Un cadou prea mic pentru o actriţă atât de mare

La 77 de ani, actriţa Sanda Toma ne dovedeşte că este într-o formă excepţională. Frumoasă, cu o voce limpede, vorbind aşa cum ne era tare dor să auzim vorbindu-se pe scenă şi acoperind cu vioiciune întreg spaţiul pe care i l-a pus regizorul la dispoziţie. La mulţi ani, doamnă Sanda Toma! Socotim “Învaţă-mă, Céline!” drept un cadou pentru una dintre marile actriţe de care ne bucurăm. Un cadou pe care i l-a făcut regizorul Lucian Giurchescu împreună cu întreaga echipă reunită în primitoarea Sală Studio a Teatrului de Comedie. Premiera spectacolului cu piesa (prima, din 1977) actriţei franceze convertite la dramaturgie Maria Pacôme a avut loc la vreo două săptămâni de la ziua aniversară a Sandei Toma.

Doar că nu toate cadourile sunt pe măsura celor care le primesc. Aşa cum s-a întâmplat cu acesta. O piesă bulevardieră a cărei acţiune este prea simplă şi trenează, cu un dialog pe alocuri nostim, dar insuficient speculat, şi cu prea multă, nejustificată, agitaţie în scenă nu a fost, din păcate, un cadou inspirat pentru o actriţă de talia Sandei Toma. Mai ales că, şi acum vorbesc despre mine, nu pot uita nici “Livada de vişini”, nici “Trei surori”, nici “Mic-Mic”, nici “O noapte furtunoasă”. Nu pot, cu niciun chip, uita “Mutter Courage”. Toate aceste spectacole puse în scenă de regizorul Lucian Giurchescu la Teatrul de Comedie, având-o în distribuţie, de multe ori ca protagonistă, pe Sanda Toma. Lista titlurilor coboară în timp cu alte şi alte spectacole în care cei doi, regizor şi actriţă, au colaborat cu succes: “Cher Antoine”, “Croitorii cei mari din Valahia”, “Un Hamlet de provincie (Platonov)”, “Rinocerii”, “Umbra” sau “Burghezul gentilom” – de la Cehov la Cehov, de la Caragiale la Brecht, de la Ionesco la Molière.

După ce anul trecut i-a necăjit pe mulţi cu piesa Yasminei Reza – eu am privit fără prejudecăţi, ca la un spectacol uşor, şi am reuşit chiar să mă amuz –, iată că acum maestrul recidivează. Din păcate, povestea cu hoţi imaginată de Maria Pacôme, în care Sanda Toma joacă rolul hoaţei emerite, este previzibilă şi este scrisă fără prea mult umor. Sanda Toma străluceşte prin prospeţime. Cu o abordare modernă, detaşată, a personajului, ea îi surclasează pe mai tinerii şi pe mult mai tinerii ei colegi – Aurora Leonte, Delia Nartea, Marius Drogeanu şi Alexandru Conovaru.

Regizorul lasă acţiunea să se depene de la sine  (în decorul amuzant-modern realizat de Adrian Lis), iar pe actori să se descurce singuri, să facă fiecare cam ce vrea (între toţi, Aurora Leonte este evident stingherită de vestimentaţia pe care i-a conceput-o Mirela Trăistaru). Poate că, dacă ar fi tras de un fir anume, ghemul de întâmplări aşteptat-neaşteptate s-ar fi rostogolit până la spectatori.

Spectacol cotat

Print

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.