, cu treceri de la lacrimă la zâmbet, cu rememorări ale unei istorii personale din care nu lipsesc amintirile unei copilării în timpul deportării romilor în Transnistria.

Un alt episod frumos conceput de Radu Apostol este petrecerea copiilor, un moment care implică interactivitatea publicului – în seara reprezentației de la Replika, unul dintre spectatorii care au urcat pe scenă a fost chiar actrița Maia Morgenstern –, o scenă cu mult umor, în spatele căruia se ghicește cruzimea inocentă. Mămica unui copil îl gonește de la petrecerea de ziua băiețelului ei pe prietenul lui de etnie romă, care venise să-i aducă un cadou…

Spectacolul este valoros în primul rând prin documentarea bine reflectată în produsul final și prin discuția pe care o deschide, desigur, dar mai ales prin faptul că nu neglijează partea estetică.