Unde sunt serile de lectură cu actori?

Ele au existat o vreme în București și în orașele mari, după care au dispărut încet, molcom, în vâltoarea unei lumi mult prea ocupate să supraviețuiască. Au existat și există în continuare în străinătate, unde viața cotidiană are alte ritmuri, unde oamenii au știința de a-și face timp pentru ei, unde cititul este o acțiune cât se poate de banală, de zi cu zi, ceea ce nu înseamnă însă că toate lumea citește cărți, de un fel sau altul. Se mai practică din când în când la București, sub formă de dezbatere sau cenaclu, uneori mai are loc câte o conferință, de cele mai multe ori rod al inițiativei personale și cam atât.

Seara de lectură cu actori este un tip de întâlnire la care am avut prea puține ocazii să particip. De fapt, unele au fost cândva, la nici zece ani după Revoluție, când Oana Pellea și Marcel Iureș veneau în clubul de la subsolul Facultății de Litere. Altele, puține, se țineau de dragul comerțului, fiind evenimente de promovare, organizate pe la târgurile de carte, de fapt niște lansări la care erau invitate vedete cu magnet la public. Cam atât. Destul de trist, carevasăzică.

Știu un lucru. Actorii sunt incomparabil mai iubiți decât scriitorii, de exemplu. Motivele sunt multe, țin de psihologie și nu numai și nu ne interesează acum. Plus că, atunci când vine vorba de iubire, motivele nu prea contează. Așadar, actorii pot da substanță și viață unei seri de lectură mai multe decât oricine altcineva. Poate mai mult decât un critic literar, personaj dispărut de pe scena publică din România sau deghizat în editorialist, poate mai mult decât un scriitor, actorul este o instanță, un filtru, o entitate care, vorba aceea, poate mișca stelele pe bolta cerească. Mai știu că trăim într-o țară căreia îi lipsește o tradiție în acest sens, așa cum îi lipsește și o reală cultură a presei scrise. Mai știu însă și că e o țară a contrastelor și a paradoxurilor, unde faci ce faci și ai parte de o surpriză.

În această țară și în această capitală există o mulțime de oameni care ar veni la seri de lectură cu actori. Numai că destui dintre ei s-au săturat să primească baloane de săpun în loc de substanță. Da, în masa aceea amorfă de chipuri, adesea tăcute din timiditate, există minți mai greu de păcălit. Ele vor substanță, discuții de idei adevărate, nu vreo prezentare anostă întru promovarea vreunei cărți noi. Ele așteaptă discuții mai puțin convenționale, prezențe reale ale unor oameni care au ceva de spus și au, uneori fără să știe, putere de influență. Printre acești oameni se numără, fără îndoială, și actorii.

Nu e nevoie să explic rolul educativ al acestui gen de întâlnire sau potențialul ei farmec. Nu e nevoie să amintesc de cele câteva locuri de tihnă din București, în care se întâmplă fapte artistice. Nu e nevoie să invoc nici faptul că artiștii se plâng de ani buni de precaritatea vieții culturale și a șanselor. Dar e nevoie să spun că și participanții la viața artistică, și protagoniștii ei vor și substanță, și noutate, dar și diversitate. Or ea n-a fost niciodată un punct foarte al nostru. N-am putea începe de undeva? Nu e nevoie în primul rând de bani.