Gala Premiilor UNITER, eveniment ajuns la cea de-a 23-a ediţie, va avea loc pe 25 mai, de la ora 21.00, în Sala Mare a Teatrului Naţional „I.L. Caragiale” din Bucureşti (TNB), redeschisă de curând. Cu acest prilej, pentru prima dată în istoria galei, au fost puse în vânzare bilete pentru spectacolul care va celebra 25 de ani de la înfiinţarea UNITER. Biletele pot fi cumărate începând de sâmbată de la casa de bilete a TNB şi online, pe www.bilet.ro şi www.tnb.ro. la preţurile de 60 de lei (categoria I), 40 de lei (categoria a II-a) şi 20 de lei (categoria a III-a). Amfitrionul Galei va fi Ion Caramitru.
Conform statutului Uniunii Teatrale din România, Senatul UNITER acordă la gală premiul de excelenţă, premiile pentru întreaga activitate şi premiile speciale, iar începând din acest an UNITER a pus la dispoziţia publicului un sistem de vot pe site-ul propriu, prin care cei interesaţi îşi pot vota favoriţii aflați în competiție. În acest an, Senatul UNITER a hotărât să-i acorde Premiul de execlenţă lui Peter Brook, în semn de omagiu pentru aportul şi impactul spectacolelor sale asupra teatrului românesc.
În urma nominalizărilor stabilite de un juriu din care au făcut parte criticii Monica Andronescu, Mircea Morariu şi Maria Zărnescu, cele trei spectacole care-şi dispută marele premiu la această ediţie sunt „Omul cel bun din Seciuan”, în regia lui Andrei Şerban, la Teatrul Bulandra, „Mobilă şi durere”, în regia lui Victor Ioan Frunză, la Centrul Cultural pentru UNESCO „Nicolae Bălcescu” şi „De vânzare/ For Sale”, un spectacol de Gianina Cărbunariu, la Teatrul Odeon din Bucureşti. La categoria cel mai bun regizor, cei trei nominalizați sunt Andrei Şerban, Victor Ioan Frunză, Radu-Alexandru Nica.
Vlad Ivanov, Sorin Leoveanu şi Adrian Nicolae se află în competiţie pentru titlul de „Cel mai bun actor”, iar Alexandra Fasolă, Anca Hanu şi Daniela Torok, pentru titlul de „Cea mai bună actriţă”.
Aici puteti vedea toate nominalizările celei de-a XXIII-a ediții: https://yorick.ro/victor-ioan-frunza-radu-alexandru-nica-si-andrei-serban-isi-disputa-premiul-pentru-cel-mai-bun-regizor/
Premiile pentru întreaga activitate vor fi acordate actorului Vladimir Jurăscu, actriţei Mihaela Arsenescu Werner, regizorului Alexander Hausvater, scenografei Clara Labancz. De asemenea, premiul pentru critică şi istorie teatrală va fi acordat Mirei Iosif. Senatul a stabilit şi un premiu special acordat Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale” din Bucureşti pentru Galele Absolvenţilor.