Tentativă de împrietenire cu managementul cultural

yorick_352x256-300x218Management cultural? Adică ce înseamnă asta? E cu cifre, cu matematică? E cu artă, cu metafore? E cu tabele sau cu inspiraţie? Că nu înţeleg. Manager nu înseamnă că eşti workohoolic şi ai birou într-un building de aluminiu şi sticlă, costum la patru ace, servietă diplomat, gadgeturi de tot felul, asistentă personală şi conduci o multinaţională? Care e legătura cu biata cultură care presupune că trăieşti cu bani puţini, mult talent şi te hrăneşti cu pasiune şi aplauze? Legătura se face via organizare, planificare, viziune, privire de ansamblu, strategie, concept, minte limpede. Managementul cultural pe scurt şi pe înţelesul tuturor se traduce în limba română prin ordine în haos.

Managerul unui teatru, de exemplu, se presupune că e acea persoană care pune lucrurile la locul lor. Urmaşul evoluat al lui domn’ director. Profesionistul, cel care ştie ce înseamnă şi sufită, orizont, curte şi grădină, dar şi S.W.O.T şi PEST. Nici unul dintre aceste cuvinte nu îi sunt, însă, de prea mare ajutor atâta timp cât nu ştie cum să le combine şi câtă importanţă să dea fiecăruia. Dacă e “prea meseriaş” şi în primul rând artist, uită de diagrame, planificări şi evaluări. Dacă e “prea conţopist” îşi umple biroul cu foi şi dosare în teancuri stivuite şi uită şi să coboare la scenă şi ce culoare au scaunele din sală. În momentul de faţă nu se arată a exista un manager de teatru în adevăratul sens al cuvântului. În peisajul actual sunt recognoscibili taţi îngăduitori care mângâie cu bună-voinţă pe cap copiii posnaşi, rebeli fără cauză, ambiţioşi conştiincioşi şi cuminţi, oameni cu mâna de fier care strunesc hăţurile, băieţi pricepuţi la toate care lasă treaba să meargă de la sine într-o relaxare soră cu indiferenţa şi cei cumsecade care se descurcă şi ei cum pot.

Niciun teatru nu pare să fi făcut cunoştinţă cu sintagme precum “viziune, misiune, obiective”. Viziunea e ceva măreţ care obligatoriu presupune spectacole pe toate gusturile, misiunea e de la sine înţeles că merge mână în mână cu umplerea sălilor şi încântarea publicului, iar obiectivele, pentru că sunt mai multe, reunesc laolaltă formule frumoase ale noului limbaj de lemn: “deschidere spre tineri”, “promovarea valorilor teatrului universal” şi “proiecte educaţionale”. Iar proiectele, dacă tot au apărut în discuţie, sunt nimeni altele decât premierele sub acoperire. “Ce proiecte aveţi?” “Hamlet, Trei surori şi Peer Gynt”. Bietul proiect numai original, irepetabil şi inovator nu mai e. Trece liniştit la braţ cu activitatea curentă şi e pe buzele tuturor.

Împreună cu managementul vine agale şi marketingul. Sună bine. Are prestanţă. Pare ceva important. Şi chiar este ceva important, doar că în zona mioritică e asimilat cu publicitate. Şi noi nu avem voie să facem aşa ceva în teatru pentru că suntem serviciu public. Două greşeli dintr-un foc. Marketingul nu înseamnă numai publicitate, iar teatrul e “uşor” diferit de surorile sale Poliţia, Pompierii, Sănătatea, Electricitatea, Transportul public… alături de care se regăseşte în documente serioase, semnate şi parafate pe birourile Primăriilor, Consiliilor judeţene, comitetelor şi comiţiilor din care fac parte ai săi diriguitori. Deci se poate face marketing în teatru? Răspunsul este da, se poate. E nevoie de marketing în teatru? Da, desigur. De ce? Pentru că marketing înseamnă mai mult decât o reclamă la detergentul de vase care spală 1001 farfurii sau berea cu gust puternic şi amărui. Înseamnă printre altele studii de public – să aflăm cine e iubitul nostru spectator. Ar mai însemna şi politică repertorială – ce să montăm pentru iubitul nostru spectator altfel decât din pură inspiraţie şi instinct. Ar mai însemna şi venituri atrase altfel decât prin vânzarea de bilete. Bilete care ar putea avea la rândul lor o politică de preţ. Dar sună deja atât de complicat, nu-i aşa?

Nu ştiu dacă un manager este un tip simpatic. Greu de crezut. Carismatic da. E chiar de dorit. O persoană care să iubească teatrul, care să îl cunoască, care să fi citit cărţi măcar cât să umple câteva rafturi, cu calităţi de leader, cu nervi de oţel, cu idei, cu umor, open-minded, atent la detalii, dar care să ştie şi că S.M.A.R.T. nu înseamnă doar isteţ, iar Gantt se scrie cu doi “t” şi nu e o firmă de haine bărbăteşti.

Print

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.